Acum fix 10 ani scriam textul ăsta de final de an de pe cealaltă parte a Golfului Thailandei, dintr-un penthouse din Bangkok, pe vremea când descopeream pentru prima oară minunatul New York al Asiei, după cum îi spun eu. Mi s-a zis că de fapt Shanghai ar fi New York-ul Asiei, însă până nu văd cu ochii mei, nu cred. Iar Shanghai este de multă vreme pe lista mea, însă nu s-a legat până acum. Dar știu sigur că va fi. Poate chiar anul ce urmează, cine știe…
Acum, însă, mă aflu pe partea astălaltă de golf, în Koh Phangan, o insulă nici prea prea, nici foarte foarte, însă îmi trăiesc decizia luată iarna trecută de a-mi petrece următoarea iarnă în șlapi și costum de baie. Ceea ce nu e rău deloc. O să revin cu siguranță cu un articol de impresii despre cele două luni departe de casă, dar până atunci hai să fac bilanțul obișnuit.
O mică paranteză se cuvine aici, însă. După pandemie, al cărui singur lucru care mi s-a părut interesant a fost faptul că am trăit vremuri istorice, nu simțeam neapărat nevoia încă unor chestii pe care cronicarii vremii să le consemneze pentru posteritate, dar iată că războiul s-a așezat în viețile noastre prea aproape. Mi-a stricat niște planuri de muncă și a sădit noi temeri în suflet. M-am gândit ce aș face dacă rachetele ar trece granița… Not fun at all!
Dar să revenim la aspectele frumoase ale vieții pentru că, deși nu am mai numărat zborurile, și în 2022 au fost multe. Mi-ar fi plăcut ca în fiecare lună să fiu plecată măcar câteva zile din țară, dar vara a fost destul de secetoasă din acest punct de vedere. Însă am compensat în restul anului. Am început cu Mexicul, care mi-a plăcut enorm și unde îmi doresc clar să revin, să descopăr mai multe. Locurile mele preferate au fost ruinele de la Mayapan și Tulum. După care dorința de a vizita Expoziția Mondială de la Dubai mi s-a îndeplinit printr-o decizie luată ad-hoc. A urmat un city brak la Madrid cu fetele, de care m-am bucurat mult, mai ales că la momentul la care covidul a pus stăpânire pe planetă eu vânam oferte de bilete tocmai pentru Madrid. În mai s-a întâmplat și Iran, o destinație care mă intriga și mă bucur că am prins-o în vremuri de pace, că nu se știe ce va mai fi și pe acolo în viitorul apropiat… Apoi a fost Sicilia, pe care o aveam, tot așa, de mult pe listă și deși îmi era mult mai accesibilă decât altele, tot nu se înfăptuia. Acum s-a înfăptuit și m-am simțit foarte bine în energia ei. A urmat Belgradul din Food Experience, care m-a dezamăgit. Orașul, nu experiența, pentru că aceasta a venit la pachet cu o croazieră pe Dunăre, care mi-a plăcut mult. În toamnă am ajuns și într-un city break la Atena, pe care nu o mai văzusem din 1993. După care noiembrie m-a purtat în zbor spre Vietnam, pe care ar fi trebuit să-l văd (cel puțin Saigonul) tot acum 10 ani când am fost și în Thailanda, dar soarta a făcut să mă lase să aștept o decadă. Și imediat după periplul prin Vietnam am ajuns și la Angkor Wat, în Cambodgia, loc pe care îmi doream de mult să îl vizitez și care m-a umplut de plăcere, făcându-mă să îmi doresc să revin pentru a explora și mai mult. Iar acum cele două luni de Thailanda…
Profesional am mers pe aceleași drumuri ca și în anii trecuți, plus-minus câte ceva. M-am bucurat de orele pe care le-am ținut la Horeca School și de rolul de moderator din cadrul Food Bloggers Conference din vară, am fost pe la evenimente, am mâncat în restaurante bune și am început să lucrez cu noi clienți foarte mișto (grupul El Torito, Bistropolitan, ca să dau doar câteva exemple). Anul trecut încheiam acest articol cu dorința de a străluci în 2022. Nu am avut prea multe ocazii, însă. Totuși am avut și eu luna mea de glorie, atunci când vreme de câteva săptămâni mă trezeam devreme în fiecare joi pentru a fi parte din echipa Neața, din bucătăria emisiunii. A fost frumos și scurt și nu mă întrebați de ce nu mai e, pentru că este unul din răspunsurile pe care nu le am și care m-au cam măcinat în acest an.
În rest am trăit vara pe placa de wakeboarding sau de stand up paddle boarding, nu am condus nici anul acesta un monster truck, nu am făcut toate meditațiile zilnice pe care ar fi fost bine să le fac, dar am avut parte de câteva chiar interesante, am mai redus cantitatea de zahăr și alcool și, evident, m-am ținut de mersul la sport zilnic, așa că îmi place de mine. Iar acum, în Thailanda, învăț ceva nou: să încetinesc ritmul. Cred că de fapt aceasta este lecția mea din această experiență. Acasă simțeam mereu nevoia să fac ceva, mă simțeam vinovată dacă lăsam ziua să treacă pe lângă mine fără să fac ceva constructiv. Aici, însă, timpul curge altfel. Merg zilnic la plajă, lucrez puțin, revizuiesc multe newsletter-uri și podcasturi din urmă, citesc, mă uit la seriale, explorez insula și stau degeaba cu noi prieteni.
Și mai avem și niște new entries pentru anul acesta. Apropiindu-mă de 40 și constatând apariția unor riduri evidente pe frunte, în vară mi-am făcut pentru prima oară Botox. Decent, mai mult profilactic. Apoi, în Vietnam și Cambodgia am mâncat tot felul de chestii. Am încercat o versiune de balut, despre care eram aproape sigură că nu o să îl mănânc vreodată (revin cu poveștile culinare din Cambodgia), am încercat un vierme de cocotier viu, dar și oul de 100 de ani, care mi-a plăcut. Și apoi a venit Thailanda, care m-a obligat să învăț să merg pe scuter, dar m-a adus și la clasele de muay thai, o versiune mai avansată a kick boxului pe care îl fac acasă.
Cât despre anul ce vine, eu planuri mari am, dar să vedem ce reușesc să materializez. Partea bună este că deja am bilete pentru 3 destinații noi odată întoarsă din Thailanda. Însă îmi doresc tare mult să ajung și la Burning Man, pentru care cam am nevoie de o minune. Mai vreau și să scriu mai mult pe chilipepper.ro despre noile locații și evenimente culinare ce au loc în București și prin țară. Și îmi doresc tare mult să se materializeze un proiect editorial pentru un mare brand din zona de entertainment despre care deja discut de vreo doi ani, dar viața ne-a stat un pic în cale.
Cam atât de pe frontul de Est, deocamdată. Ne vedem la anul!
La mulți ani!
