Marile plăceri

Dacă viața mea s-ar putea desfășura călătorind pe tot globul, cazându-mă în hoteluri elegante, dar vizitând și mahalale ponosite, mâncând tot ce îmi face cu ochiul, de la prăjeli făcute în vase soioase pe stradă în India sau Africa, până la minunății sumare așezate în farfurii din care sclipesc stele Michelin, atunci aș putea spune că am cea mai frumoasă viață din lume. Dar nu o am. Așa că mă hrănesc cu aceste mari plăceri de câte ori am ocazia, sperând ca data următoare să fie cât mai curând.

Călătorii este categoria în care scriu despre locurile pe unde umblu, mai ales în străinătate, pentru că acolo umblu mai des decât în țară. Am văzut și România de-a lungul anilor, însă lumea asta este atât de mare și fascinantă, încât e păcat să nu o descoperi pe de-a-ntregul.

Decadența gustului este despre mâncare. A început inițial cu povești culinare, cu evenimente și workshopuri la care am participat, iar în timp a început să adune și rețete ale diverselor preparate pe care eu le pregătesc. De regulă sunt rețete ușoare, rețete rapide, pe care oricine le poate face, fără a avea prea multe ustensile sau cine știe ce abilități.

Fotografii de aiurea este o categorie pe care am creat-o în momentul în care am realizat că am diverse poze care îmi plac, despre care nu am mare lucru de zis, dar pe care vreau să le arăt lumii.