10 LUCRURI DE ȘTIUT ÎNAINTE DE A PLECA ÎN IRAN

Când am început să vorbesc cu oamenii spunându-le că urmează să plec în excursie în Iran, toată lumea a fost un pic speriată. „Cum?! Nu ți-e frică?!”

Norocul meu este că nu prea urmăresc știrile și, drept urmare, nu aveam preconcepții despre țara asta. Ce știam, însă, este că e urmașa unui imperiu impresionant, cu o cultură milenară, cu monumente spectaculoase și cu poeți-filosofi ce au marcat istoria mondială, printre care și dragul de Rumi, ale cărui versuri tronează într-un tablou pe peretele meu. Auzisem și că Iranul este putere nucleară și că din cauza asta ar avea nu știu ce embargou și cam atât.

Așa că am plecat cu inima deschisă, fără teamă, să mă las surprinsă de ce voi descoperi.

Și am descoperit o țară în care viața decurge normal, în care dacă nu ar fi unele reguli ale statului islamic, traiul de zi cu zi ar fi și în public, nu doar în privat, la fel ca în occident, în care oamenii sunt sincer încântați că îi vizitezi, în care vegetarienii mor de foame (revin la asta în articolul despre mâncare), iar în rest mâncarea este delicioasă, în care se conduce la fel de haotic ca în toate țările din Orientul Mijlociu, dar și că nu îmi stă așa rău cu batic pe cap, după cum mă obliga legea.

Cu acest rezumat al Iranului într-un paragraf, hai să vă spun, totuși ce cred eu că este bine să știți înainte de a pleca acolo, iar în săptămânile următoare voi reveni cu poveștile despre ce se poate vizita.

1.Viza

Se aplică online și odată ce ai primit confirmarea, mergi la ambasadă cu cazier și taxa de viză (275 lei) pentru a o ridica. Fiind dornici de turism și conștienți de situația diplomatică în care se află, iranienii îți dau viza pe o hârtie separată (și la ei în sistem), nepunând nici măcar o ștampilă pe pașaport. Însă pentru a o primi, nu trebuie să aveți pe pașaport vize sau ștampile de Israel și State. Și, din concluziile mele, cred că nici cu Egiptul nu sunt ei prea încântați.

2.Ținuta

Dacă mă urmăriți de ceva vreme, probabil că vă puteți imagina că a fost o adevărată provocare pentru mine să îmi selectez garderoba pentru Iran, așa că le mulțumesc pe această cale prietenelor care mi-au împrumutat haine. Femeile trebuie să poarte bluze închise la gât, cu mâneci cel puțin 3/4 și fuste sau pantaloni lungi până la gleznă, nimic mulat și părul acoperit parțial de o eșarfă sau măcar șapcă (dacă vrei să fii mai rebelă). Teoretic fundul trebuie să fie acoperit de cămăși lungi, însă eu am purtat cămășile băgate în pantalonii largi și nu a fost nicio problemă. Iar baticul de pe cap poate să stea doar pe jumătate de cap și în multe locuri închise (cum ar fi restaurante, hoteluri), mai poate fi lăsat și jos. Iar bărbații nu au voie cu pantaloni scurți.

3.Securitatea

După cum ziceam, nu m-am simțit aproape niciodată în nesiguranță acolo. Spun „aproape” pentru că vreau să fiu sinceră cu voi. Yazd, deși un orășel drăguț, mai ales privit de sus (voi reveni), este cel mai tradiționalist din câte am vizitat, iar oamenii nu mi s-au părut la fel de prietenoși. Se uitau urât după turiști, și ei și ele, și a fost singurul oraș în care, după ce ne-am trezit cu mâini pe fund, mai mult șterse, puse așa cu vinovăție, nu ca în RATB-ul tinereții mele, am decis să nu mai mergem neînsoțite de bărbați. Și chiar și atunci când eram tot grupul, cu bărbați și inclusiv ghidul iranian, tot s-a întâmplat. În rest, peste tot, m-am simțit foarte în siguranță și ca turist, dar și ca femeie. În plus, ceva de notat, este că văzându-te turist, au tendința să exagereze prețurile, ceea ce nu este tocmai plăcut, așa că sfătuiți-vă cu ghidul.

4.Banii

Din motive de embargou, cardurile internaționale în general nu funcționează, așa că trebuie să vă pregătiți cu cash. Comercianții de covoare, care, deși au prețuri foarte convenabile comparativ cu Occidentul, dar totuși pot ajunge și la câteva mii de euro, au o portiță cu firme prin Dubai, prin care se poate plăti direct cu cardul. În bazar și prin alte locuri se acceptă și euro sau dolari. Altfel, rialii sunt moneda locală, însă trebuie să vă înarmați cu multă răbdare pentru a înțelege banii. Fiind o inflație excesivă, un euro este aproximativ 300000 riali, iar în limbajul comun, ei renunță la un zero, numind acești bani „tomani”. Toate prețurile sunt exprimate în tomani, fie că sunt scrise sau spuse, deși bancnotele sunt tot de riali, așa că vă trebuie câteva zile ca să vă obișnuiți. Ah, și o geantă mare, pentru că 100 euro arată ca o cărămidă demnă de Catedrala neamului.

5.Restaurantele

Dincolo de informațiile astea practice, v-am obișnuit și cu trivia, chestii remarcate de mine, care sunt altfel decât suntem obișnuiți. La masă în cele mai multe ocazii nu veți primi cuțite. Nu știu de ce. Pur și simplu setul de tacâmuri conține doar furculiță și lingură. Dacă ceri în mod special, îți aduc și cuțit, dar altfel, nu. În plus, la restaurant nu au în meniu deserturi, cafele și ceaiuri. Pentru acestea există cafenele separate, cofetării, ceainării. Iranienii beau la masă de regulă sucuri acidulate și bere fără alcool, cu arome, de genul radlerurilor de la noi. Restaurantele turistice, care au meniu și în engleză, percep o taxă de turist de 10-20% peste prețurile pentru localnici, chestie care este, de regulă, scrisă.

6.Street food

Am fost dezamăgită că nu am întâlnit street food. În Shiraz erau, într-adevăr, zone în care sfârâiau grătarele pe trotuar, pe care, din păcate, nu le-am văzut decât din microbuz, nu am mai avut timp să mergem și acolo, dar în rest, nicăieri nu am văzut gherete cu street food. Sunt, în schimb, mini-localuri care vând câte unul-două produse (cum ar fi supa bogată ash), care au și mese, atât în interior, cât și în exterior.

7.Toaletele

Peste tot veți găsi toalete turcești. În unele restaurante sunt și cele obișnuite, iar camerele de hotel sunt dotate occidental. Însă fiți mereu înarmați cu șervețele pentru că nu găsiți hârtie, însă săpun cam este pus peste tot. Partea bună este că toate toaletele publice (la moschei nu dați niciodată greș) sunt gratuite.

8.Circulația

Este haos. Iar traversatul străzii este mereu o aventură pentru că pietonii nu au niciodată prioritate, chiar dacă sunt pe trecere. Trebuie să fiți cu ochii girofar, pentru că țâșnesc de nu se știe unde mașini, motorete, biciclete. Iar motoretele circulă în voie și pe trotuar, deci nici acolo nu puteți merge liniștiți.

9.Vineri e zi liberă

Iranienii au o singură zi liberă pe săptămână și aceasta este vineri. Joi este un fel de zi scurtă, nu neapărat oficial, dar faptic. Așa că de joi la prânz, iranienii intră în weekend.

10.Exotismul turiștilor

Sunt foarte bucuroși de oaspeți și turiștii sunt cred, niște specimene exotice pentru că toată lumea voia să se pozeze cu noi, indiferent de sex sau vârstă. Stau și ei bucuroși la poze, dar te și opresc pe stradă să te roage să faci poze cu ei. Și la fel, pe stradă, trec pe lângă tine și îți spun cu un zâmbet larg: „Welcome to Iran!”.

Acesta este Iranul pe scurt. Revin cu poveștile de călătorie din cei aproape 4000 km pe care i-am străbătut de la Nord la Sud.