Sunt agenții de turism care organizează excursii cu itinerarii puse la punct prin cele mai importante obiective ale Iranului. Dar am auzit și despre destule persoane care au pornit în explorarea acestei țări pe cont propriu, cu sau fără ghid local (dacă vreți un contact de ghid local excelent, vă aștept cu un mail privat și vă dau acolo detaliile). În oricare din variante ați merge, însă, Isfahanul și Shirazul sunt obligatoriu de vizitat.
Isfahan (sau Esfahan)
Din tot ce am călătorit prin Iran, Isfahanul a fost orașul meu preferat. Mi s-a părut cel mai elegant, curățel și plin de viață.
Nu mai știu prin ce povești citite de-a lungul anilor mi-a rezonat prima oară în minte sonoritatea acestui oraș ce a fost încă din Antichitate o metropolă, însă știu că a rămas lipit de mine și mi-a părut bine acum că aveam ocazia să ajung să îl explorez.
Am fost cazați în centru, la vreo 7-8 minute de piața pietonală principală, una din cele mai mari din lume. Naqsh-e Jahan a fost inițial un hipodrom care apoi a fost transformat în piață mărginită de un palat, două moschei și bazarul principal, fiind nu doar atracția ce mai importantă pentru turiști, ci și locul de întâlnirea a localnicilor care o împânzesc imediat ce sorele se mai domolește. După ce ai terminat de explorat Palatul Ali Qapu, ce are un balcon cu priveliște asupra întregii piețe, și cele două moschei, poți să te bucuri de experiența locală a trăsurilor trase de cai ce fac turul pieței, te poți „pierde” pe aleile bazarului printre miros de condimente și străluciri de aur sau poți explora străduțele adiacente pentru a descoperi cafenele și piațete cu aer cum nu se poate mai oriental.
Isfahan este și unul din cele mai importante centre în producția de covoare persane, așa că este musai să ajungeți în magazinele de așa ceva, care, multe dintre ele, oferă și demonstrații despre cum sunt înnodate cu sute de noduri pe centimetrul pătrat acele opere de artă ce pot ajunge până la niște mii bune de euro. Fiind o marfă de export atât de importantă, producătorii și-au deschis sucursale în Dubai, acolo unde au și POS-uri înregistrate, astfel încât turiștii să poată cumpăra minunățiile fără a fi nevoiți să umble cu atâția bani lichizi la ei. Sunt practic singurele locuri unde cardurile străine sunt acceptate.
Destul de central se află și cartierul armenesc, o oază elegantă de creștinism, dominată de o biserică ce în interior seamănă foarte bine cu cele ortodoxe de la noi, însă în exterior se integrează în stilul arhitectonic local. Străzile cochete, cu clădiri mici și curate, tufe de flori îngrijite și liniște te poartă în alte lumi, departe de forfota orașelor iraniene.
Între cartierul armenesc și piața centrală trece râul Zayandeh ce în ultimii ani, din cauza exploatărilor industriale, este în mare parte a anului secat. Însă peste el au rămas podurile seculare ce sunt monumente incluse și ele în Patrimoniul Unesco, la fel ca să piața centrală. Acestea nu fac doar trecerea de pe o parte pe alta a malurilor, ci sunt și loc de promenadă pentru localnicii din Isfahan ce se adună la apus la o narghilea pe marginea râului sau la spectacole de muzică ad-hoc, în care oameni ce nu se cunosc, sunt uniți de cântece tradiționale pe care le cântă în cor.
De la poduri până la piața Naqsh-e Jahan poți ajunge cu ușurință pe jos pe un bulevard cu o promenadă superbă, mărginit de tot felul de magazine. Faceți apoi la dreapta spre piață și opriți-vă și la palatul Chehelsotoon pentru a-i admira grădinile și picturile murale ce povestesc istoria bogată a Imperiului Persan și viața la curte, atât pentru familia șahului, cât și pentru ambasadorii europeni.
Aș fi vrut să vă scriu aici și despre Shiraz, însă îmi dau seama că pentru viteza și lipsa de răbdare a zilelor noastre, ieșea un articol prea lung, așa că revin data viitoare cu Shirazul și apoi cu restul orașelor.
Mai multe despre Iran, aici.
[…] Despre Isfahan, aici. […]