Este un pic ironic cum unul din cele mai cunoscute soiuri de vin din lume, shiraz, provine tocmai din Iran, unde este interzis alcoolul prin lege. Dar nu despre vin este vorba aici, ci despre unul din cele mai frumoase orașe iraniene.
Shiraz
Ca orice oraș cu o istorie bogată, Shirazul este dominat de un centru vechi, cu bazarul, hamamul, moscheile și palatele ce au trecut proba timpului, iar apoi se extinde într-un oraș modern, cu clădiri noi, ce se înalță de o parte și se alta a râului uscat, o albie secată ce în sezonul ploios prinde uneori viață. Noi am stat într-o zonă foarte modernă a orașului, destul de departe de centrul istoric, având astfel posibilitatea să vedem și parte din cartierele localnicilor, nu doar străzile turistice.
Dar să revenim la acestea, pentru că acolo este esența pe care orice călător o caută.
Bazarul este mare, cu ramificații care te poartă în cele 1001 de nopți povestite în China, pentru că dincolo de cele câteva artere cu produse locale (covoare, cercei, ceramică, bijuterii, metraje sau dulciuri și condimente), negustorii vând localnicilor toate cele trebuincioase, de la ligheane de plastic la chiloți expuși cu nonșalanță pe pereți, de la furtunuri la obiecte ritualice, majoritatea made-in-China. Aceste zone sunt interesante pentru a te îmbiba de freamătul local, dar dacă nu asta cauți, atunci fă cale întoarsă spre bazarul turistic pentru suvenirurile cu care îți vei umple valizele.
Unul din obiectivele din apropierea bazarului este Cetatea lui Karim Han, în care eu nu mi-am aruncat decât un ochi și nu m-a impresionat, așa că am dat o tură pe afară, după care am preferat să stau la o terasă din piațeta principală din fața bazarului.
Tot în apropiere este și Moscheea Roz, ale cărei vitralii sunt faimoase, răspândind la ora potrivită (dimineața pe la 9-10) lumini colorate pe pereți. Dacă vă doriți o poză aici, înarmați-vă cu răbdare, și doamnele cu cearșafuri primite la intrare, că altfel îl mâniați pe Allah. Vitraliile nu m-au impresionat, însă mozaicul al cărui laitmotiv îl reprezintă trandafirii roz, un simbol al orașului, de altfel, este absolut superb. De la acesta își și trage numele moscheea.
În același perimetru veți găsi și Narenjestan-e Ghavam sau Qavam House, o casă tradițională a clasei superioare transformată în muzeu, cu o frumoasă grădină (cum altfel?!), magazine artizanale și exponate ce împânzesc subsolul. Alături găsiți și hamamul istoric, în care noi, însă, nu am mai intrat.
Iranienii se laudă cu grădinile lor. Și au cu ce. Cele tradiționale trebuie să aibă trei elemente principale: pălățelul, vegetația luxuriantă și o formă decorativă de apă, fie bazine artificiale, fie canale sau fântâni arteziene. Toate acestea erau o formă de fală pentru nobilime. Iar una din cele mai faimoase grădini persane, intrat și ea în patrimoniul UNESCO, la fel ca multe altele, este grădina Eram din Shiraz, un loc ce acum se bucură și de statutul de grădină botanică.
Ceva mai departe, o altă grădină adună turiștii, mai ales iranieni, ca loc de pelerinaj: mormântul lui Hafiz, faimosul poet sufi.
Persepolis
La aproximativ 40 de minute de Shiraz se înalță maiestuosul Persepolis, oraș antic, construit de Darius I cu scop ceremonial cu mai bine de 2500 de ani în urmă, acesta înflorind mai ales în primăvară, când persanii sărbătoresc Anul Nou, Nowruz.
Parsa, cum era cunoscut la vremea lui, pentru ca apoi să fie popularizat de greci sub numele de Persepolis, care înseamnă Orașul Persan, este un vestigiu ce a reprezentat o mină de aur pentru istorici datorită basoreliefurilor foarte explicite, ce povestesc în imagini obiceiurile vremii. Fiind un loc de ceremonie, acestea îi înfățișează pe reprezentanți ai celor 28 de populații pe care le îngloba Imperiul Persan aducând ofrande.
În apropierea orașului antic se găsește și necropola, Naghsh-e Rostam, morminte săpate adânc în piatră și cocoțate în stânci impunătoare, care să adăpostească pe vecie trupurile marilor împărați de la Darius I la alții. Da, locul se aseamănă mult cu Petra, din Iordania, poate că pentru unii nu este nici pe departe la fel de spectaculos ca faimosul sit din apropiere, însă pentru mine Naghsh-e Rostam a avut o poezie aparte. Nu știu de ce, mă îndoiesc să fi trecut pe acolo într-o viață de acum 2500 de ani, dar pur și simplu m-a atins și vi-l recomand și vouă.
Poveștile istorice sunt superbe, fascinante, și merită să aveți un ghid bun, care să vă captiveze în timp ce vizitați vestigiile sub soarele dogoritor al sudului Iranului.
Despre Isfahan, aici.
Despre mâncarea iraniană, aici.
