SPIRITUALITATE PRINTRE COCOTIERI [1]

Eu voiam în India şi m-am gândit că varianta excursiei la tratamente ayurvedice este ceva mai soft decât cea la învăţăturile lui Dalai Lama. Dar chiar şi aşa, excursia a avut un oarecare caracter spiritual. Mai ales că organizatorul se pricepe foarte bine la din astea. Aşa că azi vă povestesc cum am perceput eu cele sfinte şi nu prea de la malul Mării Arabiei.

Ayurveda este medicina tradiţională indiană care foloseşte tratamente naturiste şi diverse tipuri de masaje, ca să le zic generic într-un fel. Cum nu mă ştiam cu nicio afecţiune (de alea de la cap nu se ocupă vracii ayurvedici…), am zis că un program detox+rejuvenare este exact ce am nevoie în excursia asta. Aşa că m-am lăsat masată, tapotată, băgată la aburi, frecată şi pigulită timp de 8 zile.

În Kerala, în zonele turistice, centrele ayurvedice sunt practic unul lângă altul. Au preţuri comparabile, nu tocmai ieftine, dar nici scumpe şi cam aceeaşi gamă de servicii. Sunt nişte case mai mult sau mai puţin ponosite, curate în ciuda aparenţei de insalubritate, în care se folosesc cantităţi impresionante de ulei pentru că masajul este mai curând o baie de ulei. Fiecare centru are câte un doctor ayurvedic despre care nu am reuşit să aflu exact dacă este absolvent de medicină sau doar discipol al unui alt doctor ayurvedic şi asta pentru că informaţiile primite erau contradictorii. Una peste alta, dacă mă laşi la masaj în fiecare zi, eu nu mă supăr! Iar uleiurile alea naturale miroseau foarte bine. Deci mi-a cam plăcut.

La fel de multe ca centrele ayurvedice erau şi centrele yoga. Eu, aici, mai ajung sporadic pe la câte o clasă de yoga, dar despre asta o să revin cu ocazia altei postări. Acolo, însă, m-am dus la câteva ca să văd cum stă treaba şi ca să compensez lipsa de mişcare susţinută tipică vacanţelor. La fel ca şi centrele ayurvedice, „studiourile” de yoga sunt improvizate prin diverse cotloane, terase, fundături. Instructorii, toţi bărbaţi, de la cei mai tineri la unii mai în vârstă, nu au ţinuta unui instructor, ci mai curând a unui grădinar. Dar majoritatea ştiu ce fac. Însă nu i-am văzut prea pătrunşi de fiorul spiritualităţii. Dar poate că mă înşel eu. Oricum, povestea e că în vremuri imemoriale, doar zeii ştiau arta de a face yoga şi de aia reprezentările lor au corpuri zvelte, pentru că se menţineau aşa în formă. Ulterior, doar aleşii au primit secretul şi a mai durat mii de ani până ca vulgul să fie iniţiat.

Kerala este şi un ţinut foarte pestriţ din punct de vedere religios. Mă aşteptam să descopăr aici doar hinduşi şi buddhişti, însă surpriză! Buddhişti nu sunt deloc, iar hinduşii convieţuiesc în armonie cu musulmanii şi creştinii (printre care şi mulţi ortodocşi), toţi cam în proporţii egale. Ce este însă spectaculos acolo e modul în care lăcaşele de cult au fost reinterpretate după specificul local. Dacă templele hinduse nu sunt cu mult diferite de cele pe care le-am văzut în Nepal, doar ceva mai austere şi pe alocuri de-a dreptul freaky (a se vedea poza cu păpuşile spânzurate!), bisericile şi moscheile sunt complet diferite de ceea ce ştim noi de mai la vest. Totul este o explozie de culoare. Deşi structura arhitectonică este păstrată, turlele şi minaretele zici că sunt din basme, căsuţe de turtă dulce unele din ele.