testate

CUM E LA BELLE MAISON SPA

Pe la începutul iernii, atunci când soarele strălucea frumos și aerul mirosea încă a primăvară, am ajuns cu treabă pe la Belle Maison SPA, o casă frumoasă de pe strada Speranței, unde se întâmplă lucruri și mai frumoase.

Eram în căutarea unui spațiu zen în care să fac niște poze pentru un proiect personal (poze pe care o să vi le arăt în curând, nu-i așa, Andrei?) și mi-am adus aminte că am petrecut la Belle Maison SPA niște clipe foarte plăcute în camerele lor de terapii și că locul este exact ce căutam. Așa că am apelat la Bianca, prietena mea care se ocupă de PR-ul SPA-ului pentru a-i cere câteva ore acolo. Drăguță ca de obicei, Bianca a fost foarte încântată să mă ajute cu ceea ce aveam nevoie, așa că am putut să mă desfășor în liniște și să mă las inspirată de serenitatea spațiului. Mai ales că nu mi-a fost greu să îmi amintesc clipele de relaxare pe care le-am trăit aici și să le readuc în față.

Terapii la Belle Maison SPA

Ritualurile terapeutice și de răsfăț de la Belle Maison SPA te poartă pe meridianele lumii, în locuri unde hedonismul este literă de lege, mai ales în Asia, că doar stabilimentul se află pe strada Speranței și dacă nici aici nu poți să speri, să te visezi acolo, atunci unde?

Ritualurile I found my love in India și cel Ayurvedic mi-au adus aminte de cele două săptămâni pe care le-am petrecut în Kerala și mi-am dat seama că e așa de simplu să ajung din nou în India, doar că de data asta camera e mult mai salubră și mai elegantă. În Hawaii nu am fost încă, dar sunt convinsă că masajul lomi-lomi cu tot ritualul aferent îmi va arăta cum răsare soarele pe chipul meu, așa cum promite tratamentul Sunrise in Hawaii. Prin Provence și în zona mediteraneeană am trecut, chiar dacă nu m-am scufundat încă în lanurile de lavandă, dar până atunci pot să mă relaxez cu ritualurile Călătorie în Provence și Mediteranean Touch. Și lista mai continuă, dar vă las și pe voi să le descoperiți. De unii singuri sau în doi… Mai mult nu zic! ;)

Acestea fiind zise, am fugit, că deja ajunge spre mine mirosul suav al uleiului esențial de lemn de trandafir ce se strecoară pe sub ușa unuia din spațiile intime de la Belle Maison SPA.

 

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.