După ce zilele trecute v-am plimbat pe la munte în Columbia, iată că a venit rândul litoralului să se desfășoare în fața voastră.
Cartagena
Orașul de la malul mării este format din vreo 3 părți: orașul cu locatari, pe care nu l-am văzut, pentru că autocarul de la aeroport ne-a dus direct în centrul vechi, orașul din interiorul zidurilor, care se continuă cu o limbă de pământ denumită Micul Miami, cu blocuri înalte și moderne ce servesc drept locuințe (în special pentru expați), hoteluri și sedii de firme. Prin acestea două ne-am plimbat și le-am explorat, așa că despre ele vă voi vorbi.
Zona veche, cu case în stil colonial zugrăvite în culori vii și pline de tufe spectaculoase de bougainvillea se împarte și ea în două. Este o zonă populară, cu multe restaurante, baruri, magazine, tonete, și o zonă mai mult rezidențială, cu restaurante mai puține, dar mult mai elegante. Până să ajung în această parte, mi se păruse destul de urâțel acolo unde aglomerația și populația nu erau de cea mai bună calitate. Dar m-am aventurat pe restul străduțelor și a început să îmi placă din ce în ce mai mult ce vedeam.
La fel s-a întâmplat și cu zona nouă, cu clădiri înalte și aer de America. Am ajuns aici cu autobuzul etajat care face turul orașului, am coborât și am luat la pas peninsula pe care se află și am descoperit că puteam liniștită să ajung aici pe jos, fiind, de fapt, foarte aproape de centrul vechi. Așa că la întoarcere, am lăsat autobuzul să treacă pe lângă noi și ne-am continuat plimbarea.
Plajele nu m-au impresionat. Sunt mari, dar urâte. Noroc că e plin de terase unde te poți opri pentru un pește proaspăt și o bere.
Din portul Cartagena am luat o barcă pentru o zi, care ne-a dus către Islas de Rosario și Isla Agua Azul, destinații de distracție ale cartagenezilor și turiștilor deopotrivă. Nu rău, nu wow. Cred că puteți trăi fără această excursie, dar dacă nu aveți ce face, merge o tură. Veți vizita un arhipelag de insule private, pe care sunt hoteluri și case particulare, cu vânzători ambulanți de diverse (mai ales mâncare), în bărcuțe, care se aciuează pe lângă grupurile de turiști. Dar ajungi și la un bar în apă, unde trag toate bărcile pentru o piñacolada sau un coco loco servite direct la bord sau la mesele montate în apă.
Litoralul și natura
De la Cartagena am pornit-o de-a lungul Mării Caraibelor spre Palomino, un sat-stațiune destul de boem, dar care reunește și câteva hoteluri elegante. Pe drum ne-am oprit o noapte în Santa Marta, oraș-stațiune care nu m-a impresionat deloc, ba din contră, însă nu a fost decât oprirea necesară ca să putem merge să descoperim cultura locală, triburile wiwa și kogi, ce trăiesc în munții Sierra Nevada din apropiere, într-o buclă temporală spartă doar de apariția grupurilor de turiști curioși.
Doar 40 km separă litoralul de lanțul muntos care urcă spre cer la mai mult de 5000 m, iar aici s-au retras din calea conqistadorilor populațiile indigene ce acum trăiesc aproape la fel ca pe vremea când spaniolii își declarau victoria pe malul columbian. Este o experiență interesantă, în care descoperi o cultură despre care probabil că nu ați auzit nimic până în acel moment.
Prima zi, în care am vizitat un trib wiwa, ne-a mai adus o experiență care pe mine m-a încântat enorm: scăldatul în cascadă. La triburi se ajunge pe jos sau cu mașini de teren pe drumuri aproape impracticabile, iar de la trib am mai mers pe poteci de junglă până la unul din locurile lor importante: râul cu cascadă și un ochi de apă format sub ea. Este o experiență de care nu ai parte în fiecare vacanță, așa că vi-o recomand.
De la tribul kogi am plecat tot pe apă, de data aceasta într-o demonstrație de river tubing: așezați în colace de cauciuc prinse câte 3-4 și ghidați de „oameni-amfibie”, ne-am lăsat purtați la vale pe râul ce devenea din ce în ce mai rece la începutul verii tropicale ce topea ghețarii din munți. Aproape o oră jumătate am alunecat domol pe luciul apei până spre vărsarea sa în Marea Caraibelor. Dacă nu ar fi fost așa de rece apa și soarele ascuns bine după norii care mai lăcrimau din când în când, poate că m-aș fi bucurat mai mult de această experiență. Însă nu chiar atât de mult, pentru că parcursul a fost prea lin pentru gustul meu dornic de adrenalină.
Două experiențe pe care nu le-am bifat în această zonă, dar pe care locurile le oferă, sunt parcul național Tayrona, o rezervație naturală pe malul mării, dar și Orașul Pierdut, un complex de ruine precolumbiene ascunse adânc în inima junglei, spre care mergi pe jos vreo două zile și înnoptezi în corturi în popasuri cred că amenajate cât de cât, din câte am citit.
Pe malul mării, sub un cocotier se opresc poveștile mele columbiene și mă pregătesc pentru acostarea pe un alt litoral caraibian, cel mexican de data aceasta.
Despre ce trebuie să știi înainte de a pleca în Columbia, aici.
Despre Bogota, aici.
Despre mâncarea columbiană, aici.
