călătorii

CE SĂ VIZITEZI ÎN BOGOTA

columbia

Când am plecat în Peru, aveam o idee fantezistă, pe care mi-o creasem singură, cumva, din legende, despre Lima. Și am fost dezamăgită, mi s-a părut un oraș urâțel cu câteva accente frumoase. Așa că am plecat la Bogota fără niciun fel de așteptări.

Am ajuns pe după-amiază-înserat, cu o vreme mohorâtă și ploioasă, dar din microbuzul ce ne ducea la hotel de la aeroport am reușit să văd un pic din oraș. Și am fost surprinsă de multitudinea picturilor murale, pentru că nu le pot denumi doar graffiti-uri. Ne-am cazat în centru, în zona La Candelaria, am ieșit la masă aproape de hotel, alte câteva ziduri pictate și ne-am întors la somn, după 24 de ore de stat prin avioane și aeroporturi. Iar dimineață am pornit pe același drum spre aeroport. Totuși am avut senzația că Bogota pare să îmi placă. Cel puțin mai mult decât Lima. Și fac această comparație pentru că sunt singurele mele referințe din America de Sud și cultura acelei zone. E ca și cum aș compara Parisul cu Londra, care, din perspectiva europeană, chiar sunt comparabile (și nu, nu știu care îmi place mai mult din astea două).

În 2005, un graffer cunoscut a fost ucis de poliție ca urmare a unor acuzații de infracțiuni. Comunitatea de grafferi a Bogotei s-a adunat și a început să umple zidurile orașului cu graffiti-uri în semn de protest, declanșând astfel o mișcare puternică, ce a devenit cunoscută la nivel mondial și astfel Bogota a ajuns să fie „pânza” multor artiști de stradă internaționali

Doar că o eroare de calcul binevenită ne-a ținut în capitala Columbiei aproape 3 zile la întoarcere, timp oarecum suficient să o explorez și să vă pot povesti și vouă acum.

De sus, de la Monserat, poate că nu îți dai seama de mărimea orașului, care s-a extins ca o caracatiță pe dealurile dimprejur în ultimii zeci de ani. Totuși el adăpostește peste 11 milioane de oameni, deci mai mult decât dublu ca Bucureștiul. Iar chestia asta se vede la orele de vârf în circulație.

Ghidul pe care l-am avut ne-a plimbat pe jos în zona Candelaria, pentru că de fapt acolo se întâmplă tot ce i-ar putea interesa pe turiști, însă nu ne-a povestit prea multe despre economia și chestiunile cotidiene ale orașului și, recunosc, nici eu nu am prea întrebat, fiind mai mult interesată de aspectele culinare.

La Candelaria este miezul

Așadar, dacă vreți să vedeți Bogota, La Candelaria este locul în care trebuie să vă cazați. Este un fel de centru vechi, cu clădiri în stil colonial, unele mai colorate, altele mai ponosite, cu multe murale, restaurante și câteva piațete. Dar de aici poți ajunge pe jos către funicularul (până la ora 12:00) și telefericul (după ora 12:00 – nu întrebați de ce, că nici eu nu am primit răspuns de ce există două mijloace de transport către aceeași destinație și de ce funcționează după acest orar) care te duc pe munte la Monserrate, dar și către piața Simon Bolivar, loc de întâlnire a clădirilor oficiale, și strada pietonală înțesată de magazine, comercianți stradali, tonete cu mâncare și performance artists de stradă, Carrera 7.

Clădirile înalte, din stânga, sunt căminele universității

Pe străzile din La Candelaria e frumos „să te pierzi” explorându-le, deși e greu să te pierzi, având în vedere că sunt toate organizate în linii paralele și perpendiculare. Unele din ele te duc la Piața Concordia, o veche piață acoperită, ce a fost renovată în pandemie, arătând acum mai curând ca un pavilion cu standuri. Câteva locuri de luat masa, câteva magazine artizanale, vreo două-trei standuri cu fructe și sucuri de fructe și atât. Sau poți ajunge la muzeele de artă ale orașului, cuprinse majoritatea într-un complex de clădiri, din care preferatul meu a fost cel dedicat celui mai faimos artist columbian contemporan (încă trăiește la Medelin), Fernando Botero. Pe strada paralelă este muzeul de artă contemporană, să îi spunem așa, situat în Casa Republicana.

Din Piața Bolivar și nu numai, poți ajunge cu ușurință la Muzeul Aurului, care este de fapt un muzeu al tezaurului precolumbian și la Muzeul Smaraldelor. La cel al aurului am fost și mi-a plăcut. Apropo, intrarea este gratuită. Columbia este cel mai mare producător de smaralde din lume, așa că magazinele de smaralde sunt peste tot. Și la cât le-am bătut, nu am mai simțit nevoia să intru și în muzeul dedicat lor și aflat fix în clădirea de lângă cel al aurului.

Monserrate

Spre cel mai înalt punct de atracție al Bogotei, urci cu funicularul

Cocoțat în vârful unui deal (sau munte, mai bine zis, având în vedere că orașul e răspândit pe coline situate la 2640 m altitudine), acest punct de belvedere este locul unei biserici, dărâmată și reconstruită de vreo 3 ori, dar și un punct iconic al orașului. De fapt este simbolul Bogotei. După cum spuneam, poți urca cu funicularul sau telefericul, dar și pe jos. Frumos de poze, poate de o masă la restaurantul de lângă, care a fost efectiv mutat de jos din oraș aici prin anii 70 și cam atât. Un pont de la ghid: nu vă duceți în weekend, pentru că nu este doar un loc turistic, ci locul preferat de promenadă al localnicilor la sfârșit de săptămână.

Din acest punct ai o imagine unică asupra panoramei: în drepata este orașul ce înghite muntele, în vreme ce în stânga, natura cucerește versantul

Macarena – cartierul, nu melodia

Din Candelaria am pornit pe jos în cartierul alăturat, Macarena, un cartier nu atât de turistic. E o zonă frumușică, modernă, în care chiar locuiesc bogotezii (sau s-or numi bogotanii, că bogații, sigur nu!). Mă bucur că am bântuit pe aceste străzi, inițial cu scopul de a ajunge la Plaza La Perseverancia, iar apoi doar descoperind străzile la întoarcere. La Perseverancia e un loc pe gustul meu. O piață de legume și alte cele, micuță, completată de un fel de hawker (ca cele din Singapore), o piață doar cu standuri de mâncare. Dacă mi-ar fi permis stomăcelul, m-aș fi înfruptat din toate, dar nu mi-a ieșit.

Ce nu am văzut în Bogota

NU am ajuns la parcul Bolivar (care e diferit de piața Bolivar – domnul e un erou național și îi găsești numele peste tot), care era departe, dar care are o bibliotecă ce e considerată o bijuterie arhitectonică, unde lumea merge doar să o vadă și să stea pe acolo, nu să își ia cărți.

NU am fost în niciun mall (nu era niciunul în apropierea Candelariei – erau la cel puțin 40 min de mers cu mașina), așa că nu am văzut magazinele de brand. Tot ceea ce era pe străzi erau magazine mici și pline de chinezării de tipul Dragonul Roșu. Având experiența Cartagenei (despre care o să revin într-o postare viitoare), speram ca și în Bogota să găsesc magazine cochete. Dar pe unde m-am plimbat eu (Candelaria și Macarena), nu am găsit nimic.

NU am fost în El Paraiso, ceea ce se vrea a fi o mahala răsărită a Bogotei. Este o mahala în care s-au pompat diverse programe guvernamentale și nonguvernamentale de a o ridica și unde acum se pare că se fac ceva tururi ghidate în care se povestește despre uite cât de frumos am făcut noi aici în mizerie. Inițial am vrut să iau un astfel de tur, însă nu mi s-a mai alăturat nimeni și căutând poze, nu am găsit nimic spectaculos. Cel puțin nu ca în Mumbai, de exemplu. Așa că am renunțat.

NU am văzut toate cartierele despre care citisem. Iar o cunoștință columbiană, pe care am întrebat-o înainte să plec, îmi spusese că Bogota este în special un oraș de ieșeală, de cafenele, restaurante, baruri și discoteci. Și cu siguranță nu am explorat suficient acest potențial al său. Cine știe, poate mai ajung vreodată și pe aici.

La muzeul Botero

Citiți aici și despre ce trebuie să știți înainte de a pleca în Columbia.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.