Weekendul acesta am fost plecată în vizită la Crama Liliac, pe lângă Târgu Mureș. A fost o deplasare frumoasă, prin locuri superbe, cu vin bun și oameni mișto. Ar mai fi lipsit ceva? Poate că mai mult soare, dar oricum, am avut parte de o vreme mult mai bună decât se anunța…
Road-trip spre Ardeal
Vineri după prânz ne-am îmbarcat cu toții, vreo 27 în total, oameni din presă și cei de la Crama Liliac, în câteva Jeep-uri împrumutate de la Autoitalia, și am pornit la drum. Lung și aglomerat în mare parte, ca multe din drumurile din România, dar în același timp și foarte frumos, la fel ca multe drumuri din România. Țin minte când eram mică și cutreieram cu ai mei țara, întâi în Dacia, apoi în Olcit și la final în Mondeo, cât de mult îmi plăcea peisajul molcom, verde vibrant al dealurilor de peste tot, dar mai ales din Ardeal și Țara Hațegului. Deși nu îmi place să conduc la drum lung, îmi plac plimbările cu mașina prin țară, atunci când am încredere în șofer, pentru că pot să mă bucur de peisaj, pot să fiu din nou copilul care vede doar frumusețea din jur și să îmi clătesc creierul. De fapt, cam asta s-a întâmplat și în weekend pentru că la întoarcere mama mi-a zis că arăt foarte luminoasă, senină, odihnită… deși nu prea avusesem timp de dormit. Dar da, a fost o gură de aer proaspăt și la propriu și la figurat.
Am ajuns pe înserat la Hotelul Privo din Târgu Mureș, acolo unde urma să ne petrecem următoarele două nopți. Citisem despre hotel, îl văzusem în fotografii, citisem despre restaurant și voiam de mult să ajung acolo. Dar cum nu prea sunt obișnuită cu city break-uri în țară, încă nu se concretizase. Așa că m-am bucurat cum s-au legat lucruile, cum am ajuns să dorm în patul confortabil al multipremiatului hotel Privo, unde vă sfătuiesc cu încredere să mergeți. Fie doar și pentru el. Însă împrejurimile cu satele săsești, bisericile fortificate, peisajul, tot, sunt prea furmoase ca să fie ratate.
Ziua de sâmbătă era plină de activități. Prima oprire a fost în satul Dedrad, din comuna Batoș, acolo unde este și Crama Liliac. La Dedrad ne-am întâlnit cu primarul, un tip simpatic și pus pe treabă, care e primar de mulți ani și probabil că va continua și de luna viitoare. Ne-a povestit despre toate investițiile făcute, ne-a invitat să vizităm căminul cultural, o clădire recondiționată, căreia i s-a păstrat specificul local și care m-a purtat instant către episodul despre concursul de Miss din Las Fierbinți (știu, e urât ce spun, dar nu e cu rea voință! chiar e minunat ce a făcut primăria acolo), ne-a tratat cu pălincă și apoi ne-a dus în biserica evanghelică din sat. Deși nu mai sunt mulți enoriași, biserica simplă și elegantă este bine întreținută. Aș putea spune că este chiar frumoasă! Așa că dacă ajungeți prin zonă, întrebați localnicii dacă este chip să o vizitați. Și, eventual, să urcați în turlă. Veți fi teleportați în alte timpuri și alte locuri…
Următoare oprire a fost direct la cramă, câțiva kilometri mai la deal. Acolo, Simona Mardale, directoarea de vânzări și marketing, ne-a făcut o scurtă prezentare a afacerii și a cramei. Dar despre toate astea vă povestesc zilele viitoare. Pentru că acum vreau să urcăm ceva mai sus, către stâna lui badea Gheorghe, ciobanul care primește an de an turiștii de la Liliac și îi hrănește cu brânză și balmoș.
Cerul plumburiu de deasupra întinderilor verzi nu anunța nimic bun, așa că am băgat viteză să prindem măcar jumătate de oră pe deal. Masa pusă de doamnele de la stână ne aștepta pitoresc cu caș, urdă, telemea și slăninuță cu ceapă. Între-timp, în ceaun fierbea balmoșul, o mămăligă moale amestecată cu mult unt și brânză. Orășenii s-au entuziasmat la ceea ce îi înconjura, lumea s-a înghesuit să facă poze cu oile și mieii, iar vântul întețea frigul ce începea să ne pătrundă prin oase. Nu a mai durat mult până ce furia norilor s-a dezlănțuit, moment în care am sărit în mașinile de teren și am fugit din calea ploii cu grindină. Am lăsat în urmă masa abia terminată, stâna cu panou solar (!!!) și am urcat în mașini cu paharele de Young Liliac încă în mână.
Următoarea destinație, unde ne-am petrecut toată după-amiaza și seara a fost Liliac Lodge, o cabană modernă între vii, ce aparție de Crama Liliac. Cine a fost la Frudisiac în București, poate regăsi aceeași atmosferă și pe dealul de la Batoș. Construcție modernă, de inspirație nordică, din lemn și la exterior și la interior, este locul în care invitații companiei sau grupurile organizate vin să deguste gama de vinuri Liliac și să se bucure de preparate locale. Noi, după ce am testat vinuri albe și rose tinere, atunci când a venit rândul vinurilor roșii plinene-am delectat cu un vânat delicios preparat de CEO-ul Cramei Liliac.
Între două degustări aromate, plimbări pe deal, prin vie, selfie-uri, discuții interesante și concursuri de degustare, am testat și niște dulcețuri bune rău, făcute de Răzvan, un antreprenor local tânăr ale cărui produse se găsesc la Mega Image și la Carrefour. Deși sunt mare fană a dulceței de cireșe amare, de data asta de la el m-a cucerit cea de cireșe galbene… Și nu știu de ce, dar am impresia că o să mai auziți de Răzvănel. Atât de la mine, cât și de la alții.
Seara am revenit la hotel doar pentru a mai bea un pic de vin. Și pentru a vizita și crama hotelului, una din cele mai dotate din țară, cu 315 etichete și un stoc de peste 5000 de sticle. Un prieten expert mi-a spus ca e ceva să ai o asemenea selecție! Iar eu îl cred pe cuvânt.
Duminica ne-am petrcut-o pe drumul de întoarcere, prin același peisaj superb și cu o oprire liniștită la Timișul de Jos, unde am luat masa, iar Valea Prahovei ne-a așteptat cu un curcubeu complet…
Revin în curând și cu poveștile despre vinurile de la Crama Liliac. Pentru că sunt cam bune!
