Nu e decât aproape noiembrie… Și uite că reușesc și eu să scriu ultimul episod din vacanța mea de vară. Așa că azi voi încheia cu Alicante și împrejurimile sale, Benidorm și Guardamar.
Alicante
Am plecat din Valencia în Sud, către Alicante, acolo unde ne aștepta un prieten de-al meu și un castel-fortăreață cocoțată deasupra orașului. Dacă nu ne-am fi oprit la Benidorm, am fi făcut o oră și jumătate cu mașina. Deci dacă alegeți să vă faceți vacanța prin zonă și nu găsiți bilete bune spre Alicante, încercați la Valencia sau invers.
Primăria Alicante
Avenida Maritimo
un ficus…
Nu am petrecut decât vreo două ore în Alicante efectiv. Am parcat mașina în centru și ne-am plimbat pe bulevardul maritim, admirând peisajul absolut genial. Clădirile sunt superbe pe o parte, iar pe cealaltă, sclipirile soarelui care se reflectă în Mediterană sunt întrerupte doar de iahturile trase la mal. Apoi am pătruns pe străduțele din spatele primului front de clădiri și am ajuns întâmplător în piațeta din fața primăriei. Dar nu am stat prea mult acolo pentru că foamea ne-a mânat către o altă piațetă, de data aceasta plină de terase, unde ne-am oprit pentru o vreme. Cu forțele refăcute, am pornit către bazele muntelui pe care se află castelul sau fortăreața, nici nu știu cum să îi zic mai bine, Santa Barbara. Aici ai două opțiuni: fie urci pe străduțe pitorești până la el – ceea ce noi nu am făcut pentru că lenea unora :( – sau iei liftul de la poale după ce treci printr-un tunel futuristic care arată ca o mașină a timpului ce te poartă în secolul al nouălea maur. Castelul este foarte bine întreținut, iar panoramele fac toți banii. E clar un must al zonei.
Santa Barbara
Divă în cer
Benidorm
Orașul-stațiune este supranumit New York-ul Spaniei datorită multitudinii de zgârie nori ce îl populează. De cum te apropii de el pe autostradă se văd de departe clădirile impozante, fiecare cu o arhitectură proprie, armonioase și frumoase. V-am mai spus eu oare ce mult îmi place arhitectura spaniolă? :D
Benidorm e un fel de Mangalia, să zicem. Adică e și oraș de locuit, dar vara se umple de turiști. Nici aici nu am stat prea mult. Am dat o tură prin oraș să găsim o parcare, apoi o altă tură pe bulevardul de la malul mării și o tură de plajă. Plajă pe care nu vi-o recmand. A fost plaja care m-a impresionat cel mai puțin, cu o intrare anevoioasă în apă, pe bolovani neprietenoși. Altfel, orașul este tare drăguț.
Guardamar
La jumătate de oră mai la Sud de Alicante este serena rezervație Guardamar. Ca să ajungi la ea treci printr-o zonă de saline ce mărginesc șoseaua și adăpostesc flamingi. Însă odată ajuns la parcarea plajei El Rebollo totul devine și mai fascinant. Bine, poate că nu oricine se îndrăgostește la prima vedere de acest loc, însă eu am vibrat într-un anume fel acolo. Și e ciudat, pentru că nu e genul de plajă glamouroasă care să fie pe gustul meu. Nu, este o plajă destul de sălbatică, la care ajungi după un drum de vreun kilometru printr-o pădure-rezervație de pini ce se termină cu dunele în spatele cărora se întinde apa. Apă care este cred că cea mai catifelată apă în care am intrat. Sigur că este aceeași Mediterană ca și mai sus, dar cumva aici apa este mult mai curată și simți nu că ai intrat în mare, ci într-un pat cu așternuturi de catifea și cea mai fină mătase. Este locul în care m-aș întoarce oricând. Este unul din locurile mele din lume.
salinele cu flamingi
Restul poveștilor din vacanța de vară le găsiți aici: Valencia 1 și Valencia 2, împrejurimile Valenciei, Barcelona, mâncarea de pe coasta Spaniei.
