LA PAS PRIN BANGKOK [2]

De data asta ne vom ocupa de cele sfinte… sau ceva de genul. Dar tot în aria turistică rămânem.

Plimbarea pe canal

Din râul Chao Phraya care străbate partea de vest a Bangkokului, se desprind câteva canale navigabile, pe malul cărora sunt cartiere întregi de case, mai dărăpănate sau mai îngrijite, şi câteva temple importante. Citisem despre posibilitatea de a face o excursie pe canal, dar nu o planificasem. Doar că aşa cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nici itinerariul nostru nu a mai urmat cursul prestabilit, şi uite cum am ajuns într-o plimbare de o oră cu barca pe canal. E ca la Amsterdam, doar că mai părăginit. Din tur făcea parte şi o oprire regulamentară la un templu, în vreme ce pe celelalte le vedeai din „zborul” bărcii cu coadă lungă. O altă oprire regulamentară, la hrănit nişte peşti durdulii cu pâine chioară, pit-stop pe care îl marcau obligatoriu toate bărcile cu turişti. Şi cam asta fu. O gălăgie de bani, dacă e să te raportezi la preţurile lor. Dar a fost drăguţ. Cea mai interesantă senzaţie a fost când ieşeai de pe canal şi dădeai buzna în imensitatea fluviului. Era ca atunci când cineva care a trăit toată viaţa la ţară, în linişte, pe străduţe mici şi pitoreşti, este paraşutat în mijlocul Pieţei Romană la o oră de vârf. Şi noi nu stătusem pe canal decât o oră…

Cele sfinte

Long tail boat-ul ne-a lăsat într-o staţie importantă de bărci, în apropiere de Palatul Regal şi templul Wat Phra Chetuphon. Şi cum era ziua lui Buddha fix atunci, piaţa de amulete din zonă, era cu atât mai bogată în acea zi. Printre multele amulete, pe care thailandezii le poartă la gât, în geantă, agăţate la maşină întocmai ca minunatele cruci bălăngănitoare de pe parbrizele meltenilor, piaţa stradală îşi expunea comorile mai vechi sau mai noi, mai o bijuterie handmade, mai un cearşaf cu diverse antichităţi, ca să nu zic chiar vechituri, mai un ochelar de soare copie fidelă a orice, şi evident omniprezentele căruciore cu mâncare. La cât de multe sunt aglomerările cu tarabe de mâncare din tot Bangkokul, ai zice că thailandezii nu fac altceva decât să mănânce. Dar despre asta, în alt episod.

Să revenim, însă, la cele ceva mai sfinte. Şi anume templul Wat Phra Chetuphon, Buddha culcat. Aşa cum în Creştinism există câteva imagini clasice de reprezentare a lui Isus, la fel şi în Buddhism vei găsi aceleaşi 5-6 forme de a-l înfăţişa pe Buddha, cea culcată pe o parte fiind una din cele mai populare. Eu nu sunt o persoană uşor impresionabilă, dar reacţia mea în momentul în care am păşit desculţă pe marmura caldă din interiorul templului care adăposteşte maiestoasa statuie aurită, a fost mai mult decât evidentă. Prima imagine pe care o vezi este cea a capului, înalt de 15 m, care apoi se continuă cu corpul întins, ajungând la 43 m lungime, care pur şi simplu îţi taie respiraţia. Iar tălpile, complet expuse, sunt o operă de artă în sine, fiind încrustate cu inserţii de sidef, formând o adevărată hartă a meridianelor energetice din talpă. Însă statuia se află în interiorul unui complex la fel de spectaculos de temple şi clădiri auxiliare, loc care pe vremuri a fost o renumită şcoală monahică şi locul de unde s-a răspândit masajul thailandez.

Un alt lucru interesant pe care l-am descoperit acum, cu ocazia vizitei mele la templu, de duminică dimineaţă, a fost un ritualde suflet, care mi s-a părut incredibil de intim şi sacru în acelaşi timp: aurirea statuilor lui Buddha. Nu am găsit pe nimeni care să îmi explice simbolistica pe care o reprezintă în cultura lor acest obicei, însă eu mi-am găsit propria simbolistică, ce mi-a crescut un pic sufletul acolo şi atunci. Pe lângă beţişoarele parfumate şi lumânările aprinse în chip de ofrandă, templele îţi oferă mici bucăţele de foiţă de aur pe care să le lipeşti pe statuie. Astfel, majoritatea reprezentărilor din temple sunt încărcate de fărâmele de strălucire pe care oamenii şi le lasă în seama lui Buddha.