călătorii

LA PAS PRIN BANGKOK [3]

Gata, am ajuns la finalul seriei de plimbări prin Bangkok, în conformitate cu ce recomandă site-urile turistice care te trimit să vezi diverse puncte de interes.

Primul episod este aici.

Al doilea episod este aici.

Piaţa de flori

Ceea ce m-a surprins şi prima dată la Bangkok este că pieţele lor nu sunt în nişte spaţii predefinite ca atare, ci se întind de-a lungul trotoarelor, prin diverse zone ale oraşului. Iar piaţa de flori, nu face excepţie. Nu departe de zona Palatului, pe o stradă lungă, de o parte şi de alta, are loc zilnic piaţa de flori şi o zonă este piaţă de fructe. La un moment dat, o incintă arată cel mai aproape de ideea de piaţă, însă grosul e pe trotuar. Era pe lista de obiective, e drăguţ, nu îmi pare rău că am mers să o vedem, dar nu e un obiectiv must see.

Departamentul diverse

Traficul din Bangkok este mai rău decât cel din Bucureşti într-o zi cu ploaie la oră de vârf. Şi asta în condiţiile în care maşinile sunt exorbitant de scumpe. Taxele ajung să dubleze preţul unui autoturism. Aşa că fiecare se descurcă cum poate, iar scuterele sunt o opţiune minunată. Mai ales că există taxi-scutere. Exact, scutere pe care te sui ca în taxi, şi te duc unde ai nevoie. Îi găseşti cu veste caracteristice mai pe la fiecare colţ de stradă. Sau poţi să iei BTS-ul, trenul suspendat, care funcţionează ca un metrou, pe o porţiune din oraş, şi care este foarte practic. Arată ca orice metrou, este îngrozitor de frig în el, de la aerul condiţionat, iar preţul biletului variază în funcţie de distanţă.

Pe lista de chestii interesante de văzut în Bangkok şi prin diverse pps-uri cu imagini ale unor clădiri mai puţin obişnuite, veţi găsi clădirea-elefant. Nu se întâmplă nimic deosebit în ea, nu trebuie să o vizitezi în mod special, dar cumva am nimerit în drumurile mele cu taxiul să trec pe lângă ea. Şi acum, şi anul trecut. Deci, dacă nu aveţi drum prin zonă, uitaţi-vă la poza ataşată.

Cineva care locuieşte în Bangkok mi-a zis că sunt câteva mii de hoteluri în oraş. Nu ştiu exact dacă e vorba chiar de câteva mii, dar booking-ul listează 1250. Şi sigur nu sunt toate acolo. Mai mici sau mai mari, mai bombe sau mai luxoase, un lucru e cert despre hotelurile de acolo: sunt ieftine şi pe toate drumurile. De exemplu, o cameră într-un hotel de 5 stele în buricul târgului, costă în jur de 100$. Dar poţi găsi camere (nu vreau să mă gândesc cum sunt) şi la 10 $… Eu am stat într-un hotel frumos, elegant, bine plasat, la nici două minute de mers de o staţie a BTS, cu piscină, spa şi tot dichisul. Însă fratele lui, hotelul din Pattaya al aceluiaşi lanţ, este cu adevărat spectaculos. Despre el, voi reveni într-un articol viitor, când voi vorbi despre staţiunea de la mare.

Un loc care m-a amuzat este un templu al fertilităţii. Nu şitu mai nimic despre el. L-am găsit întâmplător în preumblările mele de documentare online şi apoi l-am căutat intenţionat în oraş. Faza interesantă e că mai nimeni nu ştie de el, nefiind un obiectiv main stream, mai ales că este situat în grădina unui hotel. Mai multe cuvinte despre el, cred că sunt inutile. :)

 

2 Comments

Leave a Comment

Arata-mi ca esti om si fa operatia: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.