călătorii

CITY BREAK LA STOCKHOLM

Eu mă declar o fană cu acte în regulă a zonei mediteraneene. Este locul în care m-aș retrage oricând. Așa că un city break la Stockholm nu era pe lista mea de priorități. Dar uite că s-a întâmplat. Pur și simplu a fost o vorba aruncată la începutul verii, ce a aprins un beculeț și uite cum prin iulie căutam biletele de avion către Suedia.

Primele impresii

Primul lucru care m-a frapat, încă de când mi-am luat biletul, este durata foarte scurtă de zbor. Ajungi mai repede decât la Paris. Habar nu aveam că suntem așa de aproape! Mai fusesem acum mulți ani în Suedia, dar cu diverse zboruri combinate prin Europa, așa că cele două ore jumate au fost piece of princess cake.

Am nimerit la Stockholm într-un weekend cu maraton, așa că orașul era plin, dar ce să vezi, chiar și în situația asta, era foarte liniștit. Da, m-am plimbat numai prin centru, ce-i drept, dar nu am văzut niciun fel de aglomerație în trafic, mai ales în condițiile în care peste tot drumurile erau în șantier.

maraton

Dincolo de liniște, străzile sunt curate în general, însă mormanele de țigani cerșetori neaoși strică peisajul. Toți, cu câte un pahar de la Mc pe care îl zăngănesc cerând monede. Mulți găsindu-și refugiul nocturn prin câte un colț de clădire, camuflați de pături jegoase și o grămadă de sarsanale.

Dar Stockholmul este frumos. Sunt prea multe imagini frumoase pentru a nu putea nutraliza aceste turbulențe.

 

Hai că l-am îmblânzit și pe ăsta!

 

Oops!

Străzile Stockholmului

Pentru că am avut norocul de a mă plimba prin Capitala suedeză cu un cunoscător al ei, și hotelul a fost ales corespunzător, așa că am stat în buricul târgului și ne-am plimbat aproape exclusiv pe jos. Am ajuns doar duminică până la un mall, unde trebuia să mergem pentru un magazin, ocazie cu care am descoperit și stațiile de metrou, majoritatea săpată în stâncă, nefinisată, pur și simplu ai impresia că ești într-o grotă. Sau în iad, atunci când creativitatea vreunui urbanist a decis să vopsească stânca în roșu…

În vizită la șefu’ :)))

Sigur că puteam să luăm tramvaiul, autobuzul sau vaporul ca să ajungem pe ici, pe colo, dar de ce am fi făcut-o când descoperitul caldarâmului, fațadelor, ușilor, detaliilor, oamenilor este una din activitățile mele preferate?! Numai că aici am mai descoperit ceva: bărci. Multe bărci. Mai vechi, mai noi, mai mici, mai mari. Pe toate gusturile. Parcate frumos, pe marginea străzii.

Ægir, unde ești?

Stockholmul se întinde pe multe insule și peninsule, unite între ele fie prin liniile de vapor și/ sau prin poduri. Dincolo de insulița cu Centrul Vechi, ce adăpostește și palatul regal, se întinde orașul localnicilor pentru că, la fel ca și la noi, și în alte locuri, Centrul Vechi este epicentrul turismului. Am străbătut ambele părți ale localnicilor, iar în partea Sodermalm, peste podul Slussen, este ceea ce la noi e numit „zona de nord a Bucureștiului”, adică acele străzi cu cafenele și restaurante hip, posh, scumpe. Nu că în rest ar fi prea ieftin…

Pe partea astălaltă, la parterul hotelului Icehotel este una din cele mai simpatice atracții ale orașului: Ice Bar. Adică o încăpere capitonată în gheață, a cărei structură și poveste se schimbă periodic, unde mergi pentru unul, două shoturi ceva mai lungi, că mai mult nu prea reziști. La intrare primești o capă cu mânuși atașate și în interior un barman te așteaptă cu o listă de cocktailuri și câteva locuri de pozat, două-trei banchete pe care se întind rămășițele îmblănite ale unor animale nordice și niște minus grade. Venit, băut, bifat. Clar un must do al Stockholmului!

Cheers!

 

În episodul următor de city break la Stockholm  vă voi spune cum stă treaba și cu culturalizarea, iar altul va fi pe bază de mâncare, evident. Până atunci, weekend (adică exact atât cât vă este suficient pentru a vizita Capitala Suediei) frumos!

4 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.