În această vară am ajuns pentru aproape o săptămână la Bologna pentru un curs de paste care îmi ocupa mare parte din zi, iar de turism aveam timp după-amiezile. Nu o să fac nici de data asta vreo descriere în amănunt a ce să vizitezi în Bologna, pentru că netul este plin de informații mult mai detaliate, însă o să le trec în revistă și o să mă focusez mai mult pe părerile mele despre oraș.
Era pentru prima oară când ajungeam la Bologna, însă știu oameni care revin acolo adesea, de plăcere. Well… nu cred că o să mă număr printre ei. E frumușel, am bifat-o și gata, next!, că are balta italiană mult pește. Nu același lucru pot să îl spun despre Palermo, unde mi-a plăcut mult și unde îmi doresc clar să revin. Și la Napoli aș reveni, pentru că nu am apucat să văd mai nimic din el în cele două ore petrecute la coadă la faimoasa pizzerie Da Michele.
Să revenim, însă, la Bologna, capitala culinară a Italiei, așa cum este considerată. Situată în regiune Emilia-Romagna, de aici vin feluri de mâncare emblematice precum taglatellele a la bolognese, tortellini, parmezanul, oțetul balsamic (acesta este din Modena, care se află în aceeași regiune), mortadella și chiar și gelato. Așa că da, mâncarea în Bologna is a big thing, cum zice americanu’.
În rest, orașul este faimos pentru porticurile sale, adică străzi întregi construite sub primul etaj al clădirilor, ce se susțin pe arcade frumos decorate. Porticurile au devenit sit Unesco și se întind pe o suprafață liniară de 62 km, aici fiind și cel mai lung portic din lume, cel care unește aproape centrul orașului cu mânăstirea San Luca, având 3,8 km lungime și 666 arcade. Mi se pare amuzant că până la biserică trebuie să treci prin 666 porți, practic până la sfințenie, te mănâncă dracii…
La San Luca, biserica de vizitat, poți ajunge pe jos, cu mașina proprie (evident) sau un un titicar care se târăște până în vârful dealului, făcându-ți și un oarecare tur al orașului în drumul său. Eu chiar m-am distrat în această variantă de călătorie și mă tot gândeam la întoarcere dacă să nu vin pe jos. Am decis să economisesc timp pentru umblat brambura pe străzi, așa că m-am întors tot cu trocariciul în piața centrală, Piazza Maggiore, de unde plecasem.
În apropierea acesteia se află cartierul evreiesc, un obiectiv prezent în toate ghidurile. Însă nu vă așteptați să fie ceva clar delimitat. Este o zonă veche frumoasă, cu străduțe întortochiate, pe care merită să vă „pierdeți” vreo jumătate de oră. Și ca în orice oraș turistic care se respectă, cam toate obiectivele sunt în aceeași zonă, așa că practic nici nu știi când ajungi de la unul la altul. Evident că în jurul pieței centrale sunt multe clădiri care trebuie vizitate, de la turnul cu ceas cu vedere panoramică asupra orașului (eu nu am urcat, că sunt zgârcită și nu am vrut să mai plătesc 10 euro pentru o vedere de sus a orașului), la catedrală, primărie și alte muzee ce mărginesc piațeta. Lângă, sunt și faimoasele turnuri care sunt considerate simbolurile Bologniei, Garisenda și Asinelli, dar care de câțiva ani sunt închise pentru renovare pentru că se cam dărâmă, și nu se știe când vor fi redeschise. Școala mea de paste era fix lângă ele, iar profa ne spunea că lucrează la ele mai mult nu.
Dar să nu uităm de universitatea de la Bologna, printre cele mai vechi din lume (fondată în 1088), care, pe lângă scopul pur scolastic, a devenit și obiectiv turistic. Aici am ajuns într-o pauză de prânz să văd amfiteatrul de medicină din trecut, străjuit de o masă de marmură de disecții, dar și biblioteca fostei facultăți de drept. Acestea două sunt sălile principale pentru care plătești câțiva euro (parcă 4), ca să le vizitezi.
Alt aspect specific al Bolognei îl reprezintă canalele ascunse. Plimbându-te pur și simplu pe străzi, nu observi că de fapt orașul este împânzit de mici canale, pentru că acestea se află în spatele șirurilor de clădiri vechi. Le poți vedea „la liber” doar în puține locuri, iar către altele există niște ferestre în pereții de fațadă, dar care nu fac decât să unească clădirile, păstrând continuitatea porticului, devenite și ele obiectiv turistic, prin care poți trage cu ochiul către canal. Asta dacă nu te afli în vreo clădire de pe marginea apei.
Și ca orice oraș care se respectă, are și un bulevard principal pe care să se vânture turiștii, iar la Bologna acesta este Via dell’Independenza, care unește piața centrală de gară. În porticurile care mărginesc strada sunt intrări la hoteluri, restaurante, magazine, cafenele, gelaterii. Eu îl parcurgeam zilnic de cel puțin două ori.
Piețele acoperite din Bologna, Mercato di Mezzo și Mercato delle Erbe nu prea m-au dat pe spate. Au puține standuri de piață, Erbe este mai mare, dar, în schimb, au multe standuri cu mâncare gata făcută.
Și, ceea ce nu ratez nicăieri pe unde mă duc, este muzeul de artă contemporană, așa că l-am vizitat și pe cel din Bologna, MaMBo. Are o colecție permanentă și una temporară, ca orice muzeu de artă care se respectă. Am văzut câteva piese interesante, dar nu pot spune că este un must al Bologniei. Puteți foarte bine să vă petreceți timpul la vreo cârciumă cu tradiție, în schimb.
Una peste alta, Bologna merită vizitată vreo două zile, eventual unită cu Florența și / sau Modena, ca să fie sejurul complet, dar nu văd vreun motiv să mă mai întorc aici fără vreo treabă anume pentru că, după cum zice și vorba, sunt prea săracă să vizitez de două ori același loc… și eu aș mai adăuga „care nu m-a impresionat”, pentru că la New York, Barcelona, Buenos Aires, Dubai, Londra, Bangkok, Paris, Istanbul, și mai sunt câteva, aș reveni clar.
