La sfârșitul săptămânii pe care am petrecut-o la Bologna, am tras o fugă și până la Modena, care era la 20 minute de mers cu trenul. Mi-am acordat câteva ore pentru a vizita micul oraș faimos pentru două lucruri în opinia mea, dar ajunsă acolo, am descoperit că, de fapt, sunt vreo patru.
Cele pentru care știam eu de Modena erau aceto balsamico, adică oțetul balsamic, și Osteria Francescana, unul din restaurantele faimoase, condus de Massimo Bottura, la care îmi doream să ajung, dar nu am găsit loc la momentul la care am decis să plec la Bologna. Celelalte două sunt Pavarotti, originar de aici, și Ferrari, la fel de localnic.
Așa că iată ce poți vizita în Modena, dacă ai câteva ore sau o zi la dispoziție.
Ce am vizitat eu
Am ajuns la Modena la prânz și erau un pic lihnită, așa că prima oprire a fost la Mercato Storico Albinelli, adică piața alimentară centrală. Aceasta este unul din obiectivele de vizitat în Modena și este împărțită în două secțiuni: zona de standuri de mâncare și zona de piață efectivă. Și pentru că venisem la Modena pentru aceto balsamico, am ales standul de mâncare ale cărui preparate erau toate însoțite de oțet balsamic. Odată rezolvată această problemă, am plecat în explorarea străduțelor și celorlalte obiective.





În piața mare, adică Piazza Grande (de data aceasta cu sens urbanistic, nu alimentar), sunt concentrate câteva dintre ele. Tot aici este și biroul de informare turistică, unde poți să ceri să te ajute cu un tur personalizat, în funcție de timp și preferințe.
Eu am intrat în domul din Modena, o biserică ce mi s-a părut chiar interesantă, cu altare pe trei etaje. Intrarea este gratuită. Alături se află turnul clopotniței, unde biletul este 3 euro și ai de urcat 200 de trepte până în vârf, de unde ai o vedere panoramică a orașului și împrejurimilor.
Am băgat un cap și în parcul Giardino Ducale, aflat destul de aproape de centru, pe care l-am întâlnit în drumul spre muzeul Ferrari. Mi-am zis că o să mă întorc în parc dacă îmi mai rămâne timp între muzeu și tren, însă nu am mai revenit.
Ferrari are două muzee, cel din oraș, Casa Enzo Ferrari, și cel de la fabrică, din afara orașului. Poți să îți cumperi pachet cu ambele bilete sau poți să vizitezi doar casa din oraș, așa cum am făcut eu.
Ce am ratat
În piața centrală se află și primăria, adică Palazzo Comunale, unde intrarea este liberă, dar nu am mai apucat să ajung și aici.
Pe lângă multe alte biserici și câteva palazzo-uri, mai sunt câteva obiective pe care le puteți bifa dacă stați acolo o zi, nu doar câteva ore. Palazzo dei musei, după cum îi spune și numele, este un palat care reunește mai multe muzee, arhive, biblioteci, galerii. De asemene, mai merită vizitat și Palazzo Ducale și Palazzo Santa Margarita, care, la rândul lui, reunește mai multe mici muzee.
Și la ieșirea din oraș se află casa memorială Luciano Pavarotti. Iar dacă nu ajungeți acolo, ei bine, este un băruleț care îi poartă numele foarte aproape de Piazza Grande.
Aceto balsamico
Și, evident, nu puteți rata o degustare de oțet balsamic. În centru am găsit două magazine, unul al unui mare producător, Giusti, chiar în Piazza Grande, și unul în Piazza Mazzini, alături, aparținând consorțiului și având mulți producători în portofoliu.
La Giusti le-am spus că sunt jurnalist și mi-au povestit în amănunt întregul proces, așa că îmi fac treaba de jurnalist și vă spun și vouă mai departe cum e cu acest condiment (pentru că da, oțetul balsamic este un condiment).
În Italia sunt două certificări pentru balsamico, DOP și IGP, făcut în zona Modena după tehnicile clasice și aprobat de consorțiu. Se face din suc de struguri locali (lambrusco, sangiovese, trebbiani, albana, ancellotta, fortana, montuni), fiert, care se numește sava.
IGP-ul este sucul gătit de struguri învechit minimum două luni, sau trei ani pentru cel maturat, și amestecat cu un procent de balsamico maturat zece ani. Aici este permis să fie adăugat și caramel pentru o aromă mai intensă. De asemenea ai libertate de mișcare, poți crea diverse rețete și ca blend-uri și ca maturare. Cele tinere sunt pentru salate sau gătit. Cele mai maturate sunt de folosit pentru toppinguri. Oțeturile balsamice IGP sunt maturate într-un singur butoi.
Pentru DOP strugurii trebuie să fie neapărat din regiune, singurul ingredient folosit este mustul de struguri fiert, iar maturarea trebuie să fie de minimum 12 ani. Procesul de obținere este unul treptat. Prima oară se pune într-un butoi în care sucul devine oțet, apoi se începe procesul de maturare într-o serie de butoaie din diverse tipuri de lemn: castan, ienupăr, stejar, etc. Pot fi de la 5 la 11 butoaie, în funcție de producător. Balsamicul se maturează în climat cald, așa că butoaiele sunt puse în pod. Se umplu toate butoaiele (care au mărimi diferite) la o capacitate de 80%. Se lasă spațiu ca să intre oxigenul. Butoiul se lasă deschis și se acoperă doar cu o bucată de material. Procesul de fermentare în timpul maturării se întâmplă vara. Iarna doarme. După vară, în butoaie rămâne 30%. Așa că butoaiele se reumplu până la 80% cu o nouă tranșă de oțet tânăr pentru a începe un nou an. Lichidul din al doilea butoi este transferat în primul. Cel din al treilea în al doilea și tot așa, câte unul în minus. Ultimul (cel mai mare) rămâne gol, fiind umplut cu oțetul nou. Procesul se repetă în fiecare iarnă pentru 12 până la 25 ani, dar pentru că se adaugă mereu peste cel vechi, corect se spune că ai minimum 25 ani, însă nu știi, de fapt cât de vechi poate fi.
Tipul de sticlă în care este ambalat DOP este și el reglementat de consorțiu, așa că veți găsi aceto balsamico DOP doar în sticluțe balon de 100 ml, în vreme ce pentru IGP nu există niciun fel de restricții.
Și să nu uităm de preț. Pentru o sticluță de DOP, prețurile încep de pe la 80 de euro și pot ajunge până la câteva sute. IGP-ul este ceva mai apropiat de oțetul balsamic din supermarket, pornind de pe la 10-15 euro sticla.