profunde

DESPRE SCRIS ȘI ALTE NEBUNII

Cornel Lazia

Mă uit de ceva vreme la The Bold Type, acest Sex and the City mai tineresc. Mă uit pentru că așa, foarte american cum e, mi se pare foarte bine realizat. Mă uit pentru că trăiesc prin personajele din el tinerețea la revistele glossy pe care nu am avut-o. Mă uit pentru că îmi face poftă de scris. Și pentru că au și haine mișto. Deci trezește în mine exact nostalgia SATC, pe care nu a fost în stare să o stârnească mizeria aia de serial, Girls, în care totul era groaznic.

Foto: Cornel Lazia

De ce mă uit la The Bold Type și nu la Girls?

Nu o să continui înșiruirea din introducere, ci doar o să o explic. Fac în curând 40 de ani și nu mă simt. Mă simt tot de 25 și este al naibii de bine! De aia și rezonez cu protagonistele din serial. Și, pentru că în sinea mea maturizarea este departe, îmi plac poveștile. Prefer romanele cărților biografice sau celor de self help și prefer filmele cu actori frumoși și cu happy end. De aceea voi rămâne mereu o fană a cinematografiei hollywoodiene, în detrimentul celei europene. Am o viață frumoasă, cu oameni frumoși în jurul meu, sunt destul de norocoasă, însă văd prea multă mizerie, prea mulți oameni urâți și triști și săraci peste tot, ca să îi mai văd și în filme.

Da, este o întreagă mișcare le nivel mondial cu privire la distorsionarea realității de către reviste, social media și filme, cum toți acești bau-bau transformă tinerii în depresivi cu acte în regulă pentru că nu se pot ridica la nivelul standardelor celor aleși sau photoshopați, după caz. Și nu contest că ar fi așa. Îmi dau seama că este o linie foarte fină. Însă, parafrazând o vorbă înțeleaptă: „mai bine sănătos și bogat decât sărac și bolnav”, voi ce ați vrea să vedeți când vă uitați la un film sau deschideți o revistă? Ați prefrea niște urâte ușor ciudățele ca cele din Girls sau niște figuri plăcute, ca cele din The Bold Type?

Despre ce scriu?

Ziceam că de câte ori mă uit la un episod, îmi stârnește pofta de scris. Și același efect îl au și alte filme sau seriale care ating acest subiect. La fel cum tipe care beau un pahar de vin, îmi trezesc pofta de a-mi pune și eu unul… Știu că aici ar putea fi o problemă, dar stați liniștiți, de cele mai multe ori nu o fac. Pentru că mai există și gin și rom în casă! Glumesc!

Dar despre ce să scriu? Nu știu. Pur și simplu îmi vine să scriu, așa cum fac acum, oarecum despre nimic. Nu îmi aduc aminte să fi năzuit vreodată să scriu Romanul (da, cu R mare, romanul ăla care să facă din mine o celebritate), poate și din cauza pieței literare de la noi. Apropo, un an jumate mai târziu, nu am primit nici măcar un leu de la editură pe biografia lui Joseph Hadad. Dar probabil că mai sunt și alte motive. Adevărul e că nu mi-am pus niciodată problema, nu m-am gândit de ce nu m-am gândit să scriu un roman. Eu, altfel, fiind mare consumatoare de romane. Am scris niște nuvele, un proiect vechi la care mai lucrez din ani în Paști, dar care nu știu dacă vor vedea vreodată cititorii.

Și mai am o idee, un proiect care mie mi se pare superb. La fel cum mi se păruse și povestea chef-ului, atunci când am pornit acel demers. Nu știu dacă se va materializa, nu știu dacă va fi așa spectaculos precum mi l-am creionat eu în minte, dar măcar am un vis. Bine, am multe vise și nu toate s-au aliniat de-a lungul anilor… Poate cu ăsta să fie mai bine!

Scrisul versus video?

Acum majoritatea blogosferei a migrat în videosferă. Și zău că îmi place să mă văd pe ecran! Zău că îmi place să fac filmulețe! Și dacă aș avea resursele să fac ceva mai profi (cu sunet și cadre de calitate), zău că aș face mai multe!

Dar și cu toate videourile din lume pe care le-aș realiza, știu sigur că nu aș renunța la scris. Probabil că nu mă va mai citit nimeni (apropo, felicitări dacă ați rezistat până aici! Am depășit cele 500 de cuvinte regulamentare pentru net…), pentru că nimeni nu mai are răbdare, dar nici nu mai contează. Pentru că pentru mine scrisul este o nevoie. La fel ca cea de a merge la sală. La fel ca cea de a face sex. Nu fac sex pentru plăcerea altcuiva decât a mea. Dacă se nimerește să se mai bucure și altul de moment, foarte bine. La fel și scrisul. Scriu pentru plăcerea mea, iar dacă cineva îmi acordă creditul de a și citi înșiruirea mea de cuvinte, atunci cu atât mai bine!

Și acum, gata, că mă duc să îmi pun un pahar de vin. Pardon! Un ceai am vrut să spun… (da, sunt o ciudată, mi se pace poftă și de ceai verde când îi văd pe alții că beau la televizor)

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close