Episodul al doilea din Valencia este musai să înceapă cu Oceanografic, cel mai mare muzeu al vieții marine din Europa. Pentru el trebuie să îți rezervi jumătate de zi, iar în restul zilelor poate ajungeți să bifați și restul obiectivelor.
Oceanografic
Am mai fost pe la muzee marine, dar niciodată nu m-au impresionat. Bine, eu nu sunt un etalon, pentru că nu sunt prea ușor impresionabilă. Totuși, în Valencia se află cel mai mare Oceanografic din Europa, așa că am zis că merită să îi aloc câteva ore. Și a meritat. Muzeul este parțial în aer liber, parțial în interior, cu acvarii imense, împărțite pe zone geografice, cu un tunel subacvatic prin care treci căscând gura la rechini, pisici de mare și alte „bestii” ale apei, cu o rezervație de flamingo superbi, o expoziție de fluturi vii, o colivie imensă cu păsări exotice și multe zone de agrement. Plus spectacolul cu delfini.
Și dacă tot ești la Oceanografic, atunci merită să dai o tură și prin zonă, la complexul de clădiri din aceeași familie, proiectate de faimosul arhitect Calatrava, reunit sub numele de Ciudad de las Artes y las Ciencias. Clădirile desprinse din filmele SF adăpostesc muzee (arte, științe, chestii din astea de care eu nu am avut timp și nici chemarea), însă peisajul este un spectacol în sine.
Clădirile emblematice din Valencia
Una din cele mai faimoase coride din Spania, cea din Valencia este situată extrem de central, lipită practic de gară. Nu am intrat în interior, nu m-am dus la un spectacol, pe care îl consider grotesc, însă nu am putut să nu remarc maiestatea clădirii în sine.
Alături, după cum ziceam, se află gara, o bijuterie arhitectonică. Indiferent dacă ajungeți la Valencia cu trenul sau nu, merită să intrați să aruncați un ochi și în interiorul gării, pentru că detaliile decorative sunt superbe.
În același perimetru restrâns, la vreo două străzi și două minute de mers pe jos de gară și coridă se află piața primăriei, care găzduiește așezate diametral opus, clădirea primăriei și clădirea poștei centrale, construcții superbe, ca toată Valencia, de altfel, frumos luminate noaptea. Într-una din zilele în care treceam pe acolo, piața era închisă traficului pentru că un spectacol al comunităților etnice din oraș se desfășura fix în fața primăriei.
Piețele sunt și ele clădiri emblematice ale Valenciei. Despre Mercat Central voi reveni în articolul despre mâncarea valenciană, dar vă spun de pe acum că merită vizitat. La Mercado de Colon nu am mai ajuns, însă știu pe surse că e frumos și acolo.
Shopping la Valencia
Dacă ești pus pe shopping, Valencia este un loc minunat pentru așa ceva. Trebuie să recunosc că am avut și bafta de a ajunge acolo fix în timpul ultimului val de reduceri și prețurile erau absolut minuate. Însă Spania nu este o destinație de shopping scumpă în general. Iar la Valencia întregul centru este înțesat de magazine încărcate, de la cele de lanț (câte un Zara la fiecare colț, precum farmaciile de la noi), la diverse boutique-uri sau outlet-uri. De exemplu, chiar vizavi de gară este un mare Mango Outlet, însă unul și mai mare este situat într-un complex comercial din apropierea Valenciei. La Bonaire se ajunge cumva și cu un autobuz (am văzut o stație pe acolo) dacă nu ai mașină închiriată, este între Valencia și aeroport și foarte rapid de ajuns. Este o platformă comercială imensă, cu un mall în aer liber, un alt complex, ceva mai mic, de outlet-uri și câteva hale imense de magazine de haine, mobilă, sport, supermarket. Practic, cam tot ce ai nevoie găsești acolo. Și evident, un food court imens în partea de mall, plus alte fast food-uri de sine stătătoare.
Urmează încă două episoade, când o vrea draga mea agendă să le facă loc, unul despre împrejurimile Valenciei și unul despre mâncare, evident.
Acum am ales să merg la Oceanograf în detrimentul grădinii zoo, Bioparc, dar nu cred că mă va convinge nici data viitoare când voi ajunge acolo, deși se pare că este una foarte frumoasă. Pentru că oricum am mai ratat și alte chestii mai interesante, cum ar fi muzeul figurinelor de hârtie, fallas, un depozit în care sunt păstrate câștigătoarele din fiecare an ale paradei ce le arde la final, muzeul de artă contemporană, muzeul mătăsii sau cel al orezului, ca să amintesc doar obiectivele care mă interesau pe mine, că în rest, ghidurile sunt pline de tot felul de puncte de bifat.
Primul episod, aici.
[…] v-am spus și în articolul trecut despre Valencia, aici sunt două mari piețe, dar eu nu am apucat să ajung decât în cea mai mare, Mercat […]
[…] încălzirea, îmi trebuia și o vacanță de vară. Care de data asta a avut loc în Spania, la Valencia, Barcelona și Alicante, unde am descoperit sau revăzut locuri minunate. Spania continuă să îmi […]