LOS ANGELES

Da, m-am întors. Nu, nu am selectat încă pozele.

Următoarea oprire, după un zbor de 5 ore jumate şi o valiză cu lacătul lipsă deschisă de autorităţile speriate de bombe, a fost în însoritul Los Angeles, colţ cu Beverly Hills. Pentru că sunt două oraşe diferite care se întrepătrund.

Fascinată de grandoarea newyorkeză, Los Angelesul nu a reuşit să dea pe răzătoare marele măr. Departe de atmosfera cosmopolită care îmi pătrunsese prin fiecare por cu câteva zile în urmă. Sigur că există un downtown cu zgârie-nori, dar parcă e din oraşul fantomelor, pentru că la LA nimeni nu merge pe stradă pe jos. Însă dincolo de pâlcul de clădiri de sticlă care se chinuie să atingă cerul, Los Angelesul şi toate orăşelele din vecinătate se întind pe arii vaste şi pitice, unde clădirile au maximum 2-3 nivele, având un uşor aer provincial. Ok, nu şi acolo unde gardurile vii colosale blochează accesul privirii către conacele cu domenii vaste ce aparţin bogaţilor Californiei.

Şi la Los Angeles drumurile sunt proaste. Însă fructele de mare şi homarul sunt demenţiale. O chestie care mi-a plăcut în ambele oraşe este că la restaurant primeşti apă din partea casei, de la robinet (acolo nimeni nu se fereşte să bea de la robinet şi nu e nici dovadă de sărăcie), şi nu eşti obligat să comanzi altceva de băut. Ce m-a disperat în LA, în afară de taxele pe care le adaugă la orice preţ, care se întâmplă şi la NY, dar parcă nu la fel de abitir, şi al căror sens nu l-am priceput, mai ales că nu e ca TVA-ul, să poţi să decontezi, deci să conteze cât costă fără, au fost preţurile la parcări. Care, cel mai ieftin, ar fi pe la un 8 dolari, pentru a ajunge să plăteşti în unele locuri chiar şi 30 de dolari pe intrare…

LA-ul arată însă foarte frumos noaptea. Dacă de la NY e absolut previuzibil să fie spectaculos şi noaptea, la Los Angeles, după ce îl vezi ziua, nu ai prea mari aşteptări pentru când se lasă seara. Seară care se lasă foarte devreme datorită amplasării geografice.

Plajele sunt superbe, largi şi cu nisip fin, toate publice, pe care vii cu păturica sau şezlongul şi umbrela ta, cu lada frigorifică cu tot ce vrei, fără a fi dovadă zgârcenie sau ţopârlănie. Apa însă e al dracului de rece. Ambele oceane sunt reci şi spectaculoase, cu valuri frumoase şi totuşi localnicii le penetrează fără jenă. Nu am rezistat nici eu tentaţiei valurilor şi am luat câteva în piept, până ce culoarea vineţie nu s-a mai potrivit cu nuanţa costumului de baie şi, cum mă ştiţi mare fashionistă, a trebuit să ies din apă.

La Los Angeles, dacă ai noroc să stai în una din zonele în care mai poţi merge şi pe jos, poţi ajunge la ceva magazine şi fără a fi motorizat. Eu am avut noroc şi, mai mult, m-am dat o grămadă cu bicicleta. E adevărat că localnicii dau ture cu bicicleta mai mult pe faleză decât prin oraş, fiind un mod de agrement, nu de locomoţie, şi e la fel de adevărat că arătam destul de picată din filmul Pretty Woman atunci când mi-am legat bicla de un stâlp pe Rodeo Drive, dar ce mai contează, eu mi-am făcut treaba… Mai ales că toate trotoarele aveau rampă pe la colţuri, deci zburam uşor la fiecare intersecţie. Oricum, în general americanii sunt drăguţi, prietenoşi (uneori prea drăguţi!) şi nu prea te judecă pentru ce faci sau cum eşti îmbrăcat. Evident, asta dacă nu cumva îţi aprinzi o ţigară de tutun. Atunci eşti cam paria. Tutun, să fim bine înţeleşi. Că iarba creşte în voie şi se fumează legal în California. Din raţiuni medicale,bineînţeles. Şi ce populaţie bolnavă mai are California! Şi să nu uit, apropo de biciclete. O chestie care mi-a plăcut foarte mult la Los Angeles. Puţinele şi rarele autobuze care străbat oraşul au suport pentru 3-4 biciclete în faţa autobuzului pentru pasagerii care au de făcut drumuri mai lungi decât cele pe care le pot străbate pedalând.

O altă chestie care mi-a plăcut mult, spre deosebire de Europa, dar ca în România, este că magazinele mai mari sau mai mici, dar mai ales mai mari, sunt deschise până seara târziu, inclusiv în weekend. Doar e o ţară de cumpărători, nu? Şi apropo de cumpărături, departe de a fi o ţară ieftină. Chiar nu ştiu de unde au apărut legendele cu Raiul cumpărăturilor din State. La banii noştri, nu e deloc ieftin. Da, electronicele sunt mai ieftine. Şi benzina. Dar cam atât.

Un alt lucru care m-a surprins la ambele oraşe a fost că e plin de psychic-şi. Adică diverşi cititori în ale globului, tarotului, pălmii, clavăzători, tămăduitori şi alţi lucrători într-ale magiei albe… Şi la cum vezi câte o dugheană din asta la fiecare colţ de stradă, cu super oferte şi la 10$, bănuiesc că au şi suficienţi muşterii.

După ce la NY am fost de-a dreptul uimită de valul de limbă spaniolă care mă înconjura peste tot, la Los Angeles am auzit mult mai puţin vorbindu-se, deşi aici mă aşteptam să fiu asaltată numai de mexicani. Însă, chiar şi aşa, se pare că populaţia hispanică a invadat aşa de tare teritoriul, încât autorităţile nu-i obligă pe ei să înveţe engleză, ci pe americani să înveţe spaniolă pentru a-i putea servi pe venetici.

Cam atât pentru moment. Urmează poze şi poveşti despre parcurile de distracţii.

PS: Autostrăzile sunt fix aşa cum le vezi în filme, şi traficul de la orele de vârf, deşi ai şase benzi pe sens, tinde spre o imensă parcare. O plăcere!