Vă promiteam ieri că azi îmi continui excursia cu Aerotravel către Lefkada. Atunci, să ne ţinem de cuvânt, zic…
După plimbarea cu barca şi un scurt tur pe străduţele întortochiate ale oraşului Parga, ne-am îmbarcat din nou în autocar şi am plecat spre Lefkada, via Preveza, unde este aeroportul pe care aterizează charterele Tarom ale Aerotravel. Din Parga se facem cam o oră până la aeroport, iar din Sivota cam o oră jumate. De la aeroport, însă, până în Lefkas, capitala Lefkadei, unde se şi face trecerea de pe continent, nu mai faci decât 15-20 de minute. Ni se spusese că Lefkada e foarte aproape de continent şi că se trece spre ea peste un pod mobil, care se ridică atunci când trebuie să treacă anumite ambarcaţiuni. Chestia asta ni se spusese de câteva ori în zilele precedente, de către diferite persoane. Aşa că îmi construisem în minte o combinaţie de Tower of London şi Golden Gate… În autocar stăteam fix pe primele locuri din faţă, deci aveam panorama optimă atunci când am fost anunţaţi că uite, în faţă e Lefkada. Dar unde-i podul fantastic? Şi acesta e podul mobil… Mă uitam în stânga, mă uitam în dreapta, că vederea frontală nu îmi era obturată de nicio construcţie impresionantă. Dar nimic, în nicio parte. Şi asta pentru că faimosul pod nu era decât un pârleaz… Un podeţ metalic, cred că ceva mai mic decât cele de peste Dâmboviţa. Dar cam asta a fost singura dezamăgire pe care insula ionică mi-a oferit-o.
În Lefkas am fost preluaţi de un ghid local care a ţinut neapărat să ne arate că au şi cultură, nu doar turism. Poate că privit dintr-un punct de vedere, demersul a fost uşor penibil, însă mie mi-a plăcut şi mi s-a părut simpatică strădania lor. Aşa am ajuns la biblioteca locală… ăăă… pardon, municipală!, mică, cu o doamnă bibliotecară pasionată de ceea ce face (cum altfel?! chiar!, a văzut cineva bibliotecare nepasionate?), care vorbea la perfecţie engleză şi care avea un nume cât se poate de românesc, Maria Rusu, dar care nu ştia să îşi aibă originile ceva mai la nord. Doamna Rusu ne-a vorbit despre insulă, despre istoria ei, despre turcii şi veneţienii care au cucerit-o, despre povestea casei în care ne aflam şi despre icoanele ortodoxe pe lemn neobizantine care sunt expuse într-un mini-muzeu la etaj. Acesta se poate vizita şi vă recomand să vă clătiţi ochii, chiar dacă sunteţi mai spurcaţi, ca subsemnata, cu nişte opere de artă frumoase, înainte de a vă aşeza să leneviţi la una din terasele din piaţa centrală a cartierului vechi. După bibliotecă, am ajuns şi la un fel de Muzeul Satului, găzduit de o casă cu vreo 5 încăperi în care am văzut portul local, camerele de la ţară şi de la oraş ale localnicilor de demult şi ceva unelte şi mâncăruri. Sinceră să fiu, aici nu rataţi mare lucru dacă nu mergeţi, dar pentru variaţiune, aşa, de ce nu?
Nu, podul din imagine nu este cel despre care v-am povestit. E doar un pod frumos din Lefkas.
A doua zi am mers în cea mai frumoasă excursie maritimă de o zi pe care am făcut-o eu în vacanţele de-a lungul anilor. Vasul Odysseia îl are căpitan pe Gerasimos, un bunic grec, care şi-a petrecut mai mult de 40 de ani pe mare şi care este fascinant. Pasionat de istoria Greciei şi de legendele ei în egală măsură, îţi va povesti tot ceea ce vrei să ştii şi chiar mai mult, îţi va arăta dovezi care atestă faptul că adevărata Ithaca din Odiseea lui Homer este actuala insulă Lefkada, îţi va arăta un vraf de albume cu poze şi ar putea să stea să-ţi povestească toată ziua câte ceva. Asta dacă nu ai fi absorbit şi de poveştile soţiei sale, o franţuzoaică aclimatizată cu mult timp în urmă prin partea locului, care spunea la microfon despre geografia locului, despre obiceiuri şi foarte multe informaţii despre Onasis şi a sa fostă insulă, Skorpios, căreia i-am dat roată. De fapt, nu există excursie pe mare, în zonă care să nu atingă acest obiectiv turistic şi a sa minusculă plajă publică – singura pe care muritorul de rând are voie să pună piciorul pe acea proprietate privată. După ce am trecut de câteva ori pe lângă ea, spre finalul excursiei am tras şi aici pentru o baie în apele teriotriale ale insulei care acum aparţine unui cardiolog rus.
Însă cea mai plăcută parte a călătoriei a fost oprirea de două ore jumate pentru masă, baie şi soare, pe plaja Lakka, din insula Paxos, la care poţi ajunge doar cu barca. Masa, pe cât de simplă, pe atât de delicioasă şi pur grecească, a fost preparata de echipajul navei, chiar acolo pe plajă. Au fost nişte ore minunate şi extrem de relaxante. Pe sistemul dolce far niente… nu ştiu cum se zice în greceşte, dar sigur au şi ei o expresie corespunzătoare, doar sunt mediteraneeni, nu?!
În cealaltă zi pe care am petrecut-o în Lefkada, am lenevit la hotelul din Nikiana, Porto Galini, unul din puţinele care beneficiază de plajă proprie (îngustă, pietroasă, dar tot plajă se numeşte!) şi ar fi fost minunat dacă cerul azuriu nu ar fi fost întristat de pâcla de nori care se lupta să rămână pe poziţii, lăsându-se învinsă doar din când în când… După care, în a doua parte a zilei, am ocolit nordul insulei pentru a ajunge pe partea de vest, la o plajă superbă, Kathisma, cu nisip şi valuri (aleluia!), pentru că în rest Marea Ionică e faimoasă pentru atitudinea de lac domol pe care o are, cu şezlonguri şi umbrele şi vreo două terase de fiţe. Probabil că în sezon (acum era destul de pustie) e un fel de Mamaia a Lefkadei. Însă mi-a plăcut mult.
Chiar în apropierea acesteia este şi o mini-staţiune, extrem de intimă şi pitorească, Agios Nikitas, cu hotelaşe ieftine şi foarte puţine taverne, cu un golfuleţ cu plajă şi o imagine de poveste în care, probabil, ţi se încreţeşte părul de plictiseală după prima zi de serenitate. Aşa că eu, personal, când voi reveni în Lefkada, cu siguranţă nu mă voi caza acolo, dar cu aceeaşi siguranţă mă voi duce să o revizitez pentru câteva ore de linişte.
Revin şi mâine cu ultimele impresii.
