chestii-trestii

CE SĂ FACI ÎN IZOLARE?

rețete

Am descoperit acum vreo două-trei săptămâni, nici nu mai știu când, această ilustrație de Heather Rosehill pe story-urile Monei Roșu și mi s-a părut o interesantă sursă de inspirație, așa că m-am gândit să scriu un articol despre ce să faci în izolare.

Doar că până acum chiar nu am prea avut timp. Da, eu sunt dintre fericiții care încă mai au o listă lungă de lucruri de făcut, de la scris (care mă ține cu mintea limpede), la periat mailul și făcut curățenie în inbox (nici nu știți ce time consuming este asta!) și la sesiunile zilnice de sport cu diverși antrenori sau pe cont propriu. De fapt, am și povestit despre activitățile mele într-un interviu pe care l-am dat.

Dar să revenim la bucket list-ul din imagine și să le luăm pe rând.

Adu-ți aminte să respiri. Chiar da. Exercițiile de respirație sunt minunate atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea psihică. Eu fac adesea cu clienții mei din cabinet exerciții de respirație.

Învață să desenezi. Eu zic așa: chestia asta cu desenatul nu este pentru oricine. Dar dacă aveai înclinația artistică, acum este momentul potrivit să exersezi, pentru că înainte nu aveai niciodată timp pentru astfel de frivolități. Sau măcar să colorezi cărți pentru adulți. Cărți de colorat pentru adulți. Nu alte cărți de adulți!… Alea parcă erau filmele, nu?

Joacă cărți / board games / scrabble/ puzzle. Dacă ai cu cine. Sau online.

Video call cu familia. Sau cu prietenii. Eu chiar am făcut asta. Am stat la povești cu prieteni de pe toate continentele. Și chiar a fost tare plăcut!

Meditează. Da. Chiar da. Și dacă nu sunteți obișnuiți cu astfel de activități, luați-o ușurel, cu meditații ghidate de pe net.

Jocuri video. Well… nu e chiar pe lista activităților mele, dar voi puteți încerca.

Proiecte științifice. Asta cred că merge mai curând la cei care au copii de școală generală, dar nu se știe niciodată. Și dacă nu sunt științifice, măcar de bricolaj sau reparații casnice să fie. Eu, de exemplu, mi-am schimbat sârmele de rufe de pe balcon și am vopsit balconul. Sunt mândră de mine!

Muzică. Desenul zice să asculți și știu că mulți dintre voi vă bucurați de această activitate. Eu nu pot doar să ascult, pentru mine muzica este ceva ce se întâmplă în timp ce fac altceva, așa că da, pun muzică mai des, dar dansez pe ea. Chiar dansez mult mai mult zilele astea. Cum se vede că nu mai ies la club…

Ceva copt. Deja am înnebunit cu toate story-urile care prezintă prăjiturile pregătite de prieteni care înainte nu aveau nicio treabă cu bucătăria. Adevărul este, însă, că a pregăti o prăjitură este o activitate cât se poate de plăcută, care consumă timp și al cărei rezultat este multisenzorial: este atât de plăcut când casa se umple de un miros delicios!

Vision board. Adică să îți faci un tablou cu ceea ce îți dorești. Sună tare bine să ai la ce să visezi.

De-junk. Adică să scapi de mizeriile din viață/ casă/ alimentație. Da, este un moment bun pentru a face curățenie, și nu mă refer aici doar la a da zilnic cu aspiratorul.

Grădinărit / curățenie în garaj. Pentru cine are…

Donații. De la ceea ce ai scos din șifonier la aranjarea hainelor pe culori la diverse donații pentru cei care au mare nevoie în perioada asta. Și eu am în plan să fac ceva similar zilele următoare.

Lucruri pe care le amâni mereu pentru când o să ai timp… Ghiciți ce! Acum chiar aveți timp! Așa că scuza asta nu o mai aveți.

Un nou hobby. Cred că asta e oarecum legată și de cea de mai sus. Eu, de exemplu, vreau să mă apuc să studiez chiromanția… Mi-am și descărcat un manual. Și vreau să vizitez și niște muzee online, dar încă nu mi-am făcut timp de ele. :(

Seriale. Da, mai multe începute și sărit de la unul la altul. Voi la ce vă mai uitați? Eu în derulare am Suits, Outlander, Cable Girls, Unorthodox, Queen of the South și The Bonefire of Destiny.

O rețetă nouă. Oh, da, cred că toată lumea încearcă rețete noi în perioada asta. La mine este evident și puteți vedea în videourile cu rețete de carantină. Dar să fim serioși, câți dintre voi nu ați devenit experți în gogoși deși înainte nici măcar nu știați ce ingrediente presupun?!

Notițe. Sau chiar un jurnal. Este un mod bun de a-ți păstra mintea sănătoasă în această perioadă.

Timp pentru cafeaua de dimineață. De cele mai multe ori lumea nu avea timp să o savureze. Fie o bea pe drum, spre birou, fie la birou, cu ochii în monitor, fie acasă, între duș, machiat și ieșit pe ușă. Acum este timp să stai să o savurezi, mai ales undeva la aer, fie și pe geam, cu geamul deschis, privind în zare și atât.

Noi poze pe pereți. Pentru cine are astfel de plăceri, da, ați putea căuta prin poze și face o selecție de noi imagini cu care să vă îndulciți peisajul interior.

Mâncare comandată. Cred că mai toată lumea face asta acum, mai ales cei care erau obișnuiți să mănânce mult în oraș, dar și cei care gătesc, la un moment dat mai vrei și altceva!

Seară de film. Cred că și pe asta o facem cu toții din plin.

Zi de SPA. Hai că asta chiar e drăguță! E plin de rețete de răsfăț home made, mai ales acum cât toate tipele se plâng că nu mai au cum să ajungă la mani-pedi & co. Eu m-am tot răsfățat, dar din păcate este ceva după care tânjesc mult: masajul!

Plimbare cu bicicleta. Eu am role. Mă descurc cu ele. Dar na, trebuie să ne învârtim prin cartier, să nu uităm. Și dacă nu aveți nici unele, nici altele, măcar o plimbare în pas alert, ca să nu ne anchilozăm de tot.

Arborele de familie. Haha, asta chiar e bună. Măcar că te face să umbli prin cutia cu poze și să vorbești cu mătuși bătrâne și tot e drăguț.

Podcasturi. Da, și eu am o listă cu câteva pe care vreau să le ascult.

Citit. Citim cu toții mai mult zilele astea? Cred că da.

Stat degeaba. Oh, cred că majoritatea este campioană la asta!

Izolare plăcută!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close