călătorii

CE SĂ VIZITEZI ÎNTR-UN CITY BREAK ÎN DUBAI (1)

global village

Eram tentată să scriu „la Dubai”, pentru că așa mi se pare corect, însă cum lumea folosește expresia „în Dubai”, am spus că este mai indexabil așa.

Acum, că am clarificat acest aspect, hai să trecem la programul artistic.

Dubai este cu ușurință și o destinație de weekend prelungit, dar și de o vacanță în toată regula, pentru că are toate ingredientele necesare, de la plaje la restaurante, activități culturale și artistice și diverse experiențe inedite. Este, așa cum probabil știți, locul în care puteți face plajă și schi în aceeași zi, în care vă puteți da cu buggy-ul prin deșert și puteți înota cu rechinii în aceeași zi și tot așa. Bani să fie!

Și să nu uităm și de Abu Dhabi care este, nu chiar la o aruncătură de băț, dar nici prea departe, și care, din ce am auzit, merită vizitat. Deși noi aveam în plan să tragem o fugă și până acolo într-una din cele 4 zile, am renunțat în favoarea fascinantului Dubai, unde știm sigur că ne vom mai întoarce, și am ales o zi maraton de vizitat.

Am făcut două liste din experiența mea cu obiective de vizitat într-un city break la Dubai. Mie nu mi-a iești să le ating pe toate în scurtul meu sejur, din păcate. Dar asta pentru că, din fericire, am fost și la plajă în fiecare zi. Tocmai de aceea mi-am propus să mai merg o dată.

Încep azi cu obiectivele turistice ce pot sări din schemă la prima vizită, iar peste câteva zile voi reveni cu ce merită vizitat în mod special.

De văzut opțional

Parcul acvatic

Dubaiul nu duce lipsă de locuri de distracție, iar parcul acvatic de la The Palm este unul din ele. Tobogne, plajă și tot felul de tiribombe. Nu am fost, dar l-am văzut din metroul suprateran (bine, mai corect ar fi zis supra-acvatic) ce te duce până în capătul insulelor artificiale și arăta promițător.

Acvariile

Sunt două. Unul chiar lângă parcul acvatic, la Atlantis The Palm și unul în Dubai Mall. Nu am intrat în niciunul din cele două, pentru că am mai fpst în acvrii prin lume și preferam să păstrăm timpul pentru alte activități, însă dacă nu sunteți pe fugă, cei care au fost spun că merită. La cel din mall ai parte și de o activitate foarte interesantă, pe care mă gândesc serios să o încerc data viitoare: scufundare cu rechinii în acvariul uriaș.

Dubai Frame

Este o construție sub formă de poartă gigantică, cu scop pur turistic, ce poate fi vizitată pe interior pentru a te plimba pe o pasarelă de sticlă la înălțime, și care se află în mijlocul unui parc. Nici aici nu am fost, deși treceam zilnic pe lângă ea în drumurile noastre la și de la hotel.

Global Village

Este un parc de distracții, cu o zonă de agrement cu decoruri ce reunesc culturi don întreaga lume. Aici vei avea în față butaforii ale faimoaselor biserici rusești lângă statuia libertății, o machetă imensă a lui Burj Khalifa lână Big Ben și tot așa. Este un loc unde poți cu ușurință să îți pierzi jumate de zi, dacă nu și mai mult, mai ales dacă vrei să te dai și în toate tiribombele, să faci cumpărături de la standurile etnice ale diverselor popoare (eu mi-am luat ceva din zona africană) și să mai și mănânci.

Miracle Garden

Este un parc ce își ademenește vizitatorii dornici de poze cu care să se laude prin constrcții scheletice pe care se urcă flori colorate, creând astfel tot soiul de porți și decoruri. Nici aici nu am ajuns.

Muzeul Dubai

Dacă vrei să știi mai multe despre istoria și cultura locului într-o pauză de shopping sau plajă, aici este locul de venit. Noi, din păcate, nu am avut această pauză de data asta. Poate data viitoare.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close