În 15 ore de zbor ai timp să te gândești la multe. Cam atât a avut penultimul meu zbor de anul acest. De fapt, ca să fiu mai exactă, a avut 15 ore și jumătate. 15 ore și 30 de minute de gânduri… Iar cel mai lung din viața mea, care a fost tot anul acesta, a durat 16 ore și un pic. Au fost multe ore de zbor adunate în 2021, pe care nu am stat să le număr. Dar am numărat îmbarcările, și am realizat că au fost 25. Frumos număr pentru un singur an. Și și mai frumos pentru că nu m-au dus la Cluj și nici măcar la Roma, ci în locuri pe care în 2020 nici nu îmi imaginam că le voi călca așa de curând.
Dar să o luăm cu începutul. Cu tradiționala recapitulare a ce a fost, a ce mi-am propus și apoi să trecem la ce va fi.
Citeam acum articolul de anul trecut și îmi e drag de mine, de cum scriu uneori. Da, da, mi-or fi murit lăudătorii, dar uite că îmi fac și mea culpa că nu scriu mai mult. Este una din chestiile care chiar mă împlinesc, care îmi dau un vibe bun. La fel ca atunci când gătesc sau când văd lucruri frumoase (artă, oameni, haine, locuri).
Și anul ăsta chiar am avut parte de multe lucruri frumoase, care mi-au umplut sufletul. Și asta în primul rând pentru că am călătorit mult. Am ajuns în Peru, excursia programată de anul trecut și amânată de pandemie. Înainte, însă, pentru că aveam nevoie de o porție consistentă de soare, am vrut să plec în Egipt. Nu mi-a iești, însă, în schimb, am lăsat avionul să mă poarte și mai la Sud, în Kenya, într-o vacanță neașteptată și plină de căldură. Vara m-a dus câteva zile în Grecia, iar sfârșitul anului m-a prins în altă țară tropicală: Columbia. Dacă ar fi fost după dorința mea, probabil că aș mai fi bifat câteva, doar că nu a fost cel mai bun an din punct de vedere financiar. De fapt, una din dorințele mele de anul trecut, cea de a-mi schimba mașina, nu s-a materializat nici anul acest și cum perspectivele nu sunt prea roz, am decis să mă bucur în continuare de Foxy a mea, care așa, bătrânică, încă o mai duce destul de bine, în vreme ce am ales să fug pe malul columbian al Mării Caraibelor. Și a fost un an cu experiențe inedite, care mi-au testat limitele. Atât la înălțime, cât și în profunzime.
Gata, cam aici se oprește lista mea de lăudăroșenii pentru 2021. Profesional nu am realizat mare lucru, chiar dacă idei am avut. Cred că cel mai notabile la acest capitol sunt orele de cultură culinară pe care le-am predat la Horeca School în 2021 și conferințele Future Horeca pe care le-am organizat și moderat.
A fost și un an în care am fost dezamăgită de oameni, dar continui să fiu o idealistă și să cred în oamenii care îmi sunt dragi, fără a mă teme că toți mă vor dezamăgi într-o zi, chiar dacă până la vârsta asta mi-am dat seama că și alții se vor adăuga listei. Dar despre asta e viața, despre schimbare. Unii vin, alții pleacă din calea ta.
Personal, am continuat procesul de dezvoltare, am continuat meditațiile aproape zilnice, m-am ținut de sală și departe de covid, ceea ce îmi doresc și pentru la anul.
Și mai vreau valuri în vârful cărora să fiu (și la propriu – pentru că anul ăsta nu am prea avut parte de wakeboarding, și la figurat), monster-truk-ul pe care să îl conduc, multe alte mile pe care să le acumulez pe cardurile companiilor aviatice, vreau liniște sufletească, care să îmi dea voie să mă bucur de agitația distracției și, tare mult, mi-aș dori să strălucesc.
La mulți ani!
