Peru este o destinație extrem de complexă, cu multe obiective de vizitat, cu multe microclimate, cu toate formele de relief și cu o istorie ce trece mult dincolo de faimoșii incași. Așa că îmi continui periplul andin spre alte înălțimi.
Rainbow Mountain
Anzii sunt masivi, spectaculoși și oferă iubitorilor de munte nenumărate posibilități de a-și trăi bucuriile. Iar una dintre aceste posibilități este Muntele Curcubeu, locul unde Creatorul s-a jucat cu o paletă largă de culori ce i-au adus renumele mondial. Situat la puțin peste 5000 m altitudine, la Rainbow Mountain poți ajunge cu mașina până la un punct, după care continuă o ascensiune domoală, doar porțiunea finală fiind mai grea. Din vârf privești zarea și valea și bei un ceai de muña, o plantă locală aromată, cu proprietăți curative și de care eu, cel puțin, m-am îndrăgostit ca aromă.
Lacul Titicaca
Numele lacului înseamnă în quechua, una din cele trei limbi oficiale ale Peru-ului, „stânca pumei”, iar puma este una din vietățile sacre ale țării. După cum știm de la geografie, Titicaca este lacul navigabil situat la cea mai înaltă altitudine din lume, adică la vreo 4000 m. Din diverse documentare rămăsesem cu impresia că am văzut cargoboat-uri ce îl traversează, însă am fost uimită când am ajuns aici că doar ambarcațiuni de mici dimensiuni se plimbă agale pe luciul apei. Și nu, nu este doar o figură de stil, ci chiar viteza de deplasare este una mică, întocmai ca și ritmul peruanilor, de altfel. Poate că este arhetipul poporului sau doar sărăcia, dar ghidul mi-a zis că nu își permit ambarcațiuni cu motoare puternice. Așa că totul se desfășoară lent, lăsând soarele să se ascundă printre piscurile rotunjite de vreme ale insulelor de pe lac.
Veșnicia nu s-a născut doar în satele mioritice, ci și în cele guvernate de pume, colibri, șerpi și condori (vietățile sacre ale Perului), și mai ales aici, pe lac, unde de multe ori ai impresia că timpul stă în loc.
Pe Titicaca sunt 41 insule naturale, cu comunități locale ce își duc viața cumva separate de forfota orașului de pe mal, Puno, care crește de la un an la altul. Dar sunt și foarte multe insule plutitoare (între 60 și 100), construite din rădăcinile stufărișului de pe lac, fixate cu corzi zdravene în mâlul de dedesubt, ce sunt abandonate la fiecare sfert de secol, lăsându-le tribut mamei natură, în vreme ce alte așezări plutitoare iau naștere.
Nu știu exact de ce, dar acest loc mi-a transmis o energie care m-a mângâiat, în ciuda altitudinii, a frigului și a condițiilor precare de civilizație. Așa că dacă tot străbateți mări și țări pentru a ajunge în Peru, sfatul meu este să nu ratați o călătorie aici.
Din ceea ce mai are Peru de oferit publicului larg și eu nu am bifat, sunt faimoasele desene Nasca Lines, acele construcții inexplicabile, ce pot fi observate doar din avion, pentru a descoperi animale și alte figurine, ordonate astfel de populația Nasca, preincașă. Dar mai sunt, cu siguranță multe alte crâmpeie de Peru despre care nu se știe prea mult în turismul internațional, pe unele am avut ocazia să le descopăr și eu acum, în călătoria cu Bodhi Retreats, iar altele probabil că îmi vor rămâne mereu neexplorate.
Și pentru că ziceam că Peru este un univers de microclimate și reliefuri, am ajuns și în jungla amazoniană, dar despre asta într-un alt episod.
Despre Ce trebuie să știi înainte de a pleca în Peru: aici
Despre Lima și Cusco: aici
Despre Machu Picchu: aici
Despre mâncarea din Peru: aici
[…] Toate celelalte episoade din Peru: aici. […]
[…] care mi-au umplut sufletul. Și asta în primul rând pentru că am călătorit mult. Am ajuns în Peru, excursia programată de anul trecut și amânată de pandemie. Înainte, însă, pentru că aveam […]