De fiecare dată când vine vorba de pasiunea mea pentru gătit, inevitabil sunt întrebată de ce nu merg la Masterchef sau Hell’s Kitchen, de ce nu îmi deschid un restaurant sau o afacere în domeniul ăsta. Iar răspunsul meu rămâne constant: pentru că pentru mine gătitul este o pasiune, un hobby, un mod de relaxare. Nu vreau să îmi câştig existenţa din asta, nu vreau să îmi pun nervii pe bigudiuri în bucătării aglomerate, presată de timp, în căldură şi strigăte. Până de curând nu am realizat, dar în momentul în care intru singură în bucătărie, parcă intru în balonul meu protector, în care nimic nu mă poate atinge, nici măcar gândurile mele. Se aşterne un blank total şi vocile din cap tac. Şi mă concentrez doar pe ceea ce fac. Am realizat chestia asta foarte clar când în urmă cu câteva zile am prăjit pentru bunică-mea o cantitate considerabilă de felii de vinete. Nimic mai mult. Niciun fel de concentrare, nimic complicat sau creativ. Şi totuşi am fost acolo. Atât. Şi a fost minunat. Cred că e cam singurul loc unde reuşesc să ating mindfulness-ul.
Colajul lui Denis pentru Facebook
Aşa că vă daţi seama ce mă bucur de câte ori sunt invitată să gătesc pe undeva. Dacă merg la prieteni, gătitul este social, este distracţie, şi trebuie însoţit obligatoriu de un pahar de vin. Altfel parcă nu mai iese ce trebuie. Aşa că prietenii ştiu cum să mă aştepte! Dar ieri am fost la alt fel de prieteni. Plănuisem de mult cu prietenul meu Denis Radu, PR de oraş, şi colega lui, Monica Munteanu, să îmi bag puţin mâinile printre cratiţele de la Osho Primăverii. Şi ieri s-a şi concretizat planul nostru.
Mi-am făcut un meniu în minte şi i-am cam chinuit pe Iosif Ştefănescu, executive chef-ul de la Osho, şi oamenii lui cu cerinţele mele. Şi deşi m-am oferit să să vin eu cu tot ce trebuie, ei au fost foarte drăguţi şi mi-au adus şi maşină de paste, şi flori comestibile şi tot ce mi-am mai dorit.
Am început cu un starter de foaie de lasagna făcută de mine, în care am încorporat flori (asta este ceea ce se vede ciudat în poza pregătitoare), peste care am turnat un sos de smântână dulce cu apă de trandafir şi am montat doi creveţi traşi în vin, totul garnisit cu flori comestibile.
Felul principal a fost o delicioasă bucată de vită (un pic cam crudă după gustul meu, dar eram în patria fripturii de vită, cu experţii lângă mine, aşa că nu mi-am permis blasfemia de a îl ruga pe chef-ul de la grătar să o carbonizeze) lângă care am adăugat un piure de ţelină şi câteva vărzuci de bruxelles care în planul iniţial ar fi trebuit să fie fulgi crocanţi, dar până la urmă ne adaptăm la faţa locului.
Iar desertul a fost unul mai ciudat. Curajos, dupa cum a zis Chef Iosif. Acum nu ştiu dacă „curajos” e de bine sau nu, însă ştiu că nu o să vă spun ce am făcut. Vă spun doar că ce vedeţi voi în poză, prelingându-se, nu este sorbet de mango… Hihihi!
Bucătăria de la Osho Primăverii e mare, jumătate la vedere, dotată cum trebuie şi plină de băieţi simpatici. În joaca mea de-a chef-ul l-am avut ca sous chef pe Mihai Duţu, chef la Osho, care a fost mai mult decât de folos. Deşi sunt obişnuită să-mi fac totul singură, faptul că eram într-un loc în care habar nu aveam unde se află orice, m-a derutat, iar Mihai a fost mereu pe poziţie. E drept că erau timpi morţi în care mă simţeam inutilă, eu control-freak-ul de serviciu, dar Iosif, Mihai şi restul echipei m-au făcut să mă simt foarte bine la ei în bucătărie.
Deci mulţumesc Denis, Monica, Iosif, Mihai, Giorgos şi Osho Primăverii pentru această expereinţă!
