Probabil că majoritatea dintre voi a fost deja la Atena și nu vă povestesc nimic nou. Dar știu sigur că mai sunt și oameni care încă nu au ajuns în Capitala Greciei. Plus că, cine știe, poate că nici cei care ați fost nu v-ați plimbat peste tot.
Mai fusesem la Atena acum 29 de ani, în prima mea călătorie în afara țării, o excursie cu autocarul care ne-a purtat prin multe locuri ale Greciei. De atunci nu mai ajunsesem în Capitală. Iar octombrie mi s-a părut un moment excelent. E încă vreme frumoasă, cald, chiar de plajă, cu apă de 25 grade și temperaturi de 24-28 în aer și, speram eu, să nu mai fie chiar atât de plină de turiști. Turiști erau, mulți, la Acropole chiar foarte mulți, dar nu a fost extrem de deranjant pentru că toate celelalte au compensat.
Am avut 4 zile de petrecut acolo, iar ultima a fost mai mult pe relaxare și stat pe la terase și în magazine, pentru că 3 zile sunt suficiente, dacă faceți maraton ca mine.
Am avut cazare extrem de aproape de Piața Syntagma și zona cu străduțe pitorești, plină de taverne, cum nu se putea mai bine. Așa că multe din obiective le-am făcut din plimbare. În rest am circulat cu metroul, autobuzul, tramvaiul și taxiul. Biletele pentru transportul public sunt universale pentru 90 minute (1,20 euro) sau pentru 24h (4,10 euro). Mai există câteva variante, dar pe astea le-am folosit noi. Biletele se pot lua și de la ghișeu, dar și de la automate la care poți selecta mai multe limbi, astfel încât să te descurci. La ghișee mereu era coadă mare.
Prima zi
În prima zi am vrut neapărat să merg la plajă. Era duminică și era un maraton, așa că transportul public în centru era blocat. Am luat un taxi și am cerut să ne ducă la Glyfada, plaja pe care o știam asociată Atenei. Ne-a dus departe, de unde la întoarcere am venit cu tramvaiul și am văzut că erau multe alte plaje pe traseu. Deci locuri destule de bălăcit și consumat cafele reci grecești.
La întoarcere, am prins întâmplător schimbarea gărzii ce are loc la fiecare oră în Piața Syntagma, iar apoi am pornit mai departe spre dealul Lycabettus, o colină cu funicular, în vârful căreia este o mică biserică, un restaurant și de unde ai o panoramă 360 asupra orașului, privind de sus impozantul Acropole, care de acolo pare o machetă drăguță. Până la funicular (10 euro dus-întors) am mers pe jos, printr-un cartier elegant, ce crește frumos deasupra orașului. În vârf, însă, se poate ajunge și urcând dealul cu piciorul, nu doar cu funicularul. Este un loc excelent pentru a surprinde apusul care se scurge în mare, însă țineți cont că toată lumea vine atunci, deci este coadă mare la funicular și înghesuială pe măsură.
Ziua 2
Cea de-a doua zi ne-am început-o la piața centrală, un loc minunat pentru o foodie ca mine. Am trecut prin hala de carne, hala de pește și pe la tarabele cu legume, condimente, nuci, dulciuri și alte cele. Sunt și câteva bombițe de mâncat în piață, dar la ora aia nu îmi ardea de ciorbă de burtă, de exemplu.
Am pornit apoi spre Acropole, tot pe jos, trecând pe lângă (nu am intrat, dar e și ăsta de vizitat), Forumul Roman.
După-amiaza ne-am făcut drum la muzeul Benaki, o colecție impresionantă de artă a familiei Benaki, ce reunește piese începând de acum câteva mii de ani.
Ziua 3
A fost mai mult despre artă. Am ajuns la noul complex cultural Fundația Stavros Niarchos, locul în care s-au mutat de câțiva ani opera și biblioteca. Clădirea nouă, impozantă, se află pe o esplanadă cu un bazin cu arteziene ce dansează în ritmuri de muzică clasică, cu spații expoziționale atât în interior cât și în exterior și câteva cafenele elegante. Nu este un loc care să apară prea des în ghidurile turistice, însă eu vă spun că merită vizitat într-un citybreak la Atena.
După prânzul luat la una din terasele de pe malul marinei din Pireus, am plecat spre Muzeul Național de Artă Contemporană (EMST), care, pentru mine, la fel ca alte muzee similare din lume, a fost o desfătare.
Și altele
În afară de aceste destinații precise, în acest city break la Atena am bântuit pe străduțe, am trecut pe bulevardul cu Academia și alte clădiri emblematice ale Atenei, am intrat într-o parte din sutele de magazine cu suveniruri, am mâncat la terase cu mese înghesuite prin toate cotloanele, am asistat la spectacole stradale și am luat un tur de centru cu titicarul din Piața Syntagma (cu care am vizitat și Stadionul Panathinaikou, singurul stadion din lume făcut complet din marmură albă), locul de unde pornește și o pietonală flancată de magazine de lanț, precum Zara sau HM.
Așadar 3, maximum 4 zile sunt mai mult decât suficiente pentru a prinde aromele grecești ale Capitalei.