călătorii

FOOD EXPERIENCE DE TOAMNĂ

bloggeri culinari

Transformată în Food Experience, această acțiune cu bloggeri culinari a avut din nou loc la Anna Charisma Chalet, pe Valea Avrigului.

Ne-am reunit vechea gașcă, plus-minus câțiva și am pus la cale feluri de mâncare gustoase (cum altfel?!), pe care în primul rând le-am pozat și abia apoi le-am mâncat… deh, viață de blogger culinar…

Au fost două zile pline de gătit și de aranjat mese mișto. Pentru că, da, pe lângă plăcerea gătitului, pentru mine (și cred că și pentru colegii mei de breaslă), mai există și plăcerea aranjării mesei, astfel încât experiența să fie completă.

Și de această dată, de ingrediente s-au ocupat cei de la Olympus, Paste Băneasa, salatele Eisberg, Răureni și Ferma Baciu. De poftele noastre s-au ocupat Alexandrion Group, care mi-a livrat ce aveam nevoie ca să le prepar prietenilor mei cocktailuri delicioase, dar și Sloop care a venit cu cele mai noi smutiuri.

Și acum, că momentul sponsorului s-a încheiat, să vă povestesc ce mi-a plăcut mie la această experiență culinară și nu numai.

Am plecat la drum cu un Citroen C6 AirCross și pentru că aveam mașini de testat, drumul spre Avrig l-am făcut pe traseul celei mai frumoase șosele din România, Transfăgărășanul. Până acolo, însă, ne-am oprit la Curtea de Argeș să vizităm mânăstirea cu același nume. Nu mai fusesem în acest loc de când eram mică și am venit într-o excursie organizată cu școala, parcă. Drăguțel, am bifat, nu m-a impresionat. După Transfăgărășan, însă, ceea ce m-a impresionat a fost Abația Cisterciană de la Cârța. Este singura biserică a acestui ordin monahal de pe teritoriul României și ruinele ei te poartă în Anglia regelui Arthur. Cel puțin pe mine acolo m-au teleportat. Biserica și ruinele sunt amplasate într-o grădină frumos întreținută, de fapt, întregul sat este superb, perfect, curat, cu case renovate și flori la fiecare poartă, iar intrarea pentru vizitarea abației este 10 lei de persoană. Vă spun cu toată încrederea că dacă sunteți prin zonă este neapărat necesar să mergeți să o vedeți. E aproape de Sibiu și nici prea departe de Brașov.

Tot aproape de Sibiu, în comuna Porumbacu de Jos, este și Casa Annă Dragă, o altă descoperire din acest Food Experience. Sora mai mică a Anna Charisma Chalet, Annă Dragă este, să-i zicem, o pensiune. O casă veche superb renovată, cu un apartament și o cameră separată, plus o grădină de legume, o curte creativ decorată și o șură recondiționată, cu spații de relaxare și de evenimente. Practic, casa se poate închiria pentru cazare și/ sau evenimente. Noi am venit aici pentru un grătar și o masă în stilul care ne-a consacrat, pregătind totul la fața locului, după ce am trecut și prin grădina de legume pentru câteva ingrediente extrem de proaspete.

În cea de-a doua zi, pentru că muncim, gătim, dar și mâncăm o grămadă, a trebuit să mai și consumăm niște calorii, așa că cei de la Wunder Bike ne-au adus niște mountain bike-uri electrice ca să dăm o tură prin pădure. A fost chiar amuzant și destul de solicitant.

Ultima seară în Food Experience a fost de relaxare, cu un pahar de spumant în ciubărul cu apa perfect încălzită și câteva sesiuni de saună, după care un pahar de vin roșu în jurul focului de tabăr. Și iată că încă o ediție de Food Experience a ajuns la sfârșit.

food experience

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close