Coasta Amalfitană este undeva pe la mijlocul cizmei italiene, la Marea Tireniană, pare din Marea Mediterană, imediat la sud de Napoli. Este o destinație frecventă de vacanță, fie în sezonul estival, fie în extrasezon, așa cum am fost noi.
Coasta nu are obiective turistice concrete, ci este căutată mai ales pentru peisaje și atmosferă. Strict ca obiective avem Pompei și Herculaneum, situate între Napoli și Coasta Amalfitană, însă salba de orășele pitorești unde poți să te cazezi sau doar să mergi în vizită, începe în Sorrento și se termină în Salerno, trecând prin faimoasele Positano, Amlfi, Ravello și alte câteva. Dar să nu uităm și de Capri, insula aflată la o aruncătură de băț și 20 de minute de feribot de Sorrento.
De știut când pleci pe Coasta Amalfitană
După cum spuneam, noi am fost oarecum în afara sezonului, la început de octombrie, când încă era totuși vreme de plajă și cumva, din mai multe puncte de vedere, aș recomanda acest moment al anului în detrimentul sezonului plin. Din mai multe motive.
Primul și cel mai important, este traficul. Șoseaua costalieră este superbă, dar foarte îngustă, iar locurile de parcare sunt limitate și de multe ori îngreunează traficul. Tot din motive de aglomerație recomand extrasezonul și pentru restaurante, unde, deși era plin, nu trebuia să stai la cozi foarte mari. Sau nu tot timpul, după cum puteți vedea și în vlogul despre mâncarea din zonă. Prietenii care au fost acolo în plin sezon s-au plâns de căldura mare. Pentru mine aceasta nu ar fi un issue, dar poate printre voi mai sunt cărora nu le place canicula.
Singurul contra-argument pentru vizita în extrasezon este lipsa de agitație și vibe de vacanță specific verii.
Pe Coasta Amalfitană poți ajunge cu mașina închiriată sau cu mijloacele de transport în comun care includ trenuri, autocare și bărci, mai mari sau mai mici. Pentru închirierea mașinii dezavantajul este lipsa locurilor de parcare și riscul de a o zgâria, tu sau alții care trec pe lângă tine, însă ai avantajul mobilității la orice oră și al confortului.
Trenurile și autocarele sunt destul de dese, dar totuși foarte aglomerate. Și bărcile de tip „autobuz” sunt destul de pline, mult mai scumpe decât autocarele, dar mult mai rapide, neavând de înfruntat traficul. Cele mai rapide sunt, însă, bărcile mici, de tip taxi, pe care le poți închiria de pe toată coasta, dar care costă ceva mai mult.
De vizitat pe Coasta Amalfitană
Noi am avut cartierul general setat în Sorrento și ne-am plimbat până la Positano, la Amalfi, la Ravello și al Capri în city break-ul pe care l-am avut.
Pentru primele trei, singura activitate turistică a reprezentat-o plimbatul pe străduțele pitorești ale orașelor. Iar impresia pe care mi-a făcut-o Positano este mai curând de insulă grecească decât de atmosferă italiană, așa cum am simțit în Amalfi. Case frumoase cu grădini suspendate deasupra mării, construcții vechi, cupole de biserici ce devin punctul central al fotografiilor, magazine de suveniruri la tot pasul și limoncello. Așa pot descrie plimbările din zilele respective.
Ravello, considerat și orașul muzicii, este o localitate pitorească, situată la altitudine, printre dealuri unduitoare și cu o panoramă superbă asupra mării, panoramă de care te poți bucura în mod special din cele două puncte de atracție principale ale orașului, Villa Rufolo, ce are intrarea chiar din piațeta centrală, și Villa Cimbrone, un domeniu impresionant cu grădini elegante și o întreagă deschidere asupra coastei, loc de bifat pentru toți doritorii de fotografii spectaculoase.
Pentru mine Capri-ul nu a fost nici pe departe așa cum mi-l imaginam din poveștile maică-mii și ale cunoscuților. Poate că nu am petrecut, însă, suficient timp în cele două localități principale, Capri și Anacapri. Despre aceste locuri, o las pe mama să povestească, spunându-vă că, chiar și așa, nesatisfăcută, cred că insula mă vrea înapoi pentru că am ratat singurul obiectiv pe care mi-l doream să îl vizitez aici, Villa San Michele. Când am ajuns noi, deși verificasem programul de funcționare, am constatat că era singura zi din acea perioadă în care se închidea mai devreme (cam cum jumătate de oră înainte să ajungem noi) din cauza unui eveniment privat ce avea loc acolo. Așadar, spiritul doctorului Axel Munthe, cel care a făcut-o, mă cheamă înapoi. Cine știe, însă, când voi ajunge din nou să privesc Capriul de sus…
Și Napoliul mă vrea înapoi pentru că nu am avut timpul necesar să îl explorez, să mă bucur de străduțele lui înguste și obscure, așa că sigur voi reveni.
As renunta ACUM la beteala, globuri și beculețe pentru încă o săptămână de vară și mare. :D
Subscriu! :)