chestii-trestii

EVENIMENTELE LUNII DECEMBRIE

food bloggers conference

Dacă tot am început săptămâna cu retrospectiva anului, hai să o închei cu retrospectiva lunii decembrie, cu evenimentele ei. Sinceră să fiu, mă așteptam să fie ceva mai încărcată luna, însă a fost destul de lejeră.

Primul reper a fost Food Bloggers Conference Ediția de Iarnă, ocazie cu care am fost invitată să prezint primul panel al conferinței, și, evident, m-am simțit ca peștele în apă. Drept pentru care vreau să le mulțumesc celor de la Evensis pentru această oportunitate.

Următorul reper al lunii l-a reprezentat cina preview pentru revelionul The Date, cină ce a avut loc în apartamentul prezidențial al hotelului Radisson Blu din București. Încă de la începuturile lui, hotelul ăsta mi-a plăcut cam cel mai mult dintre hotelurile de 5 stele din oraș pentru că eu prefer stilul modern celui clasic, iar Radisson-ul are o arhitectură și un design superbe. Iar apartamentul prezidențial nu face notă discordantă. De fapt, cred că aș putea să locuiesc acolo…

the date

Cu Vlad, la cina The Date

Printre atâtea mese, s-a strecurat și un eveniment parțial cultural, parțial delicios: lansarea volumului Winelovers’ Guide into Romanian Tresures editat de vinul.ro.

winlelovers guide

Cu Adriana Popescu de la vinul.ro la lansarea cărții

A urmat petrecerea de iarnă a Harper’s Bazaar și în aceeași seară și petrecerea de Crăciun a vinurilor Alira, partenerii mei.

Două workshopuri ținute în același loc, în două zile consecutive, mi-au hrănit pofta de gătit din luna asta. Primul a fost workshopul Heinner, susținut de chef Sorin Bontea, ocazie cu care am gătit alături de alți bloggeri o vită cu legume și sos de stridii, în stil asiatic. Evenimentul a reprezentat lansarea unei noi game premium de articole de gătit ce poartă semnătura celebrului chef, ce sunt deja disponibile în magazinele fizice și virtuale.

heinner

Pregătiri de gătit

A doua zi dimineață m-am întors la bancul de lucru, de data aceasta ca să pregătesc împreună cu Simona Pope prăjiturele pe bază de Nutella. Tot atunci am prins-o câteva minute și pe Simona pentru câteva tips & tricks pe care le găsiți în live-ul pe care l-am făcut pe pagina mea de Faccebook.

Cu vreo 10 zile înainte de Crăciun am fost invitată în cel mai frumos press trip din ultima vreme, un weekend la Castelul Jidvei, la podgorii și crame, despre care am scris pe larg aici.

Luna s-a încheiat cu o petrecere de zile mari și nopți lungi, casino style, de Revelion, împreună cu echipa mea de la The Date. Am pregătit o sală superb aranjată, am alergat prin oraș după props de casino, jetoane, cărți de joc, zaruri, după pene și alte decorațiuni cu care să fac mesele festive, și totul a ieșit perfect până la urmă, punând încă o cărămidă în experiența mea de organizare de evenimente.

harpers bazaar

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.