Nu, nu m-a lovit romantismul dintr-o dată. Ci pur și simplu am citit un roman care se numește Cele 40 de legi ale iubirii, scris de o americancă de origine turcă, Elif Shafak, și am spus că e musai să vă povestesc despre el.
Nu am mai simțit o stare atât de zen de foarte multă vreme. Nu știu exact ce s-a întâmplat în mine pe perioada în care citeam această carte, dar energia ei mi-a dat și mie o energie aparte. Cred că a fost singura dată când m-am bucurat că nu am timp să citesc mai mult și, deci, să o termin mai repede.
Vorbind cu o prietenă despre Cele 40 de legi ale iubirii și de starea pe care o simțeam, ea mi-a zis, mai într-o doară, că ăsta este efectul autorilor turci. Memoria nu e punctul meu forte, așa că nu mai știu exact starea pe care am avut-o citind Mă numesc Roșu, iar cealaltă carte de Pamuk pe care am început-o, deși mi-a plăcut mult la început, pe parcurs s-a pleoștit ca un sufleu prost făcut. Însă țin bine minte că una din cărțile mele preferate din toate timpurile este Atlasul continentelor încețoșate, dar despre starea pe care o aveam atunci, nu îmi mai amintesc, din păcate… Și cred că la asta se rezumă autorii turci. Domana Shafak, însă, are o grămadă de romane la activ, așa că sigur mă voi mai înfrupta și din altele.
Despre acțiunea efectivă, nu are rost să vă spun. Găsiți recenzii oriunde pe net. Eu am vrut doar să împărtășesc cu voi bucuria pe care am simțit-o savurând fiecare pagină din Cele 40 de legi ale iubirii. Și pentru că acușica se apropie sezonul vacanțelor, zic că ar fi o lectură bună pentru avion. Sau pentru vegetat pe un șezlong într-un resort din Antalya.