PE LACUL COMO

Acum o săptămână, trenul de Milano mă lăsa în gara din orașul Como, situat în unul din vârfurile lacului Como. Am stat aici o zi și o noapte și am dat o tură și pe lacul Como, iar în ziua următoare am profitat de faptul că aveam avionul de întoarcere de la Bergamo, pentru a vedea și acest oraș universitar.

Orașul Como

Eu aveam o cu totul altă imagine în minte despre ceea ce credeam că este un orășel. Însă nu, Como este ditamai orașul. Am avut noroc să găsesc un hotel bine amplasat, lângă gară și zona turistică, la vreo 5 minute de portul de unde plecau vapoarele pe lac.

Am dat doar o scurtă tură prin zona turistică, am intrat în magazine și m-am îndreptat spre debarcader. Seara, la fel, doar am traversat zona, în căutarea unui restaurant, unde țineam eu neapărat să mănânc osso buco, pentru că when in Rome…

La întoarcerea de pe lac, a trebuit să bifez și plimbarea cu funicularul, care te duce la Brunate, un orășel cocoțat deasupra lacului, denumit Balconul Alpilor, de unde cam ai o panoramă splendidă. Nu m-am dus până la farul, reper turistic, din zonă, până la care aveai vreo jumătate de oră de mers, ci am ales să îmi montez fundul pe scaunul rece de metal al unei terase cu belvedere, de unde mi-am acompaniat apusul cu un apus la pahar: vajnicul meu Aperol Spritz. Și, în aceeași ordine de idei, am descoperit și o fântână branduită cu Campari. Dar se pare că ceva necurat se întâmplase acolo, că oricât m-am străduit eu, nu am făcut-o să curgă Campari…

Lacul Como

Știind că pe lacul Como stațiunea must see este Bellagio, m-am dus țintită către ea. Doar că alegând slow boat-ul, care face opriri prin mai multe stațiuni, am făcut două ore până acolo.

Iar, și despre lacul Como aveam alte impresii. Recunoscu că nu m-am documentat prea tare înainte, nu m-am uitat la poze, deci imaginea din capul meu era complet diferită de ce am văzut. Nu spun că nu mi-a plăcut! Lacul este impresionant. Este mult mai mare decât mă așteptam. Și mult mai gol decât mă așteptam! Adică în afară de vaporașele-autobuz, nu prea erau ambarcațiuni. Nici trase pe la mal, nici pe apă. Și nu erau sporturi nautice. Și practic era pensionăreala în floare.

Sunt convinsă că toate orășelele de pe mal au farmecul lor, la fel ca și Bellagio, poate chiar mai mult, dar cu mai puțin marketing în traistă și toate merită o tură. Poate că m-aș retrage acolo pentru a scrie romanul fluviu la care nu visez, dar cam asta e atmosfera.

La Bellagio mi-a plăcut, și cele trei ore petrecute acolo au fost suficiente. Am luat și masa de prânz, alegând un restaurant cu o terasă superbă, acoperită de vie, unde am mâncat un lago misto, adică vreo 3 tipuri de pește din lac, prăjiți, și un fel tradițional din zonă, un risotto cu unul din peștii din mix, pane. Risotto-ul, însă, a fost cel mai bun pe care l-am mâncat eu, hai să nu zic în viața mea, dar în ultimii ani.