Plăcerea mea de turist este să cutreier pe străzile orașelor pe care le vizitez. Nu îmi este urât să merg pe jos și prefer oricând să o iau la picior decât să mă sui în metroul rapid și obscur. Și asta pentru că spectacolul străzii nu este egalat de nimic.
Îmi place să privesc în sus la arhitectura urbană, să văd localnicii în mediul propriu, să descopăr magazinașe neturistice și să iau pulsul locului. Același lucru l-am făcut și acum, la Amsterdam, când drumurile m-au purtat prin cartierul artistic (plin de magazine și galerii de artă – un deliciu vizual!), dar și pe alte străzi, dincolo de centrul istoric. Și dacă nu ar fi frig, cred că Amsterdamul este un oraș în care mi-ar plăcea să locuiesc pentru arhitectura sa. Îmi plac nespus de mult blocurile moderne care împânzesc orașul. Am și avut ocazia să locuiesc într-unul acum niște ani, dar nu la Amsterdam, ci la Rotterdam, însă modelul este similar. Am trecut acum pe lângă o clădire în renovare și, spre surprinderea mea, cei doi muncitori care lucrau pe schele, aveau niște fețe foarte luminoase, nici urmă de încrâncenare, de supărare, ba chiar unul din ei cânta. Era o dimineață liniștită, soarele strălucea, nu trecea nicio mașină pe străduță, din când în când o bicicletă mai bruia liniște, iar el cânta…
Traficul este însă foarte ciudat și mi s-a părut haotic, deși sunt convinsă că pentru localnici nu e așa.
Ce mi-a s-a părut ciudat (pentru cineva obișnuit cu 6 farmacii în aceeași intersecție), a fost lipsa farmaciilor. Două am întâlnit în tot maratonul meu.
Pentru că la două zile după plecarea mea era mare sărbătoare mare, Ziua Regelui, orașul era pregătit de petrecere și în piața Dam era un mare bâlci, cu încă niște bâlciuri mai mici prin alte piațete. Și cum mă știți mare amatoare de tiribombe, evident că am ratat doar banala roată…
Și am fost și la muzee mai serioase decât cele cu pornoșaguri. Nu o să mă prinzi prea des în muzee clasice, de artă, istorie, cultură, etc. Sunt, însă, o mare fană a muzeelor de artă contemporană, dar asta am mai spus-o, și a muzeelor mai altfel. De data asta am avut pe listă muzeul diamantelor și cel al lalelelor. Mai aveam în plan și muzeul torturii, însă după review-urile dezamăgitoare, am decis să ne luăm o porție de ceva bun din cei 5 euro cât ar fi fost intrarea. La diamante a fost drăguț, mai ales că vine la pachet cu vizita la o mare casă de bijuterii de lângă. Dar dezamăgirea mea a fost legată de lipsa de autenticitate a exponatelor. Ok, înțeleg, nu îmi arăți diamante reale, mai ales când vorbim de piese rare, dar măcar arată-mi piese vechi originale, nu replici… Iar la lalele, florile mele preferate, muzeul este foarte mic, dar suficient de drăguț. Este în diagonală, peste un pod, de casa Anei Frank, unde, evident, era mare îmbulzeală. La lalele, însă, era destul de liniște, luminos, colorat și pozitiv.
La invitația unui prieten, am ajuns în unul din cele mai frumoase locuri de pierzanie în care am fost în lume și asta pentru că sunt o mare fană a privitului lumii de sus. Nu știu exact de unde mi se trage (hihihi!)… De sus, adică de la înălțime. ;) Îmi plac sky-bar-urile sau roof-top-urile din toată lumea, fie ele la București (păcat că aici nu excelează niciunul la capitolul servicii), New York, Bangkok, Los Angeles, Londra sau, mai nou, Amsterdam. Așadar, la Double Tree by Hilton, o construcție modernă impresionantă, pe apă, lângă gară, la ultimul nivel se deschide un bar mare, cu o terasă superbă, de unde apusul este un spectacol. E un loc unde chiar merită mers.
Cam astea sunt recomandările mele turistice pentru un weekend în capitala Olandei. Mai urmează o postare de imagine, unde am adunat diverse fotografii care mi-au atras atenția în plimbările mele.
