MULTE PRIME DĂŢI

Nu cred că are rost să fiu sentimentală, dar uite cum Thailanda ajunge să mi se întipărească încet-încet în memorie ca fiind ţara primelor dăţi. Şi data trecută am marcat nişte premiere, dar nu aşa multe ca de data asta. Mi-am făcut nişte damblale şi am încercat nişte lucrui. Mai toate, de nerepetat. Dar fără regrete.

Pop-corn cu proteine

Am plecat chitită din România cu ideea că vreau să mănânc gândaci şi alte lighioane despre care văzusem că se găsesc de cumpărat de pe stradă. Mâncasem cu câţiva ani în urmă ceva viermi, aduşi de un coleg tot din Thailanda, dar acum voiam întregul meniu. Aşa că m-am dus la ceas de seară pe Kao San Road, în cartierul turiştilor cu rucsace, atunci când iese tanti cu căruciorul plin de insecte prăjite. Am mai descoperit un vânzător ambulant de aşa ceva şi la Nana Plaza în faţă, pentru cei interesaţi, dar şi câţiva mai scumpi în Pattaya, în zona pietonală şi de faleză.

Am aflat de la oamenii culţi şi vorbitori de engleză de la cooking school că thailandezii de la ţară, din unele regiuni, chiar consumă aşa ceva, adică nu e numai o atracţie turistică. Lăcustele, de exemplu, le prind cu ajutorul unor surse de lumină, pe când pentru greieri şi scorpioni, există crescătorii sperciale. Totuşi, chiar şi aşa, nu o să vezi masa de thailandezi ieşiţi la cină ronţăind lighioane prăjite şi insipide, oricâte proteine s-ar spune că au. Şi da, nu au niciun gust, sunt doar crocanţi şi atât. Noroc cu sarea şi ceva mirodeniile puse pe ei, că au mai prins o urmă de gust. Din larga varietate, mi-am ales una bucată broscuţă pane, una bucată greier, o lăcustă, un gândac semihidos (pe ăla hidos de tot nu mi-a venit să-l iau…), un vierme de mătase, un scorpion şi o salată de furnici pe care nu le-am simţit pentru că erau camuflate bine în mormanul de lemongrass al cărui unic gust l-am perceput. Dar, cum mi-a zis un prieten, dacă ar fi fost delicios, s-ar fi comercializat la scară mondială, ba chiar ar fi fost în meniul McDonald’s, nu am de ce să mai repet experienţa. Data viitoare tot aripioarele prăjite la ceaunul uşor insalubru de pe stradă o să le aleg în detrimentul gândacilor prăjiţi.

Aripioara la înaintare

Pe asta nu o planificasem, dar în plimbările prin China Town din Bangkok am remarcat că pe la o grămadă de restaurante tronau în vitrine aripioare de rechin din care se face faimoasa supă de aripioare de rechin. Am văzut la viaţa mea nişte documentare foarte tragice despre cum sunt „recoltate” aripioarele şi mi s-a rupt inima. Şi aşa, cu inima sfâşiată (pe bune!), am înghţit supa de aripioară pentru că eram foarte curioasă să înţeleg de ce e atâta strofocare pe capul consumatorilor. Am citit şi ulterior cinei să văd dacă are ceva proprietăţi miraculoase. Nimic spectaculos. Aşa că nu pricep de ce e nevoie de atâta cruzime pentru o supă insipidă, cu textură gelatinoasă, de parcă e o răcitură lăsată la căldură… Deci clar nici pe asta nu o mai repet!

Senzaţii tari

Primul loc din Thailanda unde am văzut bazine cu peştişori înfometaţi de pielea ta moartă de pe picioare a fost în centrul comercial Asiatique din Bangkok. Apoi am văzut câteva astfel de stabilimente şi în Pattaya. Ba acolo chiar poţi să intri cu tot corpul în bazin. Evident că mai văzusem aşa ceva la viaţa mea, dar din varii motive, nu îmi băgasem picioarele pe nicăieri. După o zi de bântuit prin oraş, o baie relaxantă la picioare garnisită cu multă dragoste din partea peştilor pupăcioşi părea o idee foarte bună. Doar că a fost o experienţă hilară (nu mă puteam opri din râs de cât mă gâdilau) şi atât. Nu mi-am simţit mai uşoare picioarele decât după o baie obişnuită şi nici pielea nu mi-a fost mult mai fină. Măcar am încercat-o şi pe asta…

Şi totuşi nu s-a dărâmat când am intrat…

… biserica, pentru că la ea mă refer. Bine, poate că a avut un avantaj că era un templu buddhist şi nu o biserică din astea de pe la noi… Pentru că, spre marele meu noroc, am ajuns în Thailanda în nişte zile importante de sărbătoare pentru ei, când îl celebrau pe Buddha în toată splendoarea sa. Şi pentru că ni se spusese să mergem a doua zi dimineaţa la templu să asistăm la ceremonie, ne-am trezit devreme şi am plecat la slujbă. Pe drum am realizat că e duminică dimineaţă şi m-am amuzat cum am ajuns eu să merg duminica dimineaţa la biserică. Asta da o premieră! Ba poate chiar un unicat! Dar nu se ştie ce-mi mai rezervă viitorul.

Şi dovezile: