DIN FRUMUSEŢILE PATRIEI

Ieri am tras o fugă până pe Valea Doftanei în căutarea unei pensiuni pentru un proiect viitor. Am profitat de drumul superb şi peisajele demenţiale pentru a face câteva poze. Adevărul e că la fiecare 200 m aş fi oprit maşina să mai fac o poză. Drumul până în Valea Doftanei este bun şi uşor, însă dacă te aventurezi pe străzile lăturalnice, spre pensiuni în mijlocul naturii, unde peisajele îţi taie răsuflarea, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, nervi şi o maşină de teren.

Însă dincolo de frumuseţile naturale ale ţării, nu prea mai dai de ceva spectaculos. Nu sunt obişnuită cu turismul de genul ăsta, la pensiuni prin România şi, oricât de judecată aş putea să fiu pentru această părere, afirm cu tărie că e făcut cu picioarele, la fel care orice la care crede românul că se pricepe din născare. Şi o spun pentru că am stat la pensiuni în alte ţări şi pentru că am stat la pensiune în România, ţinută de un străin. Pentru că şi turismul ca şi fotbalul, medicina şi politica, ştie să îl facă toată lumea… Not! Pensiuni urâte, de prost gust făcute, reci şi neprimitoare, unele complet neîngrijite, altele cu coada pe sus şi fără nicio modalitate de agrement. Vrei agrement, nu ai decât să ţi-l aduci de acasă. Sau să stai în grădina (unele grădini chiar frumoase) localului pe un leagă, la un grătar. Dacă vrei însă să te plimbi cu bicicletele, să zicem, trebuie să vii cu ele de acasă. Dacă vrei să dai un tur cu ATV-urile pe drumurile pline de hârtoape, pe malul râului sau cine ştie pe unde, ar trebui să fii fericitul posesor al unui astfel de vehicul. Dacă vrei să faci o drumeţie, trasee marcate nu prea sunt. Sau poate ai chef de călărie. Degeaba, însă, pentru că mârţoagele înhămate la căruţele sătenilor nu sunt obişnuite cu călăreţi. Aşa că avem o ţară superbă. Păcat că este locuită…