Deci m-am întors. După un weekend prelungit la Lisabona şi muuuulte ore petrecute prin aeroporturi. Impresii clasice de călătorie, găsiţi pe alte surse, aşa că nu vă voi povesti despre obiectivele turistice, despre transport sau mai ştiu eu ce. O să vă spun ce părere mi-a lăsat mie oraşul de la capătul celălalt al Europei.
Nu ştiu când, dar urmau alegeri, aşa că oraşul era plin de afişaj electoral. Doar că era extrem de discret, nu mitocănia care va împânzi Bucureştiul peste o lună.
Ce m-a surprins este că Lisabona nu este deloc un oraş verde. În zona veche aproape că nu vezi un copac sau un petec de iarbă. Au mai încercat ei să dreagă situaţia în cartierele noi, dar chiar şi aşa, Bucureştiul este mult mai verde.
Clădirile noi arată extrem de noi. Adică ai zice că nici nu sunt date în funcţiune. Deşi sunt. În vreme ce cele vechi, sunt lăsate în paragină, cu tencuiala coşcovită şi parcă stând să cadă.
Din foarte multe puncte de vedere, m-am simţit ca acasă. E plin de cerşetori prin metrou, beţivi dormind liniştiţi pe câte vreun monument, oameni îmbrăcaţi prost, bărbaţi care se iau de femei pe stradă, exact ca pe meleagurile autohtone. Dar în schimb, toţi sunt foarte amabili. Iar ceea ce m-a surprins este că în toate serviciile publice, funcţionarii rup engleză. Chiar dacă nu vorbesc corect gramatical, poţi să pui întrebări şi să primeşti răspunsuri foarte coerente.
Clădirile vechi sunt foarte multe placate cu faianţă, dar ce m-a surprins este că şi multe clădiri mai noi sunt la fel acoperite cu plăci de faianţă. Au avut ceva răbdare constructorii ăia. Pun pariu că nu au fost români. Oricum, cred că e o plăcere naţională să facă puzzle-uri constructive pentru că şi toate trotuarele sunt pavate cu blocuri mici de piatră. Nu e un trotuar asfaltat. Iar pentru cine ştie, asta e harakiri curat pentru tocurile doamnelor. Deci, clar, nu aş putea locui acolo…
Ce m-a distrat copios este o bancă denumită Banco Espirito Santo. Cum naiba să denumeşti lăcaşul ochiului diavolului Banca Sfântului Spirit?!
Nu m-am prins eu exact care e treaba cu maşinile pe acolo, pentru că traficul era acceptabil chiar şi la ore de vârf şi nu am informaţii conform cărora să fie restricţii de zone ca cele din Londra.
Următoarele trei poze sunt din Cascais, o staţiune la jumătate de oră în nordul Lisabonei, extrem de frumoasă. Din păcate asta era vremea de care am avut parte, dar poate dacă vă duceţi pe acolo aveţi parte de soare, pentru că plaja are un nisip fenomenal. Şi toată staţiunea este o poezie.
Turnul Belem
Lisabonezii au o manie cu atârnatul rufelor la uscat pe faţade. Mai ales zona veche este o expoziţie de aşa ceva. La un moment dat am avut impresia că îi obligă prin contract primăria pentru că prea era de tot. Şi în tablouaşele cu imagini din Bairro Alto apar rufele expuse pe la ferestre…
Următoarele trei poze sunt de la Oceanariul din Lisabona, cel mai mare din Europa. Chiar şi aşa, nu am fost atât de impresionată pe cât mă aşteptam să fiu. Însă era drăguţ. Ce era mai puţin drăguţ era faptul că era plin de plozi. Şi aşteptând vreo 25 de minute la casa de bilete, mă gândeam ce aiurea este să îţi faci concediul pe sistem vizitare cu copiii mici după tine. Da, sunt rea, poate nu au cu cine să îi lase. Eu zic că soluţii există. Chiar şi dacă îţi sacrifici pantru câţiva ani plimbările turistice de-a lungul şi latul lumii. Deşi nu cred că lăsatul copiilor este o problemă, ci cred că aşa consideră normal străinii pentru că peste tot pe unde am umblat am dat peste nemţi, francezi, etc cu plozi în căruicior veniţi să viziteze muzeele Europei. Copiii ăia oricum nu înţeleg nimic din locurile pe unde îi duci, obosesc repede şi devin irascibili, deci urlă, şi nu îţi mai tihneşte nici ţie, plus că trebuie să te cari cu tot arsenalul după tine. Iar dacă vrei neapărat să îi duci pe meleaguri străine, du-te într-o staţiune, unde ai cum să-i laşi să se joace, la un hotel club, ceva. Soluţii există.
Deci m-am întors. După un weekend prelungit la Lisabona şi muuuulte ore petrecute prin aeroporturi. Impresii clasice de călătorie, găsiţi pe alte surse, aşa că nu vă voi povesti despre obiectivele turistice, despre transport sau mai ştiu eu ce. O să vă spun ce părere mi-a lăsat mie oraşul de la capătul celălalt al Europei.
Nu ştiu când, dar urmau alegeri, aşa că oraşul era plin de afişaj electoral. Doar că era extrem de discret, nu mitocănia care va împânzi Bucureştiul peste o lună.
Ce m-a surprins este că Lisabona nu este deloc un oraş verde. În zona veche aproape că nu vezi un copac sau un petec de iarbă. Au mai încercat ei să dreagă situaţia în cartierele noi, dar chiar şi aşa, Bucureştiul este mult mai verde.
Clădirile noi arată extrem de noi. Adică ai zice că nici nu sunt date în funcţiune. Deşi sunt. În vreme ce cele vechi, sunt lăsate în paragină, cu tencuiala coşcovită şi parcă stând să cadă.
Din foarte multe puncte de vedere, m-am simţit ca acasă. E plin de cerşetori prin metrou, beţivi dormind liniştiţi pe câte vreun monument, oameni îmbrăcaţi prost, bărbaţi care se iau de femei pe stradă, exact ca pe meleagurile autohtone. Dar în schimb, toţi sunt foarte amabili. Iar ceea ce m-a surprins este că în toate serviciile publice, funcţionarii rup engleză. Chiar dacă nu vorbesc corect gramatical, poţi să pui întrebări şi să primeşti răspunsuri foarte coerente.
Clădirile vechi sunt foarte multe placate cu faianţă, dar ce m-a surprins este că şi multe clădiri mai noi sunt la fel acoperite cu plăci de faianţă. Au avut ceva răbdare constructorii ăia. Pun pariu că nu au fost români. Oricum, cred că e o plăcere naţională să facă puzzle-uri constructive pentru că şi toate trotuarele sunt pavate cu blocuri mici de piatră. Nu e un trotuar asfaltat. Iar pentru cine ştie, asta e harakiri curat pentru tocurile doamnelor. Deci, clar, nu aş putea locui acolo…
Ce m-a distrat copios este o bancă denumită Banco Espirito Santo. Cum naiba să denumeşti lăcaşul ochiului diavolului Banca Sfântului Spirit?!
Nu m-am prins eu exact care e treaba cu maşinile pe acolo, pentru că traficul era acceptabil chiar şi la ore de vârf şi nu am informaţii conform cărora să fie restricţii de zone ca cele din Londra.
Următoarele trei poze sunt din Cascais, o staţiune la jumătate de oră în nordul Lisabonei, extrem de frumoasă. Din păcate asta era vremea de care am avut parte, dar poate dacă vă duceţi pe acolo aveţi parte de soare, pentru că plaja are un nisip fenomenal. Şi toată staţiunea este o poezie.
Turnul Belem
Lisabonezii au o manie cu atârnatul rufelor la uscat pe faţade. Mai ales zona veche este o expoziţie de aşa ceva. La un moment dat am avut impresia că îi obligă prin contract primăria pentru că prea era de tot. Şi în tablouaşele cu imagini din Bairro Alto apar rufele expuse pe la ferestre…
Următoarele trei poze sunt de la Oceanariul din Lisabona, cel mai mare din Europa. Chiar şi aşa, nu am fost atât de impresionată pe cât mă aşteptam să fiu. Însă era drăguţ. Ce era mai puţin drăguţ era faptul că era plin de plozi. Şi aşteptând vreo 25 de minute la casa de bilete, mă gândeam ce aiurea este să îţi faci concediul pe sistem vizitare cu copiii mici după tine. Da, sunt rea, poate nu au cu cine să îi lase. Eu zic că soluţii există. Chiar şi dacă îţi sacrifici pantru câţiva ani plimbările turistice de-a lungul şi latul lumii. Deşi nu cred că lăsatul copiilor este o problemă, ci cred că aşa consideră normal străinii pentru că peste tot pe unde am umblat am dat peste nemţi, francezi, etc cu plozi în căruicior veniţi să viziteze muzeele Europei. Copiii ăia oricum nu înţeleg nimic din locurile pe unde îi duci, obosesc repede şi devin irascibili, deci urlă, şi nu îţi mai tihneşte nici ţie, plus că trebuie să te cari cu tot arsenalul după tine. Iar dacă vrei neapărat să îi duci pe meleaguri străine, du-te într-o staţiune, unde ai cum să-i laşi să se joace, la un hotel club, ceva. Soluţii există.
Ultimele două poze sunt de la castelul Tomar, dintr-o localitate la nord de Lisabona, fost convent creştin şi castel al Cavalerilor Templieri. Păcat că ploua torenţial şi nu am reuşit să îl văd cum se cuvine. Dacă ajungeţi pe acolo, merită cu vârf şi îndesat să îl vedeţi pentru că este o bijuterie.
eu am fost acum exact 3 ani si am participat la o intrecere cu yahturile la Cascais si confirm, e foarte fain locul… mai ales cind e vreme buna…
Te invidiez puţin. Nu-mi pot imagina viaţa asta fără a ajunge în Lişboa! Mă bucur că ţi-a plăcut! Un weekend frumos.
Te invidiez putin…poate o sa am ocazia sa ajung si eu vreodata in Lisabona…imi place ca is multe cladiri vechi iar eu dupa astea sunt innebunite…popici si bine ai revenit in tara
Imi plac fotografiile foarte mult…Ar fi trebuit sa postezi mai multe…Cel mai placut lucru in viata este sa calatoresti,chiar daca aeroportul iti papa timp si nervi…Bravo!!!
Frumos oras. Am fost acolo si recunosc majoritatea locatiilor din poze. Cascais imi place cel mai mult.
Acum inteleg de ce-mi place Lisabona atat de mult: acolo nu am cum sa port tocuri! :))
Primele două poze înnorate din Cascais sunt absolut superbe. Le voi salva fără ruşine pe hardul meu. (De fapt, par a fi făcute de altcineva decât de cel care a făcut celelalte poze.)