chestii-trestii

DIN CICLUL: CE MAI FAC ŢÂŢELE MELE

Păi victime, ce altceva? Ieri a fost ziua lor. A, nu, nu a fost nicio aniversare, pur şi simplu au fost în mare formă şi cum se cereau băgate în seamă, le-am ajutat şi eu cum am putut. În timpul zilei am purtat o bluză decoltată care a atras atenţia şi celor mai obişnuiţi cu sânii bărbaţi. Care, nu dau nume, nu reuşeau să-şi ţină ochii departe de pieptul meu nici când vorbeau cu alte persoane. Seara, însă, am aterizat la balul Erudio, precum fata moşului: nici îmbrăcată, nici dezbrăcată. Deşi cum se vede din poza cu minunata mea parteneră de destrăbălări corporatiste, Cori, rochia pare foarte decentă, ei bine, nu e! Este din dantelă, fără căptuşeală. Şi, deşi nu exagerat de decoltată, ţinuta mea a reuşit din nou să capteze privirile celor mai respectabili domni. Este foarte amuzant să vezi cum debusolezi pentru o vreme un bărbat în toată firea. O fază la fel de minunată a fost în facultate când, în pauza dintre cele două ore de curs ale unui profesor, eu, îmbrăcată cu aceeaşi bluză de ieri, am purtat o discuţie cu stimabilul prof, iar în partea a două a cursului a avut vădite probleme în susţinerea unui discurs coerent, fapt observat de toţi colegii mei. I just love it!…

11 Comments

  • Si te limitezi la a fi o pereche de tzatze epocale? Barbatii aia mai au si alt motiv pentru care sa te tina minte in afara de cateva fantezii sexuale cu tine?
    Evident ca si mie mi-ar place sa le fac diverse, am puls, ai puls, e legal… dar m-as plictisi la un moment dat.

  • Tu care dintre cele doua domnisoare din poza esti, cea blonda sau cea bruneta? Ca nu-mi dau seama. Altfel, o rochie transparenta socheaza mereu, stai linistita. Mai ales cand nu ai ce arata sau cand arati prea mult. E la fel ca tortul de ciocolata: o feliuta merge, o felie mai mare – nope, face greata. Sa imi mai spui despre tine, peste vreo 10 ani. Poate atunci sa iasa ceva la iveala din amestecul asta de facultate + master + tate + profesori orbiti de farmecele tale. Ca fraiera nu pari a fi.

  • cele mai multe comment-uri sunt la post-ul despre sanii tai. tipic masculin, e singurul post pe care s-au sinchisit sa-l citeasca si sa mai scrie si ceva de umplutura. sa tin minte, in tate sta puterea de manipulare a maselor :P

  • Pai daca le tot lauzi atata, ar fi o treaba daca ai pune ceva mai multe poze. Barem, sa ne clatim si noi ochii calumea.

    Bineinteles ca barbatii or sa se uite la sani. Asa suntem facuti: sa ne uitam la sani si solduri, desi adeseori ne uitam ceva mai jos, la cur :-)

  • Ne uitam la ce ne spune ca respectiva va fi in stare sa produca urmasi sanatosi si puternici.
    Dorinta sexuala care o simtim este un imbold pentru a ne reproduce si propaga specia.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close