chestii-trestii

VEDETE ŞI NU PREA

În ultimele zile, lucrând la un proiect, mi s-a dovedit din nou cum, cu cât eşti mai pulifrici, cu atât ai mai multe fiţe. Şi, invers, cu cât îţi cunoşti mai bine valoare, cu atât te apropii mai mult de normalitate, evident cu luxul de a fi cine eşti. Ştiţi că sunt un fan al lui Botezatu. El, ca om. Azi am avut ocazia să-l cunosc şi pe Albu. Şi am constatat că ambii sunt nişte tipi foarte ok care, din turnul lor ar putea să ceară marea cu sarea, să fie inaccesibili şi foarte preţioşi. Dar nu sunt. Sunt oameni normali şi cu multă bunăvoinţă. Pe de altă parte, am dat şi de tot felul de vedete de carton sau wannabi-uri care nu ştiu cum să fie mai interesanţi, crezând că astea sunt caracteristicile unei vedete. Surpriză: nu sunt! Poate că au citit despre pretenţiile exagerate ale lui JLo sau mai ştiu eu care zmeu internaţional şi şi-au zis că asta e modalitatea cea mai bună pentru a se face remarcaţi. Consideră că cei din jurul lor trebuie să le fie sclavi, să le ridice statuie pentru că există, când de fapt statuia ar trebui ridicată săracii mame care s-a chinuit în ore în şir de travaliu să fete o asemena creatură, iar dacă nu li te supui cu obşteasca obedienţă, se simt ofensaţi şi devin ciufuţi. Bine, nu că ar fi altfel în rest, ciufuţenia fiind apanajul „vedetei”, dar funduleţul lor fragil se cere şi mai tare pupat, iar dacă numărul limbilor este insuficient sau molicinunea lor nu e garnisită cu balsamul de aloe, atunci se urzică repede şi îi ustură când se cacă. Drept pentru care se cere a fi protejaţi!

2 Comments

  • Albu este doar un pantofar glorificat, care si-a facut ceva campanie de PR in Libertatea, care a facut brusc niste bani suspect de multi din niste contracte neclare anul trecut.
    Si bineinteles, pantofii lui sunt niste mizerii urate, excesiv de scumpe si care sunt cunoscute pana si de mine pentru cat de usor se strica.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close