LA PAS PRIN BANGKOK [1]

Aş putea spune că în ultimii 3 ani, am fost în Thailanda în fiecare an. Şi asta pentru că prima oară am ajuns acolo în 2012, am plecat de acolo în 2013 şi uite că iar am venit şi am plecat în 2014. O fi rău? Mă îndoiesc. O avea Thailanda ceva special pus deoparte pentru mine? Cine ştie.

Prima oară când am fost la Bangkok, m-am îndrăgostit de acest oraş. Şi chiar fantasmam cum ar fi să trăiesc acolo, din ce aş putea să câştig bani acolo. A rămas doar o fantezie, evident. Acum, ajunsă din nou în unul din top 3 oraşe preferate ale mele, parcă nu am mai avut acelaşi sentiment. Nu, nu pot spune că de data asta mi-a displăcut. Doar poate că şi-a mai pierdut din farmec pe măsură ce îl descopeream. Cineva mi-a zis de curând că preferă să nu descopere nimic până la ceea ce ar putea fi capătul, tocmai pentru a nu-şi pierde aura pe care locurile şi lucrurile o au. Eu, din contră, ador să merg cât mai departe, să descopăr cât mai mult. Dar acum, raportându-mă la reîntâlnirea mea cu Bangkokul, pot să înţeleg şi acest concept. Nu mi-am pierdut interesul pentru metropolă, doar că e un pic ca atunci când cunoşti o tipă mişto, o vezi mereu aranjată, pentru ca atunci când intimitatea se construieşte, să apuci să o vezi şi nemachiată şi nepieptănată… Nu o placi mai puţin, pentru că deja o placi suficient de mult, dar descoperi că poate fi şi altfel. Să ne înţelegem, Bangkokul nu şi-a dat jos meşele, lentilele colorate, genele false, nu şi-a scos unghiile, silicoanele şi colagenul din buze. Nu, doar şi-a dat fondul de ten şi rimelul jos…

Revenind însă la plimbarea în pas de turist avid de cunoaştere pe care am făcut-o în cele două zile pe care le-am avut la dispoziţie, pot să spun că mi-a ieşit bifatul tuturor must-see-urilor listate pe site-urile de specialitate. De acum, data viitoare, relax, mâncare bună şi neapărat prieteni pentru distracţie.

Bangkokul de sus

Într-o după-amiază, ne-am tras sufletul între două obiective turistice pe terasa unui restaurant/ bar de tipul roof top, într-o zonă foarte modernă a oraşului, în vârful clădirii Centara din spatele mall-ului Central World. Tolănită pe un fel de fotoliu foarte confortabil, cu un cocktail şi privind orizontul de la etajul 57, lumea e frumoasă. E curată, luxoasă, relaxantă şi lipsită de griji. „Furnicile” pe care cu greu le vezi de acolo, alergând frenetic pentru a-şi câştiga existenţa, la poalele oraşului, parcă nici nu ar exista. Lumea de sus şi lumea de jos nu sunt doar la 57 de etaje distanţă. Când stai acolo, fie la Centara, fie la Sofitel pe Sukumvit (acolo unde am ajuns într-o altă seară), fie pe oricare alt roof top, parcă refuzi să vrei să ştii că la câtva zeci de secunde de călătorit cu liftul, trăiesc oameni care muncesc câteva ore pentru a putea plăti paharul de vin pe care tu tocmai l-ai dat pe gât sau, mai rău, oameni care în secolul XXI sunt sclavi… Ştiu că această stratificare se întâmplă în orice metropolă a lumii, dar uite că aerul poluat al Bangkokului, chiar şi la acel nivel, m-a făcut să mă gândesc la asta. Revenind, însă, la lucrurile mai frumoase ale vieţii, atunci când ajungeţi în capitala Thailandei, la fel ca în oricare alt oraş dezvoltat pe verticală, merită să aruncaţi măcar o privire de sus.

Asiatique Center

Şi, ca să rămân în zona nouă şi frumoasă a oraşului, vă mai fac o recomandare elegantă: noul centru de magazine, restaurante şi terase, în aer liber, pe malul râului Chao Phraya, Asiatique. Magazinele şi localurile se deschid începând cu ora 16:30-17 şi tot de la 16:30 începe să circule un shuttle boat care te duce gratis până acolo. Peisajul spre skyline-ul oraşului, privit de pe râu, este splendid. Magazinele sunt elegante, mai mult boutique-uri, restaurantele sunt chic, au şi o roată mare, iar apusul de pe faleză e spectaculos. Iar cu vaporul-autobuz, până acolo, ai parte şi de priveliştea pe care marile hoteluri, precum Sheraton sau Mandarin Oriental, construite chiar pe mal, ţi-o oferă, cu a lor arhitectură şi strălucire în rezele puternice ale soarelui de amiază reflectat de apa râului.

~ va urma ~