NIŞTE UMBRE

Isterie maximă cu trilogia 50 shades. Toată lumea vrea să le citească. Pe ele, cărţile, evident. Iar tot tam-tam-ul ăsta care se face în jurul lor mai mult mă determină să resping ideea de a mă afunda într-o lectură care am vaga senzaţie că o să mă dezamăgească.

O prietenă, mai pe genul meu, aşa (oare pentru că suntem născute fix în aceeaşi zi?!), care şi-a petrecut acum două weekend-uri cu E.L. James mi-a zis aşa: e o carte pentru gospodine cărora dacă le tragi trei palme peste cur au impresia că au făcut o mare perversiune. Adică să fim serioşi, au mai trecut pe acolo Sade, Apollinaire şi evident, isteria creată de Pauline Reage cu a sa Poveste a lui O. Adică eu înţeleg şi că lumea nu mai citeşte şi că are memoria scurtă, dar chiar aşa să se agite spiritele când apare o carte ceva mai puţin ipocrită?

Mai îneţeleg şi că nu toată lumea a avut curajul să experimenteze în materie de plăceri carnale şi că o astfel de lectură hrăneşte fanteziile refulate şi dă ocazia să se discute, comentariu lieterar, evident, un subiect care altfel nu ar fi avut curajul să-l abordeze, dar nu mai trăim în epoca victoriană. Netul e plin de filme, site-uri şi accesorii care să poată împlini orice curiozitate, dorinţă ori fantezie, nu mai e nevoie să te ascunzi cu lanterna sub pătură pentru a lectura ceva care să-ţi încingă sângele în vintre. Evident că acum e foarte greu să mai aduci ceva nou sub soare, ceva ce nu s-a scris/ făcut/ văzut/ auzit înainte şi măiestria nu mai este, din păcate, a artistului, ci a echipei de promovare care poate să facă furori la nivel mondial sau nu, indiferent de produsul în sine. Dar oare atât de spălaţi pe creier am ajuns încât să nu mai reuşitm să alegem? Hmmm… să aleg să citesc sau nu, să intru în umbră sau să stau în lumină?…

foto: Alex Gâlmeanu