În weekend am citit o carte. Slăbuţă. Deşi era ovaţionată şi prezentă în colecţia romanelor erotice, e departe de a fi 
erotică şi şi mai departe de a fi un roman. Proba mierii este mai curând o colecţie de gânduri, o colecţie de postări pe un blog, poate.
Dar nu despre carte vreau să vorbesc, pentru că oricum nu sunt prea multe de zis despre ea. Ci despre un paragraf din carte care mi-a atras atenţia:
Cel mai nostim este că prietenii mei apelează mereu la limbi străine când vor să folosească un termen sexual explicit. Toate cuvintele obscene devin nesemnificative într-o limbă străină. Jena pe care ar simţi-o folosind limba arabă pentru a spune acele lucrui este astfel evitată. Le spun în engleză sau franceză şi se simt în deplină siguranţă.
Deşi eu nu am avut niciodată acest impediment, ba din contră, mi se pare puieril să folosesc cuvinte vulgare în limbi străine, tocmai pentru că nu le simt valoarea, am constatat altceva. Fix legat de încărcătura pe care limba maternă o dă cuvintelor rostite ca atare. Astfel, cuvintele au o notă serioasă, foarte reală, gravă. Aşa că am constatat că atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor, este mult mai uşor să o faci în limbi străine pentru că le dai o notă mai fluşturatică şi nu te poţi condamna ulterior că te-ai expus prea tare. Într-un fel parcă nu vrei să iei în serios ceea ce spui. Şi nu vrei nici ca celălalt să o perceapă ca fiind prea importantă. Deşi, undeva în străfundurile tale, speri să o ia cât se poate de serios.
Am constatat asta acum ceva vreme, când, vorbind despre un bărbat, mă adresam folosind un alint într-o limbă străină şi interlocutorul meu mi-a atras atenţia. După care, analizând, am constatat că am mai comis-o şi cu alte ocazii. Iar ulterior am citit diverse teorii despre încărcătura energetică a cuvintelor. Se pare că e reală treaba asta… Deci pot să cred şi paragraful citat, mai ales că este vorba de o cultură în care ipocrizia sexuală este o virtute.