De când am auzit cred că a doua oară o melodie, am rămas fixată pe ea. Singura problemă este că nu ştiu nici cine o cântă, nici cum se numeşte. O aud de multe ori în maşină, pe Radio Romantic, acolo unde sunt calupuri muzicale lungi şi nu îţi spune nimeni datele tehnice. O să o dibuiesc eu într-un fel într-o zi. Nu despre asta e vorba. Melodia însă este despre o tipă care se învârtea în cercurile elitiste. Tot zilele astea mi-a fost reamintită o poveste de familie despre o vedetă a filmelor mute care a avut un destin de film: provenind dintr-o familie oarecare din Teleorman, cu părinţii decedaţi şi crescută de membrii ai familie mele, a ajuns iubita prinţului Nicolai şi plecată la Paris cu el, se învârtea în cercul lui Brâncuşi şi compania, care de altfel i-a şi intermediat mariajul ce a dus-o în America unde a devenit o vedetă a vremii. Mă rog, nici despre asta nu e vorba neapărat în acest post. Astea sunt doar premisele.
Însă stau şi mă gândesc la tot glam-ul care pluteşte acum asupra imaginii elitelor culturale şi politice ale lumii începutului de secol XX. Dacă priveşti acum în urmă, către acele vremuri şi către acea mână de oameni care se învârtea în sferele înalte ale societăţii, ai impresia unei intangibilităţi impresionante. Mai ales dacă ne rezumăm la cercurile elitiste europene, ce priveau de sus, cu a lor istorie milenară către veniticii Lumii Noi care încercau să îşi croiască drum printre vârfurile culturale ale momentului. Reuşitele acestora de pe urmă au fost însă mai mult marcate de scriitori decât de alţi exponenţi.
Totuşi, pe atunci, lumea era mult mai mică. Cercurile se întrepătrundeau mult mai simplu, iar elita era doar una. Sau hai, fie, aproape una. Deşi mă gândesc că şi pe atunci era exact ca acum. Dincolo de puţinele momente de gală, dincolo de expoziţiile de artă, de exemplu, artiştii erau nişte oameni oarecare, care îşi beau vinul din butelcă şi încingeau petreceri cu rămăşiţele cinei de ieri. Pentru că pe atunci mai mult ca sigur că operele lor nu se videau la licitaţii cu preţuri ireale. Iar elita politico-economică era mult mai sobră şi exclusivistă decât actuala.
Acum, însă, cum este? Din ce elită te poţi lăuda că faci parte? Să zicem că eu am fost o tipă norocoasă din punctul ăsta de vedere, pentru că la nivel naţional am cam pătruns prin toate straturile, am intrat în contact cu tot felul de oameni din diverse domenii şi poate că o să mă pot lăuda la nepoţi că îmi petreceam seri de vară în grădina demenţială a unei prietene de familie, înconjurată de artişti plastici ai epocii, care la vremea respectivă vor fi deja legende. Sau poate pot să mă laud că am stat la masă cu şmecheri ai sistemului. Ori că îmi beam cafelele cu tot felul de oameni care apar la televizor. Pentru mine toţi sunt oameni normali. Atât. Care e elita, însă? O să îmi spuneţi că ar trebui să lărgesc aria de acoperire, să cresc speculaţiile la nivel mondial, pentru că acolo e elita, nu în amărâta noastră de ţară. Dar nu sunt de acord. Pentru că, cu mici excepţii, acei oameni nu sunt cu nimic mai cu moţ decât ai noştri. Au avut doar ocazia de a îşi purta existenţa într-o cultură în care marketingul e mai dezvoltat. Sau au avut norocul să aibă în spate moştenirea unei istorii care le-a dat un avantaj a priori atunci când au pătruns în zonele politice ale marilor puteri mondiale.
Deci care e elita până la urmă? Reprezentanţii politicii planetare, magnaţii marilor concerne, artiştii consacraţi ai diverselor forme de exprimare artistică, oamenii de ştiinţă? Mediatizarea globală a făcut ca în toate domeniile de activitate să crească numărul reprezentanţilor de renume şi chiar dacă vag mai putem vorbi despre o elită europeană, una americană, una asiatică sau, de ce nu?, una africană, care este zona în care poţi spune la sfârşitul vieţii că ai făcut ceva de valoare, că ai lăsat ceva în urmă? Evident că privind înapoi, poţi spune despre orice om, oricât de neînsemnat ar fi el în diagrama socială, că a făcut ceva bun, ceva exemplar sau de valoare. Însă am ales să vorbesc despre elite pentru că ele au o putere de masă incomparabilă cu cea a unui simplu cetăţean. Dex-ul spune, la definiţia elitei, că este un „grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate”. Aceşti oameni lasă ceva în urmă. Acestor oameni li se iartă şi uită defectele, moravurile şi năravurile pentru că au fost acolo. Doar că acum mi se pare un pic cam greu să văd graniţele, să realizez unde încep şi unde se termină marginile elitei. Este Angelina, cu ale sale opere caritabile o membră a elitei sau Zaha Hadid cu ale sale mult premiate clădiri construite? Este Prinţul Al Saud al Arabie Saudite membru al elitei sau poate Prinţul Albert de Monaco? Sau poate că exponentul elitei mondiale este Stepnen Hawking ori Donald Trump… Cine mai ştie?!
