testate

DEGUSTARE DE SOARE 1999

vin de colectie

În octombrie am ajuns până la crama Castel Bolovanu din Sâmburești, Olt, pentru o excursie de o zi în mijlocul săptămânii, însă nu am apucat să vă povestesc și vouă despre ea.

Motivul plimbării a fost în mod special degustarea de Soare 1999. Mai exact, vinul Soare de la Castel Bolovanu, un cabernet sauvignon din 1999 a fost destupat în cadrul unui eveniment festiv. Mai mult de atât, s-a lansat pe piață și colecția de vinotecă Vinarte. Vânzarea sticlelor din vinotecă este una personalizată și cu garanții – fiecare cumpărător primind la livrare o scrisoare de autenticitate și conformitate, după ce loturile au fost în prealabil verificate de specialiștii cramei, retoaletate, redopuite și completate cu vin din aceiași ani, acolo unde a fost cazul. Comenzile se pot face exclusiv pe site-ul vinarte.ro.

Dar să revenim la degustarea de Soare 1999. În anul ăla intram în clasa a zecea și beam, ca toată adolescentimea vremii, o Busuioacă de Bohotin de duzină, și nici piața de vin nu era prea dezvoltată pe la noi. Gusturile mi s-au schimbat odată cu maturizarea și iată că acum, 22 de ani mai târziu știu să apreciez și un vin de colecție și să mă bucur de participarea la un astfel de eveniment.

Vinul Soare face parte din portofoliul Vinarte, care cuprinde și brand-urile Prince Mircea, Castel Bolovanu și Sirena Dunării.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close