Lună de lună merg la tot felul de evenimente și încerc să fiu cât de cât selectivă pentru a-mi mai rămâne timp și pentru alte chestii. Dar pentru că este abundență, și multe dintre ele sunt chiar interesante, m-am gândit să încep de luna asta o serie de articole retrospective la sfârșitul fiecărei luni despre locurile prin care am fost.
Octombrie culinar
Am ales ca în ultima vreme să merg mai mult la evenimente din sfera mea de activitate, adică cele legate de mâncare și horeca. Așa că voi începe cu aceste opriri din calendarul de octombrie.
Am început cu Congresul Național al Gastronomiei și Vinului organizat de Vinul.ro, unde în afară de socializarea de rigoare, am strâns câteva informații pentru un articol pe care intenționez să îl scriu cât de curând aici, pe blog.
Tot din categoria Congres/ Expo face parte și Food Service & Hospitality Expo, eveniment organizat de Horeca Insight, ce a avut loc la Romexpo și a reunit diverși producători, distribuitori și facilitatori de servicii din domeniul horeca. Am stabilit contacte, am aflat noutăți și am mai pus un pic țara la cale.
Pe partea de meniuri, toamna au început să se numere bobocii din farfurii, și floricelele comestibile și ideile creative, așa că am participat la câteva lansări de meniu nou, despre care apoi am scris, ca de obicei, pe platforma mea de specialitate, chilipepper.ro. Așadar am început luna cu o cină interesantă la Joben Bistro, unde meniul a prins gust românesc, iar cocktailurile sunt inspirate de Transilvania. Următorul meniu nou testat a fost la Suento by Gram, unde apoi am ajuns și pentru un mic dejun. Ganesha a mai schimbat câte ceva prin meniu și ne-a invitat la niște platouri pline de bunătăți arăbești, alături de un pahar de pelin frizzante de la Urlați.
Tot aici aș putea să încadrez și restaurantul pop-up Casa di Peroni care în fiecare an în perioada asta răsare undeva în București și își încântă oaspeții cu preparate italiene vreme de aproximativ o lună. Anul acesta Casa di Peroni se ține la Roberto’s, restaurantul din cadrul hotelului Hilton, unde mi-am făcut și eu practica în timpul școlii de bucătari.
Rămânând în zonă, pe lângă defunctul Lido, acum în renovări, din ce am observat, s-a deschis de o lună jumate o nouă cafenea Narcoffe Roasters, cu tot cu un meniu bogat de brunch.
Într-una din dimineți mi-am luat micul dejun la benzinăria Mol, ale cărei produse le mai încercasem și în Food Bloggers Camp, dar acum am ajuns aici pentru lansarea primei lor campanii de imagine, o asociere cu Eduard Novak.
Și acum să trecem la băutură și petreceri. Pentru că am început cu preview party-ul The Date și apoi party-ul în sine care s-a ținut la Smuggler. Apoi a fost Portobello Stradale, o petrecere în stradă a grupului Fratelli. A mai fost și aniversarea a 20 de ani de Terminus Pub, ce s-a întins pe parcursul a două seri. Și, bineînțeles, petrecerea de preview a BRIFT, plus BRIFT-ul în sine, convent de bartending unde am cunoscut oameni, am băut chestii interesante și am mai aflat una-alta.
Tot băutură este și Vitamin Aqua, apa vitaminizată românească, ce s-a lansat acum într-o nouă formă, fără zahăr.
Alte evenimente în octombrie
Am mai ajuns însă și la alte câteva evenimente luna aceasta, ce nu au legătură cu domeniul meu.
Am fost așadar la petrecerea revistei Casa Lux, dar și la petrecerea revistei mele de suflet, Cosmopolitan, prima revistă glossy pentru care am scris… acum 19 ani!
Am dat o tură și pe la lansarea celui mai nou model Jeep, dar și la Marionnaud, unde Dacian Foldi a expus șapte lucrări pentru o cauză caritabilă.
La capitolul cultural am bifat expoziția de fotografie a prietenului meu Tiberiu Căpudean, Family, deschisă la MNAC imediat după eșecul previzibil al referendumului.
Cam atât pentru luna asta.
[…] trecută am fost la Congresul Național de Gastronomie și Vin, ocazie cu care am asistat și la una din dezbaterile legate de poziția în care se află […]
[…] cum am început de luna trecută, la sfârșitul fiecărei luni am decis să fac rezumatul evenimentelor (culinare) pe la care am […]