Vorbeam într-o zi cu Loredana și îi spuneam că eu nu am fost niciodată la Cluj. Așa că în secunda doi mi-a propus să merg cu ea în weekend-ul de încheiere a TIFF-ului. Un minut mai târziu eram deja pe site-ul unei companii aeriene ca să îmi iau biletul de avion. Pentru mine punctul de interes al acestei călătorii, însă, nu îl reprezentau nici filmele, nici Gala, ci restaurantele, despre care și scrisesem mai demult un articol, așa, în orb, din păcate. Și uite am ajuns să fac un city break culinar.
Mi-am făcut deci bagajul și am pornit în cucerirea culinară a Clujului, cu un maraton căruia i-am făcut față cu greu și din care am ratat două pit stop-uri, dar nu au intrat zilele în sac…
City break culinar
Despre fiecare loc pe care l-am vizitat în acest city break culinar, vedeți în filmulețul de mai jos, aici nu fac decât să vă spun concluziile.
Poate că plecasem eu cu speranțe prea mari, însă am cam fost dezamăgită de oferta de acolo. Nu spun că la București e mult mai breaz, nu, nu, și aici numeri pe degete restaurantele a căror mâncare este cu adevărat bună. Și probabil că și acolo, raportat la numărul lor, e cam la fel. Evident, poate a fost o zi proastă în bucătărie, se mai întâmplă, dar nu am prea avut parte de mâncare savuroasă. În localurile pe care le-am vizitat eu, nu generalizez. Îmi pare rău că nu am ajuns și la Livada și la Cabinet de Vin & Cocotte și îmi mai pare rău că la Bujole nu am apucat să mănânc mai mult de un aperitiv.
Ceea ce mi-a plăcut, însă, pe scena culinară a Clujului este partea de imagine. Majoritatea localurilor arată extraordinar de bine. Și modul în care sunt aduse în modernism la parterul unor clădiri istorice, mi se pare că te poartă într-o altă țară.
Și pentru a încheia acest capitol de city break culinar într-o notă optimistă, am păstrat ce era mai bun la urmă: Baracca. Tot citisem și răs-citisem despre ea de ani de zile și era punctul principal al călătoriei mele. Aproape cât pe ce să nu mai ajungem, l-am tot amânat până în ultima zi pentru că nu au terasă, dar a meritat. Mâncarea a fost foarte bună și servirea pe măsură.
TIFF și altele
Era TIFF-ul și nu puteam să trăiesc chiar într-o lume paralelă, mai ales că tot orașul era împânzit de semne ale festivalului. Mi-a plăcut atmosfera care se întindea pe străzi, mi-a plăcut modul în care diversele activități adiacente vizionărilor activau orașul. Și mi-a plăcut că deși nu mai fusesem niciodată la Cluj și nu aveam prieteni acolo, de cel puțin dou-trei ori pe zi mă întâlneam cu cineva cunoscut pe stradă, la terase, la party-uri, la cinematograf.
Înaintea galei am ajuns doar la un film, la unul românesc, câștigător al trofeului Gopo cu puțin timp în urmă: Un pas în urma serafimilor. Este foarte tare, râzi și în același timp îți lasă un gust amar. Merită cu siguranță să fie văzut.
Pentru ultima zi de city break culinar și cineastic ne luasem bilete pentru câștigătoarele festivalului. Cu o seară înainte, la Gală, nu ne impresionase niciun trailer, dar am zis hai, fie. La câștigătorul Trofeului TIFF am rezistat cu stoicism. La al doilea film am ieșit după vreo 20 de minute, iar la al treilea am decis să nu mai mergem, preferând o comedie romantică pe Netflix.
Trăgând linie, nu îmi pare rău că am fost și probabil că voi reveni, însă doar cu treabă, nu tot în plimbare, că mai sunt atât de multe locuri de descoperit pe lumea asta! Și chiar și în țara asta.
