Mai fusesem la Amsterdam de două ori, dar niciodată nu stătusem suficient de mult. Teoretic, nici acum nu am stat prea mult, însă a fost suficient cât să mănânc tot ceea ce îmi trecusem conștiincios pe listă atunci când îmi făcusem documentarea (că până la urmă suntem jurnaliști sau nu mai suntem?!) și cât să bântui prin oraș de plăcere. Am bifat și câteva obiective turistice, dar despre ele revin cu altă ocazie. Pentru că azi, profit de ora după-amiezii, când probabil ați mâncat deja, și vă povestesc despre clătituțele poffertjes și heringul cu ceapă.
Văzusem eu prin emisiunile turistico-culinare că la Amsterdam nu trebuie să ratezi crochetele și nici să treci impasibil pe lângă vitrinele cu ușițe automate care adăpostesc ceva cald de mâncare. Și cum vitrinuțele adăposteau și crochete, am bifat două dintr-o lovitură. Crocheta… ca o crochetă, crocantă la exterior, cu o pastă nedefinită la interior. Bună să astâmpere dușmanul când alergi prin oraș.
Un alt must eat la Amsterdam este heringul cu ceapă și murături care, se spune, ar fi crud. Mie îmi părea însă destul de marinat. Va trebui să mai explorez subiectul pentru a mă elucida. A fost mai puțin scâbos decât mă așteptam. Și mai greu de găsit. Credeam că o să mă împiedic la tot pasul de tonete care îl vând, dar prin centrul vechi nu am văzut decât o singură astfel de rulotă. Însă eu m-am dus la pomul strada lăudată. Și anume într-un fel de bazar occidental, Albert Cuyp Market, unde găseai tarabe cu haine, chinezisme, turcisme, suveniruri, decorațiuni, dar și fructe, legume, brânzeturi, ciocolată, sucuri proaspete la prețuri derizorii ( 1 euro paharul de vreo 300 ml), mezeluri și, evident, vreo două locuri cu hering. Acolo citisem că trebuie să îl mănânc, și deci așa am făcut.
Tot pe stradă, pe toate străzile, precum covrigăriile la noi, la ei găsești cartofării. Adică puncte unde vând delicioase cornete de hârtie înțesate de cartofi crocanți, dublu prăjiți și scăldați în maioneze și sosuri. Of, cine o fi inventat cartofii prăjiți?! Eu nu mă mai joc!
La fiecare colț de stradă dădeai și de câte o gauffre-rie. Pe astea le-am ratat, însă, pentru că nu mai aveam loc și de ele, deși arătau al naibii de spectaculos cu tot felul de toppinguri. Dar gauffre găsești și la noi… Ce nu găsești sunt poffertjes, un fel de miniclătite cărnoase presărate cu zahăr pudră din plin. Cam bune, ce să zic? Și simpatice rău de tot!
Și acum să trecem la orgasm. Nu, nu am sărit încă la postarea despre sex în Amsterdam. Nu, evident că e vorba de un orgasm al papilelor. Am început încetișor, cu o imensă înghețată Magnum, made to measure într-un concept store de profil. Adică se ia o înghețată banală de vanilie pe băț, care se înmoaie în ce ciocolată vrei (a mea a fost neagră, evident) și apoi se presară cu trei topping-uri la alegere, bine blenduite într-un mini shaker (eu am ales zmeură deshidratată, petale de trandafir și mult chilli). Orgie curată!
Mai pe seară am ajuns într-un loc în care îmi doream de mult să ajung: Supper Club. Fusesem la București la o petrecere Supper Club și fusese nebunie curată. Știam de la prieteni cât de mișto e și la locul faptei, așa că după ce am luat biletele de avion, a fost prima rezervare pe care am făcut-o. Nici măcar hotelul nu îl aveam. Dar… dezamăgire! Locul frumos, mâncarea extraordinar de bună, perfect echilibrată, performance-urile dintre felurile de mâncare demențiale, însă prezentarea mâncării și a cocktailurilor, cât se poate de banale, în farfurii și pahare obișnuite, cu tacâmuri obișnuite. Povestindu-i unui amic apoi despre această experiență, s-a arătat mirat pentru că de câte ori a fost acolo, plateingul era nebunia pe care o căutam eu. Deci cu asta nu am avut noroc. Însă mâncarea… chiar a meritat așteptarea. Am avut un meniu din 5 feluri, început cu o cremă de pește, continuat cu o vită sous vid demențială cu cei mai buni baby porumbi și piure de porumb, apoi un homar cu morcovi în trei feluri, un miel care se topea în gură și un desert molecular care nu m-a dat pe spate (era cu chestii cu căpșuni), dar care a fost bun.
Nu am ratat nici multele magazine de brânzeturi și am adus câte ceva și acasă. Oh, daaa!
Cele 30 de restaurante cu stele Michelin le-am lsat pentru dățile viitoare, că doar trebuie să mai am motive să mă întrc, nu?
