După cum ziceam, Kerala e o regiune din sud-vestul Indiei, la Oceanul Indian, acoperită de cocotieri. Şi, cu plaje multe, care mai de care mai frumoase, în general sălbatice. Aşa că simt nevoia să povestesc despre plajele pe care le-am văzut şi despre apusurile superbe la care am asistat.
Nu am avut niciodată vreo străbatere pentru răsărituri, oricât de solară aş fi eu. Dincolo de simbolistică, să nu uităm, totuşi, că răsăritul e prea devreme şi nici măcar nu are culori aşa de spectaculoase precum apusul. Iar pentru mine imaginile sunt cele care lasă amprente şi se înghesuie în dorinţa mea de a le capta pentru vecie, nu simbolul lor. Aşa că apusurile de pe faleză mi-au consumat mulţi mega în memoria aparatului foto. Şi faptul că eu, o turistă, mă aşezam comod pe plajă să privesc cum soarele pătrunde în norii de deasupra mării (niciodată nu l-am prins intrând direct în mare, din păcate), este o nimica toată. Pentru că la ceas de amurg, plajele se umpleau de localnici veniţi în acelaşi scop. Dar poate cea mai frumoasă experienţă a fost cea în care am aşteptat de câteva ori apusul în apă. Cred că a fost prima oară când am făcut baie în mare odată cu soarele portocaliu şi asta pentru că apusul venea repede aici, pe la 17:30, iar apa era demenţial de caldă şi valurile atât de jucăuşe!
Dar plajele înseamnă mai mult decât apusuri calde. Sunt plaje turistice şi plaje pustii, pe lângă care am trecut şi pe care mi-ar fi plăcut să zăbovesc. Nu am avut ocazia de data asta. Poate data viitoare…
Plaja pe care mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului, însă, a fost cea de la North Cliff, din Varkala. Desemnată de nu ştiu ce autoritate de travel ca făcând parte din top 10 plaje din lume. Nu ştiu dacă chiar îşi merită acest loc, dar este o plajă brută, mare, frumoasă şi mult mai liniştită ceva mai la sud, în zona South Cliff. Faleza înaltă, plină de restaurante şi magazine se deschide abrupt spre plaja cu nisip auriu brăzdat de dâre de nisip negru, în vreme ce versantul din fundal dezvăluie o rocă arămie definitivată de verdele coroanei de vegetaţie din vârf.
Fiind şi o plajă turistică, era cam singurul loc unde „facilităţile” pentru occidentali înfloreau. Băieţii de la piciorul scării închiriau şezlonguri şi umbrele, iar doamne întreprinzătoare apăreau din când în când pe plajă cu fructe de vânzare, în vreme ce „promoteriţe” ale diverselor clinici ayurvedice şi saloane de înfrumuseţare împărţeau pliante informaţionale.
Am ajuns şi pe plaje locale, unde turiştii nu ajung să-şi dezvăluie trupurile sub privirile curioase ale localnicilor şi unde indienii îşi aduc bărcile pline de peşte, joacă fotbal, privesc apusul sau se îmbăiază mai curând în scopuri ritualice, înfăşuraţi în fustanelele bărbaţilor sau kurtele ori sariurile femilor. La Varkala sunt obişnuiţi cu turiştii şi chiar şi aşa, indieni de toate vârstele vin să vadă trupurile aproape blasfemic de goale ale occidentalilor. Ba chiar poliţia patrulează pe plajă, gonind pâlcurile de puştani ce îşi găsesc câte un loc confortabil pe margine pentru a se delecta cu fundurile şi ţâţele pe care colegele lor de şcoală nu o să şi le expună niciodată. Unii vin şi cer politicos să facă poză cu tine. Alţii sunt ceva mai agasanţi. Chiar familii întregi se bucură atunci când dau peste câte un occidental, mai ales mai blondin, dorindu-şi să imortalizeze momentul. Aşa că am fost un adevărat exponat de muzeu (ca să nu zic maimuţa de pe plajă) în aceste două săptămâni.
PS: Poate vi se pare ciudat că mi-am început postarea cu poveşti despre soare… care lipseşte adesea în pozele de mai sus. Ei bine, da, nu aveţi de ce să mă invidiaţi chiar atât de rău! Pentru că deşi teoretic sezonul musonic era terminat, în practică vreo jumătate din timp a fost înnorat şi de multe ori a şi plouat…
