Îmi place cu băieţii. E frumos şi cu fetele. Dar parcă e mai mare caterinca cu băieţii. Şi oarecum uitasem ce bine e!
Acu’, mă gândesc că vouă v-au trecut deja prin cap tot felul de tâmpenii… Dar nu e cazul! Pentru că aici e vorba numai de prietenii, de timp petrecut cu oameni mişto, care uneori se nimereşte să fie de sex masculin.
Cred că în vieţile anterioare am fost adesea bărbat. Sau poate invers, şi de aia acum mă simt uneori „unul dintre băieţi”, dar mai mereu am avut norocul să fie aşa. Am crescut printre băieţi, am călărit copacii, garajele, am jucat fotbal la bătătorul de covoare, dar nu am suflat cu cornete şi cred că nu am jucat nici pac-pac. În rest, am fost în acea poveste când eram mică. Ceva mai târziu, gaşca s-a schimbat, dar nu şi ponderea băieţilor. Ba chiar din contră. Şi uite cum mi-am petrecut adolescenţa lângă bunii mei prieteni care au avut amabilitatea să mă trateze ca unul de-ai lor. După care, băieţii mei din redacţie m-au adoptat ca atare şi uite cum de la 16 ani am făcut parte dintr-o echipă minunată de tipi simpatici care mi-au făcut venitul la birou zilnic o plăcere. Mai ales când trăiam în universul nostru masculin, în care rar pătrundea vreun vizitator. Ce vremuri!…
Cu una-cu alta, oamenii s-au maturizat, gaşca s-a spart, echipei din care fac parte i s-a alocat acum un colţişor de masă într-un open space şi uite cum şi petrecerea timpului meu „ca băieţii” s-a cam volatilizat. Iar acum, de câte ori am ocazia să mă nimeresc prin vreun colectiv plin de testosteron, absorb cu nesaţ fiecare moment. Am avut zilele trecute ocazia să petrec mai mult timp într-o astfel de companie şi mi-am adus aminte ce bine e. Ce bine e să nu se ferească de tine „că eşti fată”, ce simpatică este complicitatea în care comentezi cu ei alte femei, ce amuzante sunt glumele spuse pe şleau dar şi interesantă observarea comportamentului masculului în mediul său natural. Concluzia e: mai vreau! Băieţi, ştiţi unde mă găsiţi! ;)
