Ce-mi mai place să muncesc în deplasare! De data asta deplasarea a fost undeva la vreo 7 ore de mers cu maşina, în sud-vestul ţării, pe Cheile Nerei, la Sasca Montană.
Când eram mică, ai mei au avut grijă să mă plimbe destul de mult prin ţară şi am avut astfel ocazia să nu fiu o habarnistă care zboară peste continente dar nu îşi cunoaşte comorile locale. Şi mereu mi-a plăcut ţara noastră şi mereu am considerat că, dacă am fi nişte oameni normali la creier şi ego, ca neam, am face o grămadă de bani din turism. Dar nu suntem, iar gluma aia amară cu „ce ţară frumoasă avem, păcat că e locuită!” nu face decât să se adeverească în fiecare zi.
Deşi fusesem în vestul ţării, fusesem în Ţara Heţegului, în Apuseni, în Valea Jiului, în acea zonă nu mai fusesem. Avem invitaţia de la Rocker’s Inn şi pozele de la ei şi pe drum mă gândeam de ce ar bate atâta drum cineva din Bucureşti sau din Moldova, să zicem, pentru a ajunge acolo. Dar nu mi-a luat mult să mă dumiresc!
Pădurile şi ţinuturile care mărginesc Nera şi Beiul sunt absolut superbe, pensiunile au înflorit în zonă şi posibilităţile de agrement sunt pe toate gusturile. În jumătatea de zi pe care am avut-o liberă am făcut offroad, escaladă, m-am căţărat pe un mini-traseu de aventură (astea două chiar în curtea hotelului), am fost la nişte cascade spectaculoase, am văzut Ochiul Beiului, un monument natural cunoscut în lume, am fost la o păstrăvărie (sunt multe prin zonă) şi am fost conduşi de Neluţu, primarul din Sasca Montană (un tip simpatic, care îşi face treaba foarte bine, având în vedere că e primar de vreo 10 ani…), cu un Aro IMS din 1975 (pe care l-am condus şi eu un pic), la crucea care străjuieşte valea de pe un vârf înverzit. Plus o tură cu ATV-ul condus de un pilot de enduro. Aş mai fi vrut ceva? Nu prea cred. Vrei linişte, ai linişte. Vrei aventură, ai aventură. Cam asta e ideea.
Şi oamenii sunt drăguţi şi prietenoşi pe acolo şi am o bănuială că nu se purtau frumos cu noi doar pentru că eram de la Playboy… Iar dacă vă cazaţi la Rocker’s Inn (ceea ce vă recomand cu încredere), pe lângă wifi-ul gratuit şi bun şi camerele fiecare decorată în alt stil muzical, trebuie neapărat să gustaţi afinata făcută în casă. Demenţială!
Tnx Andra!
[…] vară am descoperit un loc minunat în mijlocul unui loc minunat. Rocker’s Inn este un hotel drăguţ din zona […]