Am auzit de multe ori o frază care mă zgârie pe timpane şi care vine din diverse guri. De regulă din cele ale unor personaje cunoscute, dar asta pentru că la ele avem acces mai mult prin intermediul media. Însă nu numai ele se laudă cu aşa ceva. Fraza cu pricina sună cam aşa: Eu vin dintr-o familie de oameni simpli, muncitori / de la ţară. Iar chestia asta este trâmbiţată ca fiind o virtute.
O să spun simplu: mi se pare o inepţie să faci asemenea legături. Poate că sunt eu snoabă, dar mi se pare că lăudăroşenia privind rădăcinile ar trebui să apară atunci când provii din cine ştie ce familie nobilă, intelectuală sau ceva pe aproape, care ţi-a facilitat accesul la cultură, la resurse, la educaţie, chiar la o istorie personală. Sau ok, o spui ca să arăţi de unde ai plecat şi ce ai ajuns, cum ai reuşit să escaladezi statuturile. Dar ca să o spui pentru a arăta că eşti un om cu bun simţ, mi se pare complet greşit. Unu: pentru că umilinţa afişată ostentativ este de prost gust. Doi: pentru că nu se poate pune semnul egal între calităţile acelea idilice cu care i-au înzestrat scriitorii autohtoni pe oamenii de la ţară şi cu atât mai puţin în cazul multor muncitori care sunt un fel de ţărani parveniţi. Staţi, nu săriţi! Nu am generalizat în sens negativ, exact cum afirmaţia despre care vorbim, nu ar trebui să generalizeze în sens pozitiv. Poţi să spui foarte bine că provii dintr-o familie de oameni buni, cinstiţi, cumsecade sau că ai primit o educaţie corectă, sănătoasă. Poţi să spui că familia te-a iubit şi te-a susţinut, dar e de doi lei să îţi prezinţi modestia poleită în aur.
Subscriu Andra. Pe mine ma irita aia cu ” eu sunt ardelean ” … vin din Ardeal si am 2 in loc de una :))), iarta-ma ca fac analogii dintr-astea. Sunt lucruri care ne privesc pe noi si pe familiile noastre. OM poti fi si bogat si sarac si etc.