Din seria „ce ţară frumoasă avem, păcat că e locuită”, pot spune: Ce muzeu frumos avem, păcat că e în România. Am fost ieri la MNAC, la mult trâmbiţata expoziţie de design futurist. Muzeul Naţional de Artă Contemporană mi se pare un loc foarte mişto, care ar putea rivaliza cu uşurinţă cu Pompidou sau cu Centrul Miro. Ar putea!… Numai că nu o să o facă niciodată. Tot ce fac oamenii care îl au în subordine, incluzând aici Ministerul Culturii, Primăria, directorii lui sau mai ştiu eu cine, fac astfel încât să te îndepărteze, nu să te atragă. Să începem cu localizarea, unde nu poţi să ajungi decât mergând foarte mult pe jos, fie că vii cu maşina sau cu RATB-ul, pentru că staţiile sunt departe şi nu îţi dă voie să intri cu maşina în curtea Casei Poporului ca nu cumva, probabil, să laşi vreo bombă atomică în ea şi să faci, astfel, un bine României.
Bun. Ajungi după o plimbare prin decorul dezolant al curţii la intrarea în muzeul lipsit de modalităţi de informare. Am mers întâi la expoziţia Paris/Design En Mutation pentru care venisem acolo. Eu am înţeles că e un parteneriat cu Institutul Francez şi că designerii sunt francezi, dar totuşi este vorba de o expoziţie în cadrul unui muzeu românesc şi textele de informare în limba locală se impuneau. Dar nu, toate informaţiile erau în franceză, pe care eu, personal, am fost capabilă să le citesc fără probleme, dar nu toţi au trecut prin meditaţii şi ocazii de exersare a acestei limbi. După ce am parcurs unica încăpere cu exponate prost luminate, lipsă (deşi descrierea lor exista) sau nefuncţionale („pentru că nu a avut timp băiatu’ să vină să le repare”), am comentat la paznicele încăperii că nu există texte în română. Moment în care ne-au spus senine, „A, păi avem aici o traducere”, şi îmi întinde o foaie A4 scrisă faţă-verso, cu ce scria pe la fiecare exponat.
Am vizitat şi celelalte expoziţii, la fel de prost semnalizate şi am coborât cu lifturile de sticlă de pe faţadă. Am urcat şi am coborât văzând o privelişte părăginită, un parc ce ar putea fi absolut superb, ce ar putea fi, de exemplu, un muzeu de sculptură în aer liber. Şi toate astea, cu o investiţie minimă. Poate ar fi suficient să tundă bălăriile alea care sunt pe post de iarbă. Şi să te lase să calci iarba. Să poţi să vii să stai liniştit pe o păturică sau pe o bancă şi să te bucuri de o oră în aer liber, într-un spaţiu cultural. Dar ce pretenţii am şi eu!…
Bun. Ajungi după o plimbare prin decorul dezolant al curţii la intrarea în muzeul lipsit de modalităţi de informare. Am mers întâi la expoziţia Paris/Design En Mutation pentru care venisem acolo. Eu am înţeles că e un parteneriat cu Institutul Francez şi că designerii sunt francezi, dar totuşi este vorba de o expoziţie în cadrul unui muzeu românesc şi textele de informare în limba locală se impuneau. Dar nu, toate informaţiile erau în franceză, pe care eu, personal, am fost capabilă să le citesc fără probleme, dar nu toţi au trecut prin meditaţii şi ocazii de exersare a acestei limbi. După ce am parcurs unica încăpere cu exponate prost luminate, lipsă (deşi descrierea lor exista) sau nefuncţionale („pentru că nu a avut timp băiatu’ să vină să le repare”), am comentat la paznicele încăperii că nu există texte în română. Moment în care ne-au spus senine, „A, păi avem aici o traducere”, şi îmi întinde o foaie A4 scrisă faţă-verso, cu ce scria pe la fiecare exponat.
Am vizitat şi celelalte expoziţii, la fel de prost semnalizate şi am coborât cu lifturile de sticlă de pe faţadă. Am urcat şi am coborât văzând o privelişte părăginită, un parc ce ar putea fi absolut superb, ce ar putea fi, de exemplu, un muzeu de sculptură în aer liber. Şi toate astea, cu o investiţie minimă. Poate ar fi suficient să tundă bălăriile alea care sunt pe post de iarbă. Şi să te lase să calci iarba. Să poţi să vii să stai liniştit pe o păturică sau pe o bancă şi să te bucuri de o oră în aer liber, într-un spaţiu cultural. Dar ce pretenţii am şi eu!…
Exact impresiile pe care le decrii le-am avut si eu dupa ce am fost prima data la MNAC..si tind sa cred ca e mai mult o problema de lipsa de initiativa a institutiilor decat de piedici insurmontabile.